Duşa: România ar urma să aibă o escadrilă de 12 avioane de tip F-16

România ar urma să aibă o escadrilă de 12 avioane de tip F-16 achiziţionate din Portugalia, avioane ce vor putea fi folosite din 2017, atunci când va expira resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer, a anunţat, luni, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

„Un punct aparte în discuţiile noastre (n.r. – cu omologul portughez) a fost cel legat de derularea programului referitor la înzestrarea Armatei Române cu o escadrilă de avioane de tip F-16. Discuţiile se poartă, deocamdată, la nivel tehnic. Urmează, probabil, pe la sfârşitul lunii mai, să finalizăm documentele cu partea portugheză şi ulterior cu partea americană până în septembrie, astfel încât din acest an să reluăm programul de înzestrare cu avioane multirol, la nivelul unei escadrile însemnând 12 avioane. În momentul în care vor fi finalizate toate negocierile, vom discuta şi despre sume. În acest pachet intră şi pregătirea piloţilor, şi mentenanţă şi modernizare şi tot. Avioanele le vom putea folosi în momentul în care va expira resursa pe care noi o avem în momentul de faţă pe aparatele MIG 21 Lancer. Atunci vom avea şi o escadrilă pentru poliţia aeriană cu avioane multirol, cu aproximaţie în anul 2017”, a declarat Mircea Duşa, pentru o publicaţie online.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version