Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

DNA solicită preschimbarea termenului de judecare a dosarului lui Liviu Dragnea

Publicat: miercuri, 16 octombrie 2013

Procurorii DNA au cerut ICCJ preschimbarea primului termen de judecare a dosarului în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane. Potrivit acestora, termenul stabilit la 18 februarie 2014 este prea lung şi nu se asigură principiul jud ecării cu celeritate a cauzei.

Procurorii DNA au transmis în 9 octombrie o cerere prin care solicită judecătorilor ICCJ preschimbarea datei la care să înceapă judecarea dosarului „Fraudă la referendum”.

Completul de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu acest caz nu a soluţionat până în prezent cererea, dar în 10 octombrie a făcut o cerere la Barou pentru stabilirea unor avocaţi din oficiu pentru toţi inculpaţii din acest dosar.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=16790

Publicat de la data oct. 16 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 noiembrie 2019, 4:58
 

ENE
Ceaţă
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 12°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:18
Apus: 16:44
Prognoza 21 noiembrie 2019
Zi
 

E
Parţial însorit cu precipitaţii
11°C
Vânt: 18 km/h E
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Precipitaţii
4°C
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-11-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:10 si 05:00 In zona : Județul Botoşani;Județul Suceava: Suceava, Fălticeni, Cajvana, Siret, Salcea, Dumbrăveni, Udești, Șcheia, Preutești, Bosanci, Zvoriștea, Todirești, Dărmănești, Milișăuți, Grănicești, Ipotești, Vadu Moldovei, Rădășeni, Dornești, Moara, Horodniceni, Satu Mare, Adâncata, Vulturești, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-11-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Cluj: Gherla, Apahida, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Sic, Cuzdrioara, Fizeșu Gherlii, Câțcău, Vad, Dăbâca; Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat […]

Loto

Horoscop

  • 242.193 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team