Despre fondurile europene nerambursabile şi iresponsabilul Băsescu

România a pierdut, între 2007-2013, fonduri europene gratuite uriaşe, prin neutilizare şi neabsorbţie, iar vinovaţi de acest lucru se fac preşedintele Traian Băsescu şi miniştri portocalii de serviciu în acea perioadă, potrivit unui comunicat remis AMOS News de către grupul de iniţiativă „Reînnoirea”.

Vă  redăm integral comunicatul de presă:

1. Cadrul financiar multianual 2014-2020 reprezintă un interes fundamental pentru toate ţările membre ale UE, pentru ieşirea din criză şi pentru relansarea economică europeană.

2. Invitaţia noastră, ca economişti, este la o analiză şi la o dezbatere
echilibrată.

S-a ajuns la un compromis, care lasă în urmă nemulţumiri şi nemulţumiţi, dar şi unele puteri europene satisfăcute. Este totuşi un compromis care se înscrie în practica şi istoria Proiectului European din 1958 încoace.

3. Prin voinţa câtorva mari puteri europene, concepţia de „Mai multă Europă” a fost golită de conţinut prin SCĂDEREA fondurilor destinate politicilor europene, politicilor comune, politicilor de convergenţă şi politicilor de solidaritate.

4. Analiza şi dezbaterea în Parlamentul European vor trebui să definitiveze consensul. Nu ştim dacă se vor mai aduce corecţii semnificative.

În cele din urmă, va trebui să se ajungă la un consens pentru a se merge
înainte.

Reprezentanţii noştri în Parlamentul European, euro-parlamentari români, indiferent de culoarea lor politică, vor trebui să exprime interesele României printrun punct de vedere unitar.

5. Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au dat un Comunicat
Comun, în care afirmă că „Parlamentul European nu poate accepta în forma actualăacordul convenit la 7-8 februarie în Consiliul European” – sub următoarelesemnături: Joseph Daul (PPE, populari), Hannes Swoboda (social democraţi) GuyVerhofstadt (liberali), R. Harms şi Daniel Cohn-Bendit (grupul verzilor).

6. DEZAMĂGIREA. Îi vom explica domnului Băsescu că nu există un„dezamăgit naţional”, ci o dezamăgire a milioanelor de cetăţeni români în raport cumarile aşteptări întemeiate pe principiile solidarităţii, cooperării şi ale convergenţei.

7. DONATORII. Îi vom explica domnului Băsescu că termenul de„donatori” este născocit de domnia sa. Vom evoca avantajele şi inconvenientele înlumina principiilor de bază ale construcţiei Uniunii Europene. Îi vom arătainconsistenţa pledoariei sale, chiar dacă a fost bătut pe umăr de doamna AngelaMerkel.

8. CIFRE ŞI COMPARATII. Îi vom explica domnului Băsescu cu cifreşi comparaţii că nu trebuia să se declare nici „mulţumit” şi nici că „i-a făcutplăcere”, ca un „strălucit negociator fără egal în România.” Este evident că
„mulţumirea” domnului Băsescu este în contradicţie cu aprecierea şi dezacordul exprimat în Comunicatul Comun al grupurilor politice europene din Parlamentul
European – menţionat mai sus. Va trebui să clarificăm cum „un strălucit negociator” ca domnul Băsescu nu a aflat de cifra de 48 de miliarde de euro propusă în noiembrie pentru România de Comisia Europeană şi, să stabilim „cine minte”, domnia sa sau altcineva. Premierul Poloniei s-a declarat satisfăcut. A obţinut 105,8 miliarde de euro. Să exprimăm respect şi să studiem cu atenţie experienţa poloneză (inclusiv pentru perioada 2007-2013 în ce priveşte absorbţia). Să ne întrebăm: cu ce am greşit în acţiunile noastre şi nu ne-am putut situa nici la jumătate faţă de fondurile alocate
Poloniei (adică la 50 miliarde de euro).

Va trebui să recunoaştem, în mod autocritic, că nu am reuşit să fundamentăm, să convingem, să ne susţinem interesele în faţa decidenţilor de la Consiliul European.

9. NEABSORBTIA A 20 MILIARDE DE EURO FONDURI EUROPENE(din care: neabsorbţia de circa 14 miliarde de euro la fondurile de coeziune şi structurale şi neabsorbţia de circa 6 miliarde de euro la fondurile pentru agricultură şi dezvoltare rurală) în cei 6 ani trecuţi din cei 7 programaţi (2007-2013).

 Domnul Băsescu şi miniştrii portocalii trebuie să-şi asume vinovăţia şi răspunderile pentru pierderea acestor fonduri uriaşe europene gratuite – prin neutilizare şi neabsorbţie, conform programului iniţial. Să nu arunce răspunderea pe noul guvern.

Este acesta CADOUL de 20 de miliarde de euro pe care domnul Băsescu şi regimul său l-au făcut contributoriilor din UE, care au avut toată satisfacţia să-l aplaude pentru această imensă restituire de fonduri neabsorbite.

Dar acesta este şi CONŢINUTUL ACTUL DE ACUZARE POLITICĂ pe care societatea civilă îl întocmeşte pentru NEGLIJENTA ÎN SERVICIU a domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii – Emil Boc, Adriean Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Theodor Stolojan şi mulţi alţii.

Noi, cei din societatea civilă, cerem ca politicienii portocalii de mai sus să fie aduşi ÎN FATA JUSTITIEI pentru uriaşa pierdere de fonduri europene gratuite.

Acesta va fi un avertisment şi pentru noii guvernanţi – să nu se ajungă la o situaţie similară în perioada 2014-2020.

10. DEFĂIMAREA TĂRII ŞI CONSECINTELE EI. Îl vom întreba pe negociatorul Băsescu, dacă tratamentul aplicat României – ar putea fi şi o consecinţă a turnătoriilor făcute la Comisia Europeană şi la cancelariile occidentale de domnul Băsescu şi politicienii portocalii despre „lovitura de stat” şi toate celelalte minciuni, falsuri, denaturări şi intoxicări care s-au reflectat în raportul MCV. A fost un cost pe care trebuia să-l plătim? Noi facem această legătură între
„defăimare” şi fondurile europene alocate pe 2014-2020.

Este oare o exagerare? Noi îl atenţionăm din nou pe domnul Băsescu asupra articolului 30, alineatul 7 din Constituţie, care „interzice defăimarea ţării şi a
naţiunii”.

11. ADERAREA LA SISTEMUL SCHENGEN. Îi vom explica domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii că eşecul neaderării la SCHENGEN – le aparţine în întregime.

Noi am publicat un studiu intitulat „Ghilotina externă” la data de 2 februarie 2011, în care am tratat pe larg această problemă şi răspunderea care revine domnului Băsescu şi miniştrilor portocalii pentru eşecul înregistrat.
O NOUĂ ABERATIE BĂSISTĂ. Acum, domnul Băsescu, în mod aberant leagă neaderarea la Shengen – de raportul MCV şi cere ca Guvernul şi Parlamentul să facă o scrisoare cu aşa-zise angajamente pe temele din MCV. Din partea
domnului Băsescu este şi inconsecvenţă şi rea credinţă, deoarece şi domnia sa a susţinut în trecut ca decizia în ce priveşte aderarea la SCHENGEN să se ia pe raportul privind angajamentele tehnice şi nu pe alte criterii politice.

12. BĂSESCU ŞI AFIRMATIILE NECONTROLATE Este total inadmisibil ca în dezbaterea unei probleme atât de serioase şi grave – cum este problema fondurilor europene gratuite de zeci de miliarde de euro să se dea replici necontrolate, ca în conferinţa de presă din 10 februarie 2013.

CONCLUZIA. Referitor la problemele esenţiale de mai sus vom publica mai multe studii şi analize în perioada următoare.

13. PROGRAMUL PENTRU SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI:
La violările de Constituţie din campania electorală pe care le-am semnalat în analizele noastre, se adaugă noi violări ale Constituţiei în ultimele luni.

Societatea civilă nu poate rămâne pasivă la aceste noi violări care dăunează ţării. Sunt fapte grave care cad sub incidenţa articolului 95 din Constituţie.

Cu regret constatăm că nu există un climat pentru coabitare. Din nou are loc un amestec al preşedintelui ţării în problemele executivului şi ale parlamentului, noi încălcări ale principiului separaţiei puterilor statului cu efecte nocive pentru ţară, noi atacuri împotriva guvernului rezultat din alegerile din decembrie 2012.

Noi, cei din societatea civilă, considerăm necesar să se elaboreze şi să se anunţe programul pentru suspendarea preşedintelui în 5 puncte, anume: dacă preşedintele nu-şi prezintă demisia în termen de 30 de zile, se vor parcurge
următoarele etape:

(1.) strângerea de semnături în toate judeţele, oraşele şi comunele pentru
suspendarea preşedintelui;

(2.) informarea de către societatea civilă a Comisiei Europene şi a cancelariilor
occidentale despre această iniţiativă;

(3.) dezbaterea în Parlament şi luarea deciziei pentru suspendarea preşedintelui
conform art. 95 din Constituţie;

(4.) organizarea referendumului naţional, cel târziu în luna mai pentru aprobarea
demiterii preşedintelui;
(5.) stabilirea datei şi organizarea alegerii unui nou preşedinte.
(VA URMA)

Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”
Florea Dumitrescu
Gheorghe Stroe
Cristian Apostol

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.