Domnul ministru a fost tras în piept sau ne-a tras în piept?

Nu o dată, atunci când spun „Bogdan Aurescu”, instantaneu, mulți dintre noi se gândesc la acel domn cu trabuc și cu mănuși, surprins într-o selectă companie în biroul premierul de atunci al României, Ludovic Orban.

Adică în anul 2020, la scurtă vreme după ce intrasem sub dictatura covido-isteriei, a obligativității purtării măștilor de protecție și a distanțării sociale. Imagine devenită icon, de la care i sa tras și supranumele ,,domnul ministru-trabuc”. Alții, mai bine documentați în domeniu afacerilor externe, îl au în vedere pe  Bogdan Aurescu diplomatul de carieră care, în calitate de Agent al României, în perioada 2004-2009,  a condus echipa  care a gestionat procesul de delimitare a platoului continental și a zonelor economice exclusive cu Ucraina. Proces în urma căruia, în 2009, Curtea Europeană de Justiție de la Haga a dat dreptate României, așa încât am câștigat 80% din suprafața de platoul continental și zona economică în disputa cu Ucraina. Proces și soluție care au devenit puncte de referință pentru soluționarea diferendelor internaționale pe cale pașnică. Reprezentând, totodată, argumentul decisiv pentru care diplomatul Bogdan Aurescu, după ce în anul 2004, la data numirii sale ca Agent European, avea funcția de director în Ministerul Afacerilor Externe, a fost numit, în anul 2012, secretar de stat pentru afaceri strategice, pentru ca în noiembrie 2014, să devină șeful diplomației românești.

Cu atât mai surprinzător este pentru mediul diplomatic și pentru noi, simpli cetățeni cu drept de vot, faptul că, foarte recent și într-o regretabilă succesiune, România a înregistrat două nemeritate, nemeritate și, prin aceasta, revoltătoare eșecuri: neadmitarea în Spațiul Schengen și, acum, tărăgănarea luării unei decizii corecte, de către decidenții politici de la Kiev, privind cererea părții române  de a se efectua măsurători hidrografice și hidrologice pe canalele Chitila și Bâstroe. Eșecuri care observatori avizați le pun în răspunderea ministrului de Externe aflat în exercițiul funcțiunii, adică a lui Bogdan Aurescu. Motiv pentru care revine cu o semnificativă frecvență întrebarea: ne-am înșelat noi, opinia publică, atunci când ne-am pus mari speranțe în talentul diplomatic al lui Bogdan Aurescu sau cineva a jucat incorect? Nu spun cine,în orice caz o persoană importantă…

Întrețin și chiar stimulează aceste semne de întrebare câteva comentarii ale unor redutabili specialiști în știința diplomației și a dreptului internațional sau ale unor publiciști cu experiență în domeniu. Comentarii care îl vizează direct pe domnul Bogdan Aurescu și cărora era de așteptat ca, până acum, domnia sa să le răspundă tot pe canalele mass media sau de comunicare publică, așa cum au fost difuzate și acestea.

 Mă refer, în primul rând, la comentariul senatorului Titus Corlățean, diplomat și jurist de o recunoscută autoritate, care, în ziua de 15 martie, când expira termenul în care partea ucraineană trebuia să dea răspuns cererii părții române, a făcut vorbire despre unele „derogări excepționale” pe care ministerul român al Afacerilor Externe le-a făcut, anul trecut, guvernului ucrainean. În context, Titus Corlățean a făcut și precizarea că întrucât documentul care conținea acele „derogări excepționale” nu a fost făcut public, domnia sa, în calitate de președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului, va declanșa procedurile necesare pentru a avea acces la el. Urmând, cred, să prezinte, public, în ce constau vulnerabilitățile respectivului act emis de către ministerul Afacerilor Externe sub semnătura ministrului Bogdan Aurescu.

 Cel de-al doilea comentariu, apărut de data aceasta pe un canal mass media, se referă la faptul că, în mai 2015, România a semnat la Ismail un acord trilateral în temeiul căruia Ucraina solicită acum includerea în rețeaua europeană de transport TEN-T a canalului Bâstroe și a brațului Chilia. În acest fel, România a acceptat ca Ucraina să execute lucrări de dragare pe canalul Bâstroe. Ceea ce, atrage atenția comentariul menționat, ridică mari semne de întrebare asupra legitimității demersurilor pe care ministerul român de Externe le-ar întreprinde pentru a determina partea ucraineană să accepte integral solicitările ce i-au fost transmise pe 15 februarie anul curent.Solicitări cărora, aproape de spartul târgului, le-a răspuns cu un acord parțial, care limita accesul navelor românești din flota specializată pe Brațul Chilia numai pe un anumit număr de kilometri și  numai în timpul zilei. Întrebarea mea ar fi următoarea: când a jucat corect partea Ucraineană, în 2015 când expus motivele care au făcut dezirabilă soluția tratatului trilateral și care l-au convins pe ministrul Bogdan Aurescu să semneze documentul sau, acum, când, cel puțin partea română, deci și ministrul Bogdan Aurescu, ridică îndreptățite obiecții de fond?

Din păcate, așa după cum scriam și mai înainte, șirul coincidențelor care ridică probleme nu se oprește aici. Mergând pe firul evenimentelor, constatăm că, și în mai 2015 și în prezent, ministrul Afacerilor Externe era și este Bogdan Aurescu. După cum nu putem trece cu vederea nici faptul că, și în mai 2015 și la ora actuală, la Palatul Cotroceni, în funcția supremă a statului de drept, cea de Președinte al României, se afla și se află Klaus Iohannis. Președinte al României ale cărui atribuții în domeniul politicii externe sunt stabilite în articolul 91 din Constituție. Așa încât este practic imposibil de crezut că ministrul de externe Bogdan Aurescu ar fi putut lua decizii și a semna angajamente în numele României fără a avea acordul expres al celui care este reprezentantul statului român. Dacă nu chiar că a făcut asta tocmai respectând comanda instituției Președintelui României.

Acestea au fost cele două comentarii care au apărut și continuă să ridice serioase semne de întrebare în spațul public. Întrebări cărora cred că ar fi fost cazul ca, în primul rând cel direct vizat, domnul ministru Bogdan Aurescu, să le dea răspunsuri sincere, clare și convingătoare. Întrebări  pe care, fără a avea intenția să mă implic în polemica Rareș-Bogdan-Bogdan Aurescu, și numai ca modest cronicar al clipei (după cum a numit neuitatul Cristian Popișteanu profesiunea și breasla noastră), le-aș exprima prin această întrebare cheie: în ce privește atât de tensionata problemă a relațiilor  România-Ucraina, care nu dorim să devină un litigiu, domnul Bogdan Aurescu, supranumit „ministrul-trabuc”, a fost tras în piept sau ne-a tras domnia sa în piept?

Șerban Cionoff

Sursa: jurnalul.ro

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.