„Cronicile familiei Kane : Piramida Roșie” – Rick Riordan

Rick Riordan, ”Cronicile familiei Kane : Piramida Roșie”, traducere din limba engleză și note de Alex Moldovan, Editura Arthur, 544 p.

Dintre toți scriitorii de literatură pentru copii în viață ale căror cărți sunt traduse în română, pe lângă Katherine Preston (Bridge to Terabithia) și Neil Gaiman (Coraline), mă fascinează Rick Riordan. Autorul în vârstă de 52 de ani, născut în Texas, America, a fost pasionat de mitologie încă de când era copil, publicând prima povestire la vârsta de 13 ani. Timp de 15 ani a predat limba engleză și istoria, fiind foarte apreciat. Modelul pentru personajul principal al seriei „Percy Jackson și Olimpienii” este chiar fiul său.

Îl citesc cu plăcere pentru că nu se repetă de la un roman la altul – deși în cărțile lui am citit despre zei și semizei, doar că sunt total diferite, în seria dedicată lui „Percy Jackson și Olimpienii” semizeii erau jumătate muritori și jumătate zei, iar în trilogia „Cronicile familiei Kane” semizeii sunt magicieni cu sânge de faraoni ce găzduiesc în trupurile lor  zei egipteni – și de fiecare dată lectura este un mod de a învăța despre mitologie și de a te ține în suspans. Cu stilul lui de a-ți capta atenția, de a te pun în pielea personajului și parcă trăiești odată cu ele, prinde în ficțiune și câte un fir „polițist”, dezvoltă suspans și crează întorsături surprinzătoare cu o artă narativă de maestru. Îmi place că romanul este scris din două perspective, a celor doi frați Kane, Carter și Sadie, sub forma unei înregistrări. Cei doi frați tachinându-se cu mici intervenții în timp ce unul povestește, „Și știu că n-are sens, dar îmi simțeam fața de om, de parcă o parte din mine nu se transformase într-o pasăre. [ Bine, Sadie. Sunt un pui cu cap de Carter. Ești fericită acum?]”.

Povestea celor doi frați începe într-o seară, la Londra, când tatăl lor, savantul egiptolog Julius Kane vizitează, împreună cu cei doi copii ai săi, Carte și Sadie, British Museum, cu scopul de a desfășura un misterios experiment științific. Din nefericire acesta eșuează iar tatăl copiilor este capturat de către Set, zeul egiptean al deșertului și haosului, eliberat din Duat (tărâmul unde au fost alungați zeii), în timp ce Sadie și Carter sunt obligați să fugă pentru a scăpa cu viața.
Curând, cei doi frați descoperă o lume nouă în care există zeități antice ori forțe magice care vin în ajutorul lor sau care vor să-i distrugă. Pentru a câștiga bătălia împotriva lui Set, ei vor avea parte de o călătorie palpitantă și amețitoare de-a lungul continentelor, în care sunt prezente situațiile surprinzătoare, scenele de luptă și replicile amuzante. Un lucru ce îl vor afla la final despre propia lor familie este un secret vechi de milenii care le va transforma cu totul opiniile și chiar personalitățile.

Unul dintre citatele mele preferate este acesta : „Corectitudinea nu e când toată lumea primește același lucru, a spus tata. Corectitudinea e când toată lumea primește ceea ce are nevoie. Iar singura cale de a obține ceea ce ai nevoie este să te descurci singur.” Singurul lucru de spus este că tot timpul trebuie să te descurci singur pentru a reuși tot ceea ce îți propui.

Rick Riordan aduce nou în literatura fantasy, transpunerea legendelor și miturilor deja existente ce provin din diversele culturi ale lumii, într-un decor modern. Iar împărțirea capitolelor, scrise din perspective celor doi frați sub formă de înregistrare, din punctul meu de vedere este ceva nou.

Trebuie să mai spun că Alex Moldovan s-a descurcat foarte bine cu traducerea textului, trecând în notele de subsol și anumite informații despre semnele care apar în carte, dar și despre zei. De asemenea traducerea a apărut în mai 2014, la editura Arthur, seria Excalibur.

Deși cartea este „destinată” copiilor cu vârstă cuprinsă între 8-14 ani, eu sunt convinsă că o să le placă și adulților, mie una mi-a plăcut tare mult . Recomand cartea tuturor celor cu suflet de copil, pasionați de aventură, suspans și mitologie egipteană.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.