ALEGEREA NOASTRA Recomandări ULTIMA ORĂ Șerban CIONOFF ȘȚIAȚI CĂ? 

De la Francoise Mitterand la strugurii de Dăbuleni…

Am promis în finalul evocării prof. dr. Ion Ceaușescu apărut zilele trecute că am să vă povestesc pe îndelete o întâmplare pe care, la rândul său, mi-a povestit-o cu ceva vreme în urmă regretatul Ion Traian Ștefănescu, un om în adevăratul înțeles al cuvântului, căruia îi păstrez și îi voi păstra o nestinsă amintire.

Ceea ce și fac, asumându-mi răspunderea morală de a face publică o situație pe care, după câte știu, distinsul profesor și om politic nu a povestit-o prea des.

Recunosc, dacă soarta crudă nu l-ar fi răpit nedrept de repede dintre noi, domnia sa ar fi povestit-o mult mai bine, dar îmi permit să o reiau, convins fiind că nu comit o impietate și că nici nu divulg ceva care s-ar cuveni să fie pus sub pecetea tainei și să se piardă în uitare.

Așadar, în dubla sa calitate, cea de prim secretar al Comitetului Județean de partid Dolj și cea de președinte al Consiliului Popular Județean, Ion Traian Ștefănescu a cerut să fie primit în audiență de către secretarul general al partidului, Nicolae Ceaușescu.

Motivul era unul foarte grav, iar rezolvarea sa ținea direct de competențele și de autoritatea șefului suprem al partidului și statului.

Era vorba despre o serie de deficiențe care s-au acumulat la fabrica OLTCIT, de pe urma cărora producția de automobile se afla în mare pericol.

Pentru informarea mai tinerilor cititori, fac mențiunea că OLTCIT a fost o companie mixtă înființată în baza parteneriatului convenit, la jumătatea anilor ‘70 din veacul trecut, între faimoasa firmă franceză Citroen și guvernul român și care își avea sediul la Craiova.

Primul automobil produs de către această companie mixtă a ieșit pe poarta fabricii în anul 1979, iar producția în serie a mașinilor cu această marcă a reprezentat un veritabil succes de piață, impunând un competitor de prestigiu, deosebit de căutat și de apreciat.

Cu toate acestea, o serie de neînțelegeri, neconcordanțe sau poate chiar și suspiciuni între parteneri, nediscutate și, mai ales, nesoluționate în termeni amiabili, au adus firma într-un foarte periculos impas, așa că era imperios necesar ca despre această situație să fie informat însuși Nicolae Ceaușescu. Ceea ce s-a și încumetat să facă Ion Traian Ștefănescu, în temeiul funcției sale politice și administrative pe linie județeană.

Ușor de zis, dar mult mai greu de făcut, din cel puțin două motive! O dată pentru că, potrivit unei cutume instituite direct de la Cabinetul II, adică de la Elena Ceaușescu, liderului maxim nu trebuiau să îi fie aduse la cunoștință decât vești bune și foarte bune. Ceea ce, în cazul de față, numai despre așa ceva nu era vorba…

Pe de altă parte – pe canale neoficiale, desigur –, existau tot mai numeroase și mai îngrijorătoare semnale că relațiile personale între Nicolae Ceaușescu și președintele Francois Mitterand se deterioraseră cumplit și fără șanse de redresare.

Situație care punea sub un foarte serios semn al întrebării ipoteza că un demers românesc și, mai ales, unul pe un subiect atât de delicat ar fi avut șanse de reușită. Fie și dacă acest demers era făcut de către însuși Nicolae Ceaușescu. Sau, mai degrabă, tocmai de aceea…

Este de la sine înțeles că despre această criză la vârf, adică la nivel de lideri de partid și de stat, în România nu se pomenea o vorbuliță. În schimb, pe canale neoficiale și, cu atât mai mult, din surse demne de toată încrederea, se discuta intens, făcându-se referire și la anumite motive, nu neapărat de natură strict doctrinară care se aflau la originile sale.

Cu toate acestea, veritabil om politic și având un fin spirit diplomatic, Ion Traian Ștefănescu s-a încumetat să îl abordeze direct pe Nicolae Ceaușescu. Mizând, firește, pe uriașul prestigiu internațional al acestuia și pe afinitățile politice între cele două partide de stânga: PCR și Partidul Socialist Francez.

Lucru surprinzător, Nicolae Ceaușescu nu numai că nu a refuzat discuția, ci a ascultat cu mare atenție ceea ce i se povestea, notându-și într-un caiet pe care îl avea la îndemână câteva date și idei care i se păreau demne de reținut.

Semnal clar că subiectul îl interesa în mod deosebit. Și tocmai când lucrurile păreau că merg pe un făgaș promițător, în biroul a intrat Elena Ceaușescu!

Instantaneu, Nicolae Ceaușescu s-a ridicat în picioare și a grăit: ”Și ce spui tu, Traiane, că la noi, la Dăbuleni, au rodit bine viile? Asta înseamnă că s-au făcut struguri din belșug și o să aveam vin mult anul acesta?”

Nu îți trebuia prea mare exercițiu în ceea ce privește protocolul discuțiilor cu Nicolae Ceaușescu pentru a înțelege că, de fapt, momentul în care acesta se ridica în picioare era semnalul clar că audiențe s-a terminat.

Așa că, Ion Traian Ștefănescu nu a mai avut ce face altceva decât să dea aprobativ din cap, să salute cuplul Ceaușescu și apoi să se retragă politicos.

Politicos și resemnat, vreau să spun…

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version