ACTUALITATE LIFE & STYLE 

Elian Băcilă – Părintele Picturii Negre din România pentru prima oară în America!

În perioada 17 – 25 august 2019, Pictorul de Negru al României – Elian BĂCILĂ a ajuns în America, țara de origine a muzei și soției sale, Nika Raynelle Jackson.

 

 

Elian Băcilă și Nika Raynelle Jackson au stat în statul Michigan – Kalamazoo. A fost un prilej extraordinar pentru pictor pentru a vizita Marile Lacuri, muzee faimoase precum muzeul președintelui Gerald Ford, Gilmore Car Museum, muzee de artă contemporană, precum și arhitecturi extraordinare atunci când a ajuns în Detroit.

 

Asupra pictorului toate acestea au avut un impact fantastic constituind noi surse de inspirație, pictorul fiind într-o continuă efervescență și extrem de prolific.

Artistul a ajuns în America cu câteva picturi proprii, pe care le-a prezentat câtorva muzee, unele chiar rămânând pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, iar altele în colecții particulare.

În urma acestei vizite artistul urmează să susțină o expoziție personală cu vânzare cu lucrări noi în luna noiembrie, de Ziua Recunoștinței, și să doneze o lucrare în cadrul Kalamazoo Institute of Art din statul Michigan, după cum avea să declare Elian Băcilă într-un interviu acordat pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România: „O experiență unică și o mare provocare„.

 

Alte proiecte ale artistului – o expoziție colectivă cu vânzare în Franța, la Paris, în 19 septembrie 2019, unde pictorul prezintă o lucrare nouă, iar pe plan local a fost invitat special la Salonul Național de Artă Medievală de curatorul expoziției, Răducu Marin în perioada septembrie – octombrie, unde va participa cu o lucrare mai nouă de mari dimensiuni (150×200 cm.)

 

Pictorul de Negru Elian BĂCILĂ a fost prezent și la celelalte ediții ale Salonului Național de Artă Medievală care s-au desfășurat la Biblioteca Națională a României.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version