Diplomaţia ficţiune

România trăieşte din amintiri şi la capitolul victorii diplomatice, aşa cum o face la literatură, fotbal sau cercetare. O scurtă privire în jur demonstrează pe deplin acest tip de diplomaţie ficţiune, bazată pe vorbe şi atât, ba chiar pe declaraţii care nu au legătură cu realitatea.

Relaţiile cu vecinii sunt paşnice, este adevărat, se derulează schimburi de tot felul, dar ce te faci cu plasarea de către premierul Ungariei pe blogul personal a unor însemne ale Ungariei Mari, cu Transilvania încorporată? În acelaşi timp în care tot felul de oficiali de la Budapesta afirmă că relaţiile bilaterale nu au fost niciodată mai bune, de te întrebi pentru cine… Mai departe, vorbele frumoase din partea Ucrainei, după ani de râcă şi resentimente de ambele părţi, sună promiţător, dar abia de acum încolo (şi va dura…) ţara vecină va începe să implementeze drepturile fundamentale fireşti, după model european, pentru minorităţi, inclusiv pentru numeroşii etnici români. De menţionat că etnicii ucraineni au toate drepturile în România… Şi cu Bulgaria ne avem foarte bine… pe hârtie şi la televizor. În rest, vecinii avertizează mereu că nu este normal din partea Bruxelles-ului să fim „cuplaţi”, ca state. Mai la vest, preşedintele Iohannis a fost primit cu cea mai mare căldură de cancelarul Merkel, dar când a intervenit tema intrării României în Schengen, paradoxul continuă: îndeplinim toate condiţiile, am cheltuit corespunzător, dar degeaba! Tot mai puţin egali decât alţii rămânem, chit că preşedintele dinainte, T. Băsescu, un campion al reprezentării noastre externe, a construit un sistem care trebuia să ne catapulteze în spaţiul liberei circulaţii. După mai bine de zece ani, trăim tot din amintirea banilor cheltuiţi pentru securizarea frontierelor…

Şi Marea Britanie ne iubeşte în conferinţele de presă. A spus-o însuşi premierul Cameron, zâmbind şi vorbind despre „contribuţia valoroasă pe care o aduc românii în Marea Britanie”, dar… Deci, toate bune şi frumoase întotdeauna cu un „dar” în coadă. Adevărata opinie despre românii despre care vorbea primul ministru este vizibilă în mass-media insulare, iar noul ambasador la Londra Dan Mihalache nu a schimbat până acum nicio virgulă.

Cel mai grav, în farul care ne călăuzeşte democraţia, SUA, toată ziua merg tot felul de demnitari români la discuţii sterile cu oficiali americani. Cel mai recent caz este al premierului Cioloş, care, înconjurat de microfoane, spunea ceva despre „promisiunea că vom fi susţinuţi pentru întărirea cooperării la Marea Neagră”, iar Casa Albă dădea un comunicat în care se menţiona ceva despre „importanţa dezvoltării sectorului energetic al României pentru securitatea energetică europeană”, lucru perfect valabil şi pentru Bulgaria… În rest, tot cu vize, tot codaşi la reforme (în ciuda „progreselor”…), tot percepuţi ca ţara în care instituţiile nu funcţionează, după cum a spus senatorul McCain. Replica ambasadorului nostru la Washington, George Cristian Maior, este pe deplin relevantă: a fost o eroare, McCain este un mare susţinător al României…

Mult mai departe, în Africa de Sud, consulului (tv) Andrei Zaharescu îi trebuie mult prea mult să sară în ajutorul unei mame romance nevoită să se descurce în birocraţia sud-africană ca să se poată întoarce acasă. Nu de asta a fost trimis acolo, ci pentru buna colaborare dintre cele două ţări, ideal, nu-i aşa, superior, chiar dacă mult mai vag.

Nenumăraţi specialişti atrag atenţia că diplomaţia românească este inertă, că lumea a intrat într-o nouă eră geopolitică după anexarea Crimeii şi trebuie să reacţionăm rapid, dar nu-i ascultă nimeni, că sunt „de dreapta” sau „de stânga” sau „de centru”. „Ca să ai dreptate, trebuie să ai greutate”, spune o vorbă; valabilă şi pentru ei, şi pentru diplomaţia românească în ansamblu.

Roxana ISTUDOR

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version