Expoziția „Florescență” – Corneliu Drăgan-Târgoviște la Galeriile Sabion

S-a deschis pe 27 februarie 2020 expoziția personală de acuarelă, intitulată „Florescență” , cu lucrări semnate de Corneliu Drăgan-Târgoviște, pe simezele Galeriilor Sabion.

Expoziţia a fost prezentată de Valeria Manole, manager Sabion București şi de Ana Maria Măciucă, muzeograf, istoric şi critic de artă.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 28 februarie – 10 martie 2020, la Galeriile Sabion, un loc cochet şi rafinat în centrul Bucureştiului (Calea Victoriei 68 – 70).

 

 

Expoziția reunește peste 30 de lucrări ale maestrului acuarelist Corneliu Drăgan – Târgoviște, lucrări ce reprezintă o varietate de flori, o explozie de culoare și bucurie.

Apariția primăverii, prilej de mare bucurie pe care o sărbătorim în fiecare an în preajma zilei de 1 martie, ne aduce și de această dată soare și speranță în suflete, iubire față de tot ceea ce ne înconjoară, atât față de oamenii care ne stau alături în familie sau în societate, cât și față de natură, de flori, de cer, de tot ceea ce ne înmiresmează și ne împrospătează existența odată cu ivirea acestui anotimp atât de mult așteptat. Cromatica plină de lumină, acordurile și contrastele se regăsesc pretutindeni în această mirifică lume a florilor care ne încântă indiferent de anotimp, iar varietatea de culori, prin multitudinea nuanțelor folosite vibrează în tonalități a căror plasticitate ne oferă imagini fascinante încărcate parcă de miresme florale” (Ana Maria Măciucă, critic de artă)

Parteneri media: Artportfolio, Modernism, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, Ultima Oră.

 

 

Claudiu Victor Gheorghiu,

publicist comentator

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.