Eveniment la Adjud
Uneori în orașele mai mici se petrec lucruri mult mai interesante, mai atractive decât în metropole, unde oamenii au alte preocupări, lăsându-le pe cele culturale, adesea, pe planul doi.
Astfel, la Adjud, în județul Vrancea, s-a desfășurat a doua ediție a Festivalului de teatru, film și muzică ”Ion Dichiseanu”, regretatul actor fiind născut în acest oraș, ca și alte personalități, cum ar fi Tudor Vornicu (casa de cultură, gazdă a festivalului, îi poartă numele), Emil Botta, Angela Gheorghiu, Dan Botta.
Manifestarea a durat trei zile, fiind prezentată de Andrei Giurgia, organizatorul Serilor filmului românesc de la Iași, și filmată în întregime de postul TV Cinemaraton.
Meritul principal în organizarea acestei manifestări, ce a debutat anul trecut la scurtă vreme de la dispariția marelui actor, revine fiicei acestuia, actrița și cântăreața Ioana Dichiseanu, și soțului ei, cunoscutul gazetar Adrian Artene, el însuși adjudean.
Dar nimic nu se putea întâmpla la acest nivel (a se vedea și participarea) fără implicarea decisă a tânărului primar Florin Nechifor, nu numai mare iubitor de artă, dar și dovedind un adânc respect față de valorile urbei pe care o păstorește.
Legat de asta și de afirmația din introducere, ne apare în antiteză faptul că primarii din Capitală nu s-au învrednicit nici până acum să dea numele lui Dan Spătaru, ca să dăm doar un exemplu, străduței pe care acesta a locuit…
Cum spuneam, festivalul a durat trei zile, în fiecare din ele fiind programate momente legate de muzică, teatru sau film.
Delicata, atât de sensibila Ioana Dichiseanu și-a lansat albumul editat de casa de discuri Eurostar ”O meu fado” (primul de acest format al unei soliste din România consacrat acestui gen muzical național portughez) și au fost relansate, la cererea publicului, CD-ul de muzică ușoară ”Amintește-ți clipa” al lui Ion Dichiseanu, precum și volumul autobiografic al acestuia, ”Adevărul, mai frumos decât legenda” (apărut la editura Polirom).
Un public numeros a urmărit, în aer liber de această dată, în Piațeta Ion Dichiseanu din Adjud, un mare spectacol muzical, Amintește-ți clipa 2.0”, susținut de temperamentala Mirabela Dauer, solista bucovineană de folclor Daniela Condurache, Simona Florescu (fosta soție a lui Ion Dichiseanu, solistă de muzică ușoară câștigătoare în anii 80 a Trofeului de interpretare la festivalul de la Mamaia), George Rotaru și firește Ioana Dichiseanu.
Pe lângă repertoriul solistic, aceasta a oferit marea surpriză a serii, cântând o melodie alături de fiica ei de 6 ani, frumoasa și talentata Anastasia Artene.
Prezentă și anul acesta la festival, actrița și cântăreața Ileana Popovici a inițiat o emoționantă întâlnire cu elevii Colegiului Național ”Emil Botta”, la care au fost prezente înafara ei vedetele de televiziune Mircea Radu (retras deocamdată din lumina reflectoarelor, alături de familie, la Piatra-Neamț) și extrem de îndrăgitul Pavel Bartoș.
Sub îndrumarea dascălilor, elevii au susținut un recital de excepție dedicat marelui actor și poet ce dă numele colegiului lor, Emil Botta fiind la rândul lui născut la Adjud.
Seara, foarte talentatul Pavel Bartoș, pe care multă lume îl cunoaște din păcate doar datorită aparițiilor sale pe micul ecran, a reamintit ce extraordinar actor de teatru este, în spectacolul ”One Man Aproape Show”.
Proiecțiile de film au adus în fața publicului nostalgic serialul ”Toate pânzele sus!” (regia Mircea Mureșan), unde Ion Dichiseanu l-a întruchipat pe Pierre Vaillant, precum și filmul ”Clipa”.
Foștii colegi ai lui Ion Dichiseanu de la Teatrul Nottara din București au adus în fața publicului comedia spumoasă ”Fazanul”, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
Și dacă în rândurile anterioare am amintit de teatru, film și muzică ușoară (căci să nu uităm rolul din musical-ul ”Corina”, precum și înregistrările sale de muzică ușoară, cu piese de Edmond Deda, Dan Iagnov sau Marcel Dragomir), seara de gală a fost concluzionată de o personalitate uriașă, care s-a ilustrat în toate aceste domenii – marele actor Florin Piersic.
El însuși un spectacol în sine, timp de trei (!) ore a ținut spectatorii cu sufletul la gură, cu umor și emoție, cu râsete și lacrimi, nemaivorbind de ovații, cu evocări nostalgice, multe necunoscute, legate de prietenia și colaborarea, în film, teatru, televiziune, radio sau pe scenele diferitelor spectacole de divertisment legate de bunul său prieten Ion Dichiseanu.
Va veni și ziua, sperăm cât mai îndepărtată, deși nu vrem să ne gândim la asta, când îl vom cinsti și pe el la festivalul ce-i va purta numele…
Octavian URSULESCU