Dragi români, ne-am tâmpit cu totul?
Frumos popor și minunată țară! Suntem sau am fost? Regizoarea de televiziune Luminița Dumitrescu, o femeie splendidă mereu, felicită AMPress pentru gestul de a nu publica textul de tabloid cu cururi întoarse spre felinarele presei, al biroului de comunicare al Casei Regale. Mulțumim și cu asta am isprăvit subiectul. Eu, ca individ, zic păcat și atât.
Guvernul s-a bătut cu populația subțire a protestatarilor, parfumată cu o promisiune. A decis tot, a mers ca pe pârtie pe schiurile unui dezmăț demagogic, în perimetrul fiscal, care are un singur scop, să-l scoată pe Dragnea curat, îmbăiat frumos și parfumat din rahatul de a mitui populația bugetară, cu bani pe care nu are de unde-i da, și de a nenoroci și așa distrusul capitalism românesc.
Am urmărit declarații ale politicienilor puterii. Scălâmbe, dar având în spate peșcheșul. Ghiță Pristanda poate fi cumpărat ușor, chiar dacă-i dai mai puțin decât îi iei.
Am ascultat, întâmplător, glasul subțire, castrat, al opoziției, din care – coral – răzbate în sus, dominatoare, vocea de chivuță a Elenei Udrea, apolitică și, baritonal amărâta voce, de scapete politic, a lui Traian Băsescu. Liberalii, după căsătoria civilă cu pediștii conduși de dizidentul Blaga, cel care bea până la cinci dimineața cu Băsescu, iar la șapte uita și să prefăcea că-i declară răzbel, nu mai au voce, ci scâncet.
Peste acest ghiveci de bandiți bogați și caraghioși a mai venit o năpastă. Am vândut solul și subsolul, ne-am dat pe mâna celor mai spurcate lighioane interne și externe, ne-am golit de populație, fugim de noi înșine, iar refugiul nostru poate fi găsit în cele patru zări. Suntem săraci ca număr de locuitori și, mult mai săraci, ca nivel de trai sufletesc. Golirea de suflet a ajuns la simboluri. Securitatea – numesc astfel mizeria demolatoare, cea care-l trimitea pe bunicul, luptător la Mărășești, la Canal, ca dușman al poporului – a înviat după ce a stat câteva luni cu capul la cutie în 89-90. Cineva îmi spune că șef al Casei Regale e un general SIE, fost DIE, mai înainte un fel de ministru al lui Iliescu și și mai înainte, măricel, în structurile lui Ceaușescu. Cum a ajuns ăla acolo? Cine l-a băgat? Și apoi cine e șef de cadre lângă bătrânul și bolnavul meu rege?
Tristă și singură femeie ești, moștenitoareo! Aproape ofilită de trădarea de alături, vulnerabilă fiindcă ești și rămâi, înainte a fi regină, femeie.
Se întâmplă ceva tragic și irecuperabil cu poporul român, căruia i s-a luat tot și acum îi sunt jefuite, cu o complicitate bine lucrată în timp, simbolurile. E o toamnă grea și ploioasă afară. Plouă cu plumb, bacovian și amărât. Undeva, departe, românilor le este omorât omorâtul lor rege, vinovat de a nu mai putea fi, la cei 96 de ani ai săi, teafăr și lucid. Statuia lui se stinge ca-ntr-o dramă a lui Shakespeare. Rămasă fără populație, fugită și alungată în patru zări, România este jefuită de istorie și spirit al demnității. Eminescu este asasinat în biblioteci, iar noi – zăpăciți cu totul – ne uităm ca proștii în tavan. Dar nici tavanul nu ne mai aparține.
Lucian AVRAMESCU