De Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” lansează campania ”De la TĂNASE ÎN DIRECT la VOI în CASE!”

Astăzi, Teatrele și companiile teatrale din întreaga lume, marea majoritate cu porțile ferecate din cauza pandemiei COVID – 19 marchează Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Solidarității Artiștilor, și ei nevoiți acum să #steacasă.

Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”  va marca această zi aniversară, simbolic, chiar în această seară, începând cu ora 18.00 când, pe rețeaua de socializare FB (https://www.facebook.com/TeatrulRevistaTanase/) va fi difuzată prima reprezentație a unui spectacol de Revistă cu momente artistice de mare succes.


Cei mai îndrăgiți actori și interpreți, alături de Baletul și de Orchestra Teatrului vor ajunge în casele tuturor românilor și îi vor îndemna să pornească împreună într-o călătorie virtuală prin lumea fascinantului spectacol de Revistă, un gen unic în lume! Toți, cu speranța și dorința de a se întoarce cât mai curând în ”casa” lor și de a-și primi spectatorii așa cum se cuvine și așa cum au fost obișnuiți ori de câte ori au trecut pragul Sălii Savoy…

”Vrem să le dăruim românilor stropul de bucurie, de relaxare, de culoare și de savoare de care au atâta nevoie!” – a declarat actorul Vasile Muraru, Managerul Teatrului Tănase.

Încercăm să redăm zâmbetul bucureștenilor și tuturor cetățenilor pentru care acum este vital să stea în case! Lansăm această campanie într-o zi de sărbătoare mondială a Teatrului, din dorința de a aduce un omagiu tuturor slujitorilor Thaliei, din partea celei mai vechi Instituții de cultură a Capitalei care, anul trecut a împlinit 100 de ani. Întreg colectivul nostru are acum ca unic obiectiv acela  de a-i încuraja și destinde pe toți cei rămași în case, dar și de a susține măsurile de siguranță luate în vederea reducerii răspândirii noului coronavirus”.

 

Iată programul spectacolelor din campania ”De la TĂNASE, în direct la VOI în CASE”care vor putea fi vizionate gratuit în fiecare week-end, exact așa cum se desfășurau în timpul stagiunii:

Vineri, 27 martie 2020, ora 18:00 – Spectacol de Revistă – De la TĂNASE, în direct, la VOI în CASE

Sâmbătă, 28 martie 2020, ora 18:00 – Spectacol de Revistă – De la TĂNASE, în direct, la VOI în CASE

Duminică, 29 martie 2020, ora 18:00 – Spectacol de Revistă – De la TĂNASE, în direct, la VOI în CASE

Vă dăm așadar întâlnire, pe Facebook si Youtube, începând cu 27.03.2020, de la ora 18:00!

 

https://www.facebook.com/TeatrulRevistaTanase/

https://www.youtube.com/channel/TeatrulRevistaTanase/

Anul acesta, Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului transmis de Institutul International de Teatru ITI, organismul teatral cel mai influent și cel mai reprezentativ, dar și de Organizația Mondială pentru Artele Scenice, aparține lui Shahid Nadeem, important dramatug pakistanez.

Îl puteti citi integral, aici: https://www.uniter.ro/teatrul-ca-sanctuar-mesajul-pentru-ziua-mondiala-a-teatrului-2020-de-shahid-nadeem/

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.