De ce sunt femeile rele unele cu altele?

Răspândirea zvonurilor şi trădările ar putea oferi o perspectivă clară a interacţiunilor sociale dintre femei, susţine un cercetător.

Deşi, atât femeile, cât şi bărbaţii, folosesc astfel de agresiuni indirecte în relaţiile cu ceilalţi, femeile utilizează bârfa pentru a demoraliza concurenţa şi a scoate din competiţie rivalii de acelaşi sex, susţine un om de ştiinţă într-un nou articol ştiinţific publicat în jurnalul Philosophical Transactions of the Royal Society B.

„Femeile concurează între ele şi o pot face cu înverşunare. De obicei, o fac prin forme indirecte de agresivitate deoarece acestea au un cost mic şi anume: persoana [care iniţiază atacul] nu se răneşte. Adesea, motivele persoanei în cauză nu sunt detectate, dar cu toate acestea ele pot cauza mult rău celeilalte persoane”, susţine Tracy Vaillancourt, profesor de psihologie de la Universitatea din Ottawa şi autorul studiului.

Fetele rele

În multe culturi s-a constatat că fetele se bazează pe o formă de agresivitate indirectă, comparativ cu băieţii care preferă contactul fizic. Ca urmare a acestor observaţii, Vaillancourt a teoretizat că acest comportament îşi are rădăcinile în trecutul evoluţionist. Dar oare de ce această răutate mascată a devenit atât de înrădăcinată în comportamentul feminin?

Pe scurt, Vaillancourt susţine că motivul este acela că forma de agresivitate a fetor rele funcţionează foarte bine.

Detalii pe descopera.ro

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version