Cultură MUZICĂ 

Deep Purple, 50 de ani de istorie

Trupa britanică Deep Purple este una dintre primele și cele mai faimoase trupe de hard rock, considerată un pionier al stilului heavy metal. În ciuda acestei asocieri, trupa nu a abordat un stil pur heavy metal, deși multe formații heavy metal de mai târziu au declarat că Deep Purple le-a influențat major stilul.

De-a lungul anilor Deep Purple și-a schimbat stilurile și componența, însă a inclus mereu în rândurile sale soliști și instrumentiști valoroși. Deep Purple a avut în componență muzicieni ce proveneau din Episode Six, The Flowerpot Men and their Garden, Roundabout.

Totul a început în 1968 în Hertford, Anglia, când Chris Curtis (fost Searcher) a format un grup împreună cu Dave Curtiss la bas, Bobby Woodman-Clarke la tobe, organistul John Lord (fost Artwoods) și Nick Simper (fost Johnny Kidd și Yhe Pirates). Chitaristul Ritchie Blackmore s-a alăturat mai apoi acestui proiect denumit Roundabout.

La scurt timp după demararea proiectului Curtis a renunțat, iar cum Dave și Bobby s-au dovedit incompatibili cu ceilalți membri ai trupei au fost și ei înlocuiți cu doi membri de la Maze, Rod Evans vocal și Ian Paice la tobe.

După un prim turneu în Scandinavia, în aprilie 1968, în care au cântat sub titulatura Roundabout, băieții hotărăsc să își schimbe numele în Deep Purple, influențați de una dintre melodiile pe care bunica lui Ritchie o iubea.

Primul album este scos în iulie 1968 — „Shades of Deep Purple” — de pe care s-au distins două piese celebre ”Hey Joe”, un cover după Hendrix, și ”Hush”, un cover după Joe South, piesă ce ajunge pe locul 4 în topul american și pe locul 2 în topul din Canada. Succesul avut cu primul album a fost motivul apariției trupei în deschiderea celebrilor Cream în turneul acestora ”Goodbye”.

Următorul album a fost „The Book Of Taliesyn” apărut tot în 1968, de pe care distingem piesele „Kentucky Woman”, un cover după Neil Daimonds cu care au ajuns pe locul 38 în Bilboard și pe locul 21 în Canada, și „River Deep MountainHigh”, un cover după Ike și Tina Turner. Introducerea lungă de la River Deep a fost folosită de Stanley Kubrick în ”2001:A Space Odyssey”. Piesa a avut la baza creația lui Richard Strauss: ”Thus Spake Zarathustra” datorată predilecției lui Lord pentru muzica clasică. John a avut, de altfel, o apariție extraordinară la Royal Albert Hall în septembrie 1969.

În 1969 apare cel de-al treilea album, ”Deep Purple”, în care Blackmore și Lord fac în melodia ”April” o îmbinare de instrumente cu corzi și instrumente de suflat, de Vanilla Fudge (una din formațiile favorite ale lui Blackmore) și stilul clasic al lui Lord cu influențe din Bach și Rimsky-Korsakov. Cei doi realizează în concerte un adevărat ”duel muzical”.

În 1969 au înregistrat single-ul ”Emmareta”, ultimul material scos cu Sempre și Evans. Locul celor doi a fost preluat de Ian Gillan vocal și Roger Glover basist.

Această formulă va înregistra albumul „Concerto for Group and Orchestra”, o lucrare în trei părți scrisă de Lord și cântată împreună cu Orchestra Filarmonică a Londrei, dirijată de Malcom Arnold, fiind cunoscută ca prima colaborare de succes între o trupă rock și o orchestră.

În 1970 a fost lansat poate cel mai celebru album al lor, ”In Rock”, de pe care au rămas de-a lungul timpului melodii ca ”Speed King”, ”Child in Time” și ”BlackNight” care ajunge nr 2 în topurile din Marea Britanie.

Deja vocea lui Gillan cu vocalizele sale, chitara lui Blackmore, orga lui Lord încep să devină un stil inconfundabil. A urmat, un an mai târziu, albumul ”Fireball” cu piesa ”Strange Kind of Woman” care urcă pe locul 8 în top. După doar câteva luni apare albumul ”Machine Head” în care strălucește melodia celebră ”Smoke on the water”.

Urmează o serie de turnee americane și celebrul ”Made in Japan”(1972), unul dintre cele mai apreciate și mai vândute albume live ale vremii, premiat cu discul de platină.

”Made in Japan” este începutul sfârșitului perioadei de succes a trupei, cu Gillan și Glover în formație, care se încheie cu „Who Do We Think We Are!”, album scos în 1973.

După plecarea celor doi, trupa se întregește cu David Coverdale vocal și Glenn Hughes basist și vocal. Cei doi aduc o puternică influență funk și blues, care apar pe următorul album ”Burn” în 1974, și ceva mai târziu în același an în ”Stombringer”. Memorabil pentru acele vremuri rămâne festivalul California Jam care a strâns peste 200.000 de fani.

Noul stil abordat nu e pe placul lui Blackmore, acesta părăsește trupa și înființează nu mai puțin celebra Rainbow. Locul său este luat de chitaristul Tommy Bolin. Acesta nu a rezistat decât un singur album — ”Come Taste The Band” (1975). În 1976 a murit în urma unei supradoze de heroină. Moartea lui a dus la despărțirea grupului.

În perioada următoare, foștii membri Deep Purple și-au continuat activitatea cu succes în alte trupe — Rainbow, Whitesnake și Gillan.

La opt ani după încetarea activității, în aprilie 1984, Deep Purple revine în forță. În emisiunea The Friday’s Rock de la postul de radio BBC este anunțată renașterea trupei în componența clasică de la începutul anilor ’70. Blackmore, Gillan, Glover, Lord și Paice susțineau deja concerte și înregistrau un nou album.

„Perfect Strangers” a fost lansat în octombrie 1984, în Europa și în America de Nord. Turneul care a urmat a debutat în Noua Zeelandă și s-a desfășurat pe continentele lumii, sfârșind în Europa spre finalul verii anului 1985. Succesul a fost uriaș. În Marea Britanie, ei au cântat doar în cadrul unui festival, susținuți de The Scorpions, în prezența a peste 80.000 de spectatori.

Au urmat albumul și concertul pentru „The House of Blue Light”, în 1987, iar un an mai târziu live-ul „Nobody’s Perfect”, alcătuit din înregistrările concertelor recente din SUA. O nouă versiune a piesei „Hush” este lansată în Marea Britanie, pentru a marca cei 20 de ani de existență a trupei.

În 1989, Ian Gillan părăsește din nou formația, în urma divergențelor cu Blackmore, și este înlocuit de fostul solist al trupei Rainbow — Joe Lynn Turner. Această componență a înregistrat doar un album — „Slaves and Masters (1990), urmat de turneul de promovare. După turneu, Turner părăsește formația, după ce Jon Lord și Ian Paice au realizat că aveau nevoie de Gillan. Blackmore a revenit la sentimente mai bune, iar componența clasică a înregistrat albumul ”The Battle Rages On” în 1993. În timpul turneului de promovare, în 1994, tensiunea dintre Gillan și Blackmore crește din nou, rezultând plecarea lui Blackmore, aceasta fiind definitivă. Este adus Joe Satriani, pentru a finaliza turneul, și este rugat să se alăture ca membru oficial al trupei, dar Satriani refuză. În urma audițiilor organizate, este ales Steve Morse de la trupa Dixie Dregs.

Astfel revitalizată, formația Deep Purple se bucură de succes în anii ’90, lansând albumul ”Purpendicular” în 1996. Urmează un album live — ”Live at the Olympia” — în 1997, unde băieții readuc melodiile din ’70 cu un nou sound mult mai modern, și ”Abandon” în 1998. Lord mai pune în scenă odată „Concerto For Group And Orchestra”, ocazie cu care apare și albumul ”Live at the Royal Albert Hall” în 2000.

Trupa și-a continuat activitatea în această formulă până în 2002, când membrul fondator Jon Lord (care împreună cu Ian Paice, a fost singurul membru care s-a aflat în toate componențele trupei), și-a anunțat plecarea pentru a realiza proiecte solo. Veteranul keybordist Don Airey (Rainbow, Whitesnake), care a ajutat trupa în 2001, când Lord era accidentat, s-a alăturat celor din Deep Purple ca membru oficial. În 2003, Deep Purple a lansat primul album de studio după cinci ani, „Bananas”, fiind urmat imediat de un turneu de promovare. Următoarea apariție discografică are loc în 2005 și se intitulează ”Rapture of the Deep”.

În ciuda schimbărilor frecvente de componență, Deep Purple rămâne un nume de referință pe scena muzicală și în prezent.

În ultimii ani, Deep Purple a continuat să lanseze albume și să concerteze în toată lumea, consolidându-și poziția de ”legendă” a genurilor hard rock și heavy metal. Postul de radio britanic Planet Rock a clasat-o pe poziția a cincea în clasamentul celor mai influente trupe din lume. Cu vânzări record de peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care aproape 18 milioane de copii vândute doar în Statele Unite, membrii Deep Purple se numără printre nominalizații la Rock and Roll Hall of Fame, ediția 2014, alături de alte nume celebre precum KISS, Nirvana sau Peter Gabriel!

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version