Fața nevăzută a tragediei din Apuseni – Octavian ANDRONIC
Un mare om de spirit francez dădea o originală definiție unanimității: când toată lumea este de acord, înseamnă că nimeni nu gândește prea mult.
O astfel de unanimitate a generat afirmația făcută de medicul Radu Zamfir după accidentul din Apuseni: Iovan ne-a salvat viața! De aici până la idolatrizare n-a mai fost decât un pas făcut cu râvnă de presa tabloidă de toate culorile, în veșnica sa goană după senzaționalul la îndemână. Tot respectul pentru îndemânarea profesională a lui Adrian Iovan, pentru experiența și efortul său de a ieși dintr-o situație-limită, cu prețul propriei sale vieți. Dar, de aici până la a face din el un erou național mi se pare o exagerare. A lipsit doar decorarea sa post-mortem Steaua României rămasă dispobinilă de la Tokes pentru ca pachetul omagial să fie complet.
Într- un fel, afirmația medicului a pus punct oricărei căutări a adevărului de până la producerea accidentului, obiectul unic al investigațiilor și speculațiilor devenind localizarea catastrofei de către insituțiile responsabile și întârzierile nepermis de mari în găsirea și salvarea supraviețuitorilor.
Aici s-a produs clasica fractură între opțiunile diverselor categorii de analiști de ocazie în care interesele politice și-au aflat un purtător de cuvânt.
Iată însă că, o zi înainte ca interesul pentru subiect să se stingă sub impactul nămeților, cineva a fluierat în biserică: un profesor specialist aerospațial, a emis ipoteza că accidentul s-a produs din cauza lui Iovan. Mai exact a imprudenței de care acesta a dat dovadă, plecând în misiune în condiții meteo improprii și efectuând manevra riscantă a scăderii altitudinii în locul întoarcerii aparatului spre cel mai apropiat aeroport disponibil.
De ce ar fi făcut Adrian Iovan aceste erori? O explicație ar putea sta în situația sa materială. După ce Boc i-a tăiat drastic din pensie a fost nevoit să recurgă la orice posibilitate de a-și completa veniturile. Inclusiv aceste zboruri pe aparate obosite și nesigure. Nu-și putea, probabil, permite să refuze misiunea, dintr-un astfel de motiv și și-a forțat norocul sperând că lucrurile nu vor derapa după cum s-a întâmplat.
Probabil că aceeași obstinație a funcționat și în cazul deciziei de continuare a zborului, în ciuda condițiilor meteo agravate și este surprinzător că un profesionist de talia sa n-a luat în considerație fenomenul agravării givrajului în condițiile zborului la joasă altitudine.
Sunt, evident, supoziții. Care ar trebui luate în calcul în ancheta aflată în derulare, chiar cu riscul de a se afecta imaginea indusă cu anticipație de excesele publicistice într-un public care resimte acut nevoia de eroi prin care să contracareze defilarea interminabilă pe modele negative pe care ni le oferă o realitate incontrolabilă.
Evident, o concluzie de acest fel nu mai are nici o importanță pentru Adrian Iovan. Are însă pentru noi și pentru cei care poate că nu meritau să trăiască experiența unei supraviețuiri, fie ea și miraculoasă.