Duplicitarii statului de drept

Alternativa la statul totalitar este statul de drept. Pentru această schimbare în România, în ‘89 s-a vărsat sânge. Este nevoie să mai reamintim acest elementar adevăr? Se pare că da.

Ziarul nostru – cititorii o ştiu prea bine – susţine, prin tot ceea ce face, crearea şi întărirea statului de drept, a instituţiilor sale fundamentale.

Ne obligă, dincolo de convingerile noastre, asaltul demagogiei politicianiste, care deturnează valorile democraţiei, răsturnând sensul însuşi al noţiunii de stat de drept.

În felul acesta, indivizi ajunşi mai mult sau mai puţin întâmplător în fruntea treburilor statului îşi drapează venalitatea, arivismul în cuvinte mari, îşi apără interesele proprii ori de grup furişându-se în spatele paravanului pe care cu insolenţă îl numesc ei stat de drept.

Aceasta în baza ideii totalitariste că ei sunt statul (de drept!), a convingerii comuniste că dacă dai în ei, dai în „scumpe idealuri revoluţionare”. Altfel, ei sunt primii care încalcă legile, Constituţia, normele statului de drept. Duplicitatea este strigătoare la cer.

Scriem noi, bunăoară, despre casele cetăţeanului Năstase. Despre cele obţinute abuziv, prin manevre dolosive, de conivenţă cu întreprinzătorul său socru.

Ce-am făcut? Ei bine, am dat în însuşi preşedintele Camerei Deputaţilor! În instituţia ca atare! În parlament!În ideea de parlamentarism. În statul de drept. L-am atacat în totalitatea lui. Grav, foarte grav.

Dezvăluim şi coţcăriile, matrapazlâcurile unui anume Tobă, prefect, până deunăzi, al Băniei – în treacăt, fie zis, destituit ca urmare a acestor dezvăluiri din „Adevărul”.

El însă nu era oarecine, ci vecin de scară şi bun amic al d-lui Gherman, omul doi în stat, înlocuitorul preşedintelui ţării la caz de ceva. Reiese că iar am atacat statul de drept la rădăcină. Nu lăsăm statul de drept să-şi consolideze binefacerile parlamentarismului nici în casa scării, nici în casa socrului. Rău! Statul de drept abia se mai ţine…

Arătăm prietenia din culise, pe temeiuri afaceriste, a lui Patriciu cu Severin, prezentăm şi prostia guvernamentală numită pompos „lobby” şi de câţi bani a fost furat statul român, ca urmare a acestei şarlatanii – şi iar lovim statul de drept. Dăm în imaginea României, în nucleul economiei de piaţă, fundamentul material al statului de drept.

Aflăm că un domn Chiuzbaian a săvârşit ceea ce Codul penal califică drept fals în declaraţii. Faptul că domnul în cauză a făcut uz de o asemenea modalitate spre a deveni ministru – şi nu orice ministru, ci al justiţiei! – este, fără îndoială, o circumstanţă agravantă.

Ar urma, după asemenea criterii, ca ministrul finanţelor să fie un escroc notoriu (Stoica sau Popilean, să zicem), al internelor un hoţ de buzunare, iar al învăţământului – un analfabet.

Dar ce-am făcut noi cu asemenea dezvăluiri? Am lovit, chipurile, în instituţiile fundamentale ale statului d drept.

După o asemenea optică răsturnată, noi am fi cei care dăm în statul de drept, şi nu cei care mint, care jură strâmb, care escrochează, care îşi fac firme pe numele reamurilor şi afaceri veroase pe seama funcţiilor pe care le au, prin trafic de influenţă, prin abuz, prin ilegalităţi, prin samavolnicii.

Hoţii strigă „hoţii!” Numai că lumea a început să-şi dea seama, să înţeleagă cam de ce natură sunt interesele şi afacerile pe care le învârtesc ei în spatele lozincii statului de drept.

După cum, suntem siguri, a înţeles şi ştie bine cine apără cu adevărat statul de drept. Profitorii lui, duplicitarii, în nici un caz.

(12 septembrie 1994)

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.