Diaconul Nuţu Anghelina,înserarea zilei sale efemere, zorii zilei sale înveșnicite

Niciodată pentru Nuțu Anghelina, diaconul slujitor celor fără nimic, făuritor și finanțator de cantine ale săracilor, un om milostiv, născut să facă fapte bune pentru oameni părăsiți de nădejdi, înserarea nu a coborât în fața privirii sale mai trist ca în lugubrul 4 august al lui 2021, când ultima sa zi a ieșit din timp întru împlinirile cele dincolo de puteri omenești, frângându-i prea devreme și nedrept viața și-nrădăcinându-i de acum sufletul în înveșnicirea celor aleși a fi fost prin propria înțelegere a rostului omeniei, binefăcătorii altora…!

Odată cu înserarea zilei sale finite s-a ivit lumina și conturul primei sale zile veșnice, în care sufletu-i aflat în continue căutări, inepuizabil tânăr (doar 65 de ani), efervescent, vesel, blând, bun, de acum va fi de față cu lumina increată și nestinsă…!

Diaconul Nuţu Anghelina era buhuşean de obârşie, iar acasă la el s-a autodescris deîndată ce a absolvit teologia, (a primit harul diaconiei prin punerea pe capul său a mâinilor Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, de ziua Sf. Trei Ierarhi, în Paraclisul Facultății de Teologie cu hramul Sf. Ecaterina din București), fără a sluji vreodată altarului de rugă ridicat în așezământ bisericesc, ci aceluia filantropic, de strict ajutor uman, prin faptul că venea și pleca, mai des sau mai rar, mai cu îngăduială ori mai grăbit, însă, fie într-o zi, fie într-o oră cât rămânea în locurile natale stătea de vorbă cu oamenii, își vizita prietenii, se reculgea la mormintele părinților, niciodată ștergându-și urmele, dimpotrivă, întocmai urmele cântărind în favoarea sa.

Niciodată nu s-a înstrăinat, nu a uitat pe nimeni, era foarte amical cu toată lumea, își rupea chiar și dintr-o clipă liberă o fărâmă de timp ca să se oprească și să discute cu un cunoscut.

De aceea mie, celui care alcătuiesc aceste grele ca piatra de moară cuvinte, îmi este cu atât mai dureros să o fac, cu cât am copilărit împreună, am fost prieteni, am efectuat stagiul militar la același regiment, el recrut fiind când eu deja nu mai eram „pufos”, în perioada de instrucție, aveam un grad militar și funcționam ca furier în Comandament, ceea ce mi-a dat posibilitatea să îi asigur o protecție.

Amintesc, nu fără nemărginit regret, că nu mai este printre noi nici un alt coleg (el din chiar aceeași companie și la aceeași armă, Cercetași numindu-se – Nuțu era la Transmisiuni) responsabil cu farsele, remarcabilul profesor universitar, scriitor, om de televiziune și ziarist, director al ziarului ce găzduiește aceste rânduri amare, Ion Marin (n-am crezut niciodată că îmi va fi dat să trăiesc resimțind din toată ființa mea astfel de păreri de rău!).

Cercetași în Armata Română, printre noi, Ion Marin

De copil, Nuțu Anghelina a avut predispoziţie pentru a organiza şi legifera jocuri inventate, în ceata noastră de copii, numeroasă, tumultoasă ca un stol de grauri și inovatoare, cu dominație teritorială absolută pe o stradă paralelă cu cea centrală, din Buhuşi, numită „Bradului”. Verva ei, a acestei cete,supăra pe oamenii din zonă, care locuiau aproape perete lângă perete (niște casetip vagon, cu două deschideri la stradă: una în bulevardul central „Nicolae Bălcescu”, cealaltă în spate, pe „Bradului”, stradă ocupată de „graurii” lui Nuţu Anghelina). Mai supărăcioși cu noi, cum spuneam, erau doi evrei, și aveau și de ce.

Unuia îi zicea Weber, la el dădeam cu iama în părul din curte (odată i-am culcat la pământ gardul), altuia-i spunea Alterescu, el ceva mai îngăduitor, mai cu seamă pentru faptul că fiul său Lucian, un copil cu mult simț al umorului și foarte inteligent era de-al nostru.

Oricum, nici unul, nici altul nu suferea gălăgia, iar noi pe ei îi necăjeam cel mai mult, pentru că în inima proprietăților lor ne instalasem tabăra, la familia Anghelina, megieșă.…! În mijlocul șirului de case stătea primarul Vasile Sava, un Ion Creangă buhuşean, pe care hărmălaia copiilor nu-l tulbura, ba chiar le ţinea isonul primarul câteodată, mirându-se şi el de câtă minte avea prins în mijlocul gloatei…!

Liderii acestui nor poznaş de copii, între care eram numai câteodată, pentru că vacanţele mi le petreceam la Iteşti, un sat de departe de Buhuși, iar educaţia mea de acasă avea multe accente austere, erau Nuţu Anghelina, Lucian Alterescu, Mircea Guşă (el, săracul s-a sinucis în armată, explodându-și la picioare o grenadă din pricină de dezamăgire în dragoste, zice-se, din partea unei fete, singura pe care o iubea, ea însă iubind pe mai mulți). Exista şi un comandant onorific: Valentina, fata primarului – ea făcea parte din altă generaţie, cu Nina (ajunsă frizeriță) şi Valerica, sora ei…!

Aici şi astfel a copilărit Nuţu Anghelina, copilul singur la părinţi, nişte oameni cumsecade, respectabili în comunitate, Virgil, meșter la vremea lui şi Olga, coafeză de modă a mijlocului de secol douăzeci, profilată pe măiestria înfrumuseţării feminine, atât de contrar tendinţei spre bizar al zilelor de azi.

De mic n-a fost animat de ideea întoarcerii mâţei după coadă. A urmat teologia, dar şi Ion Creangă a făcut acelaşi lucru, dovadă că reverenda nu o îmbracă întruchipaţii cuminţeniei infailibile – iată, aşadar, în persoana lui Nuţu Anghelina încă un Ion Creangă afară de fostul primar de la Buhuşi…!

A început cu diaconia, Ion Creangă aşijderea, şi amândoi au renunţat la diaconie, doar că fiecare sedus de alte chemări. Povestitorul se ştie că de pe urma scrisului a murit sărac, dar Nuţu Anghelina, îmbrăţişând pasiunea şi îndemânarea afacerilor, a nimerit o cale optimă pentru sine…!

Când revenea în oraşul copilăriei sale îl dominau elanuri din reflex de a-și retrăi amintirile acolo unde s-au zămislit ele, nu îl prindea niciodată dorul cu garda lăsată jos, avea suficiente energii să sară oricând în maşină şi, cât ai clipi venea la Buhuși.

Trăsnăi a făcut destule în copilărie, va fi făcut şi unele neştiute, mai târziu, dar toată lumea și-a dat seama că a încercat vârful trăsnăilor candidând la preşedinţia României în 1996. Ca şi cum am avea motive să credem că trăim într-o ţară în care îţi poţi încerca şansele ţinând cont de lege şi dreptate…! Da de unde?! Bine că n-a reuşit…!

Nu avea nimic adecvat pentru aceasta! Avea o mină a bunătăţii naturale, nejucate, o timbralitate a vocii şi o conduită nearogante, nu era epatant, nu arăta că există prin bravuri ridicole, ci prin amabilitate şi prietenie, nu ezita să facă un bine, dar nici nu se avânta în acte de caritate cu ţinută mediatică, era un om bun, realizat prin talentul muncii rentabile şi a aflat drumul ce nu duce în fundătură, dintr-o mie…!

Nuțu Anghelina, alături de colega Lilica Agăleanu și colegul Gheorghe Robu, ultima zi de liceu, 1975

Şi atunci, cum să fi fost preşedinte de țară cu o democrație șubredă și neînțeleasă iar cu o națiune ajunsă la un nivel de civilizație și trai rezultate din această condiție de organizare guvernamentală?!

Doar enumerând pe cei din vasta listă de candidați la președinția României din 1996, este suficient ca să constatăm că diaconul Nuțu Anghelina nu avea de ce să se afle printre ei: Ion Iliescu (PDSR); Emil Constantinescu (CDR); Petre Roman (USD); György Frunda (UDMR); Corneliu Vadim Tudor (PRM); Gheorghe Funar (PUNR); Tudor Mohora (PS); Nicolae Manolescu (Alianța Națională Liberală); Adrian Păunescu (PSM); Ioan Pop de Popa (UNC); George Muntean (PPR); Radu Câmpeanu (ANLE); Nuțu Anghelina (Independent); Constantin Mudava (Independent); Constantin Niculescu (PNA); Nicolae Militaru (Independent).

Nu, în niciun caz, Nuțu Anghelina nu s-a născut pentru a face altă politică decât politica dreptului omului la viață, la sănătate, la hrană, la îmbrăcăminte, la adăpost… Încât numele său încolonat în șirul de mai sus este în certă dizarmonie cu celelalte toate…!

S-a stins din viață Nuțu Anghelina și ne răpune durerea pierderii unui om pentru oameni, unui prieten dintre cei puțini dar dintotdeauna. Fiu al orașului Buhuși, exemplifică și el, poate cel mai conturat, faptul că patriarh în ţara ta nu e potrivit să fii…! Dar a fost și a rămas un patriarh în inima prietenilor săi…!

Aurel V. ZGHERAN

Notă: Specificație foto cu școlarii de ciclu gimnazial, aparținând lui Nuțu Anghelina: „Era la Buhuși, prin 1963, clasa I, la școala din curtea sinagogii de pe 1 Mai…Mă înclin cu recunoștință în fata doamnei Georgeta Stan, buna mea învățătoare, căreia ii datorez atât de multe.Mi-i amintesc pe toți colegii deși cu unii dintre ei nu m-am văzut și nu am vorbit de peste 50 de ani. Cu alții mă aud aproape zilnic…”.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.