De ce intrați în noroi, domnule Rebengiuc?

După cum era de așteptat, vestea morții lui Bogdan Stanoevici – luminoasă  fie-i amintirea!- este un eveniment intens comentat în presa scrisă, audiovizuală, ca și în media alternativă.

Lucru firesc, întrucât omul și actorul Bogdan Stanoevici se bucura de prețuirea unui mare număr de oameni, care, în toate aceste zile cât el s-a luptat cu Covid-19 și apoi cu o infecție pe care a contactat-o în spital, au sperat că va ieși biruitor și va reveni în Cetate.

Din păcate, speranțele s-au năruit  marți dimineață. De aceea, am fost contrariat când, printre primele mesaje apărute în social media după aflarea dureroasei știri, pe pagina de Facebook a lui Bogdan Stanoevici, am citit următorul text transmis de Alina Ronțescu, administratorul paginii: „Bună ziua tuturor. În numele credinței vă rog să nu deveniți blasfemici! Vă mulțumesc.”

Am încercat, și eu, să caut posibile explicații ale acestui mesaj neobișnuit, care, din păcate, s-a dovedit a fi o amară premoniție.

La început, m-am gândit că autoarea lui făcea referire la intensele controverse din spațiul public asupra cauzei reale ale suferințelor și ale morții lui Bogdan Stanoevici.

Pe de o parte, mulți sunt convinși că a murit din cauza unui virus pe care l-a contactat în spital, deci după ce se vindecase de Covid-19, în timp ce alții, nici ei puțini, susțin că decesul s-a produs din cauza pandemiei.

Numai că, această tot mai aprinsă controversă a degenerat rapid, ajungând, așa cum scrie cu multă dreptate Mirel Curea într-un text remarcabil în care prezintă cauzele reale ale morții lui Bogdan Stanoevici, „la stabilirea vinovaților până în zone care ține strict de patologiile psihiatrice”.

Totul culminând cu ideea că singurul vinovat  este însuși Bogdan Stanoevici. Idee pe care anumiți zvonaci din media alternativă încearcă să o impună  ca adevăr absolut și incontestabil, știut fiind faptul că, în mai multe rânduri, acesta a pus foarte mult la îndoială existența Covid-19 și a declarat că nu se va conforma regulilor de protecție.

Nu altceva a spus, la un post de televiziune, actorul Victor Rebengiuc. Dar nu oricând, ci ieri, în ziua în care a murit colegul său de breaslă, Bogdan Stanoevici! Citez: „El (Bogdan Stanoevici n.n.) a căutat chestia asta, cred că știrea e falsă că a murit din cauza nosocomialelor. Că ar trebui să moară așa toți cei care se infectează cu așa ceva în spitale’’.

Cu alte cuvinte, Bogdan Stanoevici a plătit cu propria viață pentru că nu a crezut că există Covid –19! Afirmație care, fie și dacă s-ar dovedi a fi sigura adevărată, nu este doar „o reacție incredibilă a lui Victor Rebengiuc”, după cum au fost ea sancționată, cu eleganță, ci este pur și simplu o blasfemie, dacă ținem seama că când și unde a fost ea făcută.

Dar asta nu este totul, pentru că,după câteva considerații corecte  despre uriașul pericol al pandemiei și despre nevoia de a fi solidari în fața acestei amenințări, actorul – interpret al rolului de profesor de bune practici medicale și civice își ia ținută de procuror și acuză:

De ce să nu ascultăm de niște oameni care au posibilitatea să ne dea niște sfaturi bune pentru că sunt specialiști în domeniu? În schimb, ascultăm de foști securiști care ne sperie spunând că nu e bine să fie stare de alertă?

Pentru ca, în final, făcându-se că se întreabă, de fapt, să ne întrebe pe același ton neînduplecat: „Cum vine treaba asta?”

I s-ar putea răspunde, că nu este cel mai îndreptățit să ridică piatra, fiind, el însuși, ginere al unui fost securist, Alexandru Nicolae Mihuț, colonel de Securitate, care în anii crunți ai dictaturii staliniste și ai agenților săi din România, ajunge comandantul Clubului „Dinamo”.

Personaj pe care Cicerone Ioanițiu, deținut politic din anii terorii staliniste, l-a acuzat că „are la activul lui numeroase crime, la unele participând în mod personal”.

Acuzație de o extraordinară gravitate pe care nu îmi aduc aminte ca Victor Rebengiuc să o fi contestat. Așa după cum nu a contestat, cu argumente și dovezi, nici articolul apărut în cotidianul „Adevărul”, din  4 aprilie 2012, care avea titlul: „Socrul lui Victor Rebengiuc îi tortura pe partizani”.

Dar, din respect pentru vârsta și, în mod deosebit, pentru îndelungata, prodigioasa carieră artistică a domniei sale, nu îi voi pune decât întrebarea pe care i-a pus-o, acum câțiva ani, jurnalistul Ion Spânu: „De ce intrați în noroi, domnule Rebengiuc?”

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.