Dupa ce un F-16 israelian a lovit in plin un cartier palestinian, Hamas promite alte maceluri in Israel

 

Bratul armat al Miscarii de Rezistenta Islamica Hamas – brigazile Ezzedine al-Qassam – a avertizat, ieri, ca va razbuna moartea liderului, seicul Salah Shehade, ucis în ajun la Gaza de un raid al armatei israeliene. „Acest masacru nu va ramâne nepedepsit. Vom face farâme fiecare trup de sionist din fiecare restaurant, din fiecare statie de autobuz”, se afirma în comunicat.
Raidul israelian efectuat de un avion de tip F-16 – care a tras o racheta asupra unui cartier foarte populat – s-a soldat cu 11 morti, între care sapte copii, si aproximativ 140 de raniti.

Razbunarea Hamas

O racheta trasa de un avion de lupta F-16 a distrus sau afectat cinci case dintr-un cartier foarte aglomerat din Gaza – unul dintre orasele cu cea mai mare densitate a populatiei din lume.
Surse militare israeliene au indicat ulterior ca tinta vizata de aceasta operatiune fusese chiar seicul Salah Shehade. Sef al brigazilor Ezzedine al-Qassam, acesta este considerat responsabil de numeroase atacuri si atentate teroriste antiisraeliene, numarându-se printre palestinienii cei mai cautati de Israel.
Miscarea de Rezistenta Islamica Hamas a amenintat, marti dimineata, ca va trece imediat la actiune pentru a razbuna raidul efectuat luni seara de aviatia israeliana în orasul Gaza, a carui tinta – atinsa – a fost liderul bratului armat al Hamas, Salah Shehade.
„De acum înainte, nu mai putem riposta cu vorbe la carnagiul comis de israelieni. Sa lasam faptele sa vorbeasca”, a avertizat liderul spiritual si fondatorul gruparii intregriste, seicul Ahmed Yassine, într-o declaratie difuzata de postul de televiziune qatariot Al-Jazira si de cotidianul israelian Haaretz.

Protejarea civililor evrei, prin omorârea civililor palestinieni

Ariel Sharon a estimat – în cursul unei sedinte guvernamentale convocate inopinat – ca eliminarea seicului Salah Shehade constituie „una dintre cele mai reusite operatiuni ale Tshahal-ului”, transmit AFP si Reuters.
Exprimându-si regretul pentru victimele nevinovate ale raidului, seful guvernului israelian a tinut sa sublinieze ca lupta împotriva terorismului nu permite nici o concesie. „Desigur ca nu avem nici un interes sa ucidem civili si regretam întotdeauna când ei se numara printre victime. Dar nu putem face nici un compromis cu terorismul. Terorismul trebuie combatut”, le-a declarat Ariel Sharon ministrilor sai.
La rândul sau, ministrul israelian de Interne, Eli Yishai, membru al minicabinetului de securitate, n-a exclus, ieri, comiterea unei erori în pregatirea operatiunii militare care l-a vizat pe seicul Salah Shehade, transmite AFP. „Este posibil sa fi scapat o eroare în modul de organizare a operatiunii, dar în situatii de razboi sunt inevitabile asemenea erori”, a declarat Yishai postului de radio al armatei.
În opinia acestuia, raidul ce si l-a propus ca tinta pe seicul Shahade a fost „justificat, caci este datoria armatei sa-i protejeze pe civili împotriva atentatelor puse la cale de acest terorist”. „În orice caz, intentia noastra nu a fost aceea de a ucide nevinovati, ci doar de a ne exercita dreptul legitim la autoaparare”, a adaugat el.
În schimb, deputatul laburist Yatl Dayan a denuntat raidul de la Gaza: „Nici macar pentru a elimina un asemenea terorist, nu aveam dreptul sa ne asumam un asemenea risc de a lovi copii si femei nevinovati. Aceasta operatiunea nu trebuia comisa acum, ci asteptat un moment în care sa poata fi lichidat doar Shehade”.

Ziua mâniei

Presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Yasser Arafat, a deplâns, ieri, ceea ce el a calificat „linistea comunitatii internationale” fata de raidul aerian israelian asupra Fâsiei Gaza, soldat cu 15 morti, informeaza agentia palestiniana de presa WAFA. „Este un masacru pe care nici o fiinta umana nu si-l poate imagina. Întreb întreaga lume: cum poate sa ramâna linistita în fata unor asemenea crime si sa nu întreprinda nimic pentru a le pune capat?”, a întrebat retoric liderul palestinian. El l-a acuzat, totodata, pe premierul Israelului, Ariel Sharon, ca „nu doreste pacea, ci cauta sa îsi continue politica de masacre”.
Treisprezece organizatii reprezentând ansamblul miscarilor nationaliste si islamiste palestiniene au decretat ziua de marti „Zi a mâniei”, dupa raidul israelian de luni seara, în Fâsia Gaza, relateaza AFP.
Inaltul Comitet al Fortelor Nationale si Islamice, care reprezinta aceste miscari, a chemat populatia sa participe la funeraliile victimelor raidului si sa protesteze în masa împotriva ocupatiei israeliene.
Pe de alta parte, în orasul palestinian Ramallah, din Cisiordania, reocupat de forte israeliene, aproximativ 500 de persoane au manifestat, ieri, lansând focuri de avertisment si chemând la razbunare.

Petre Munteanu

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version