Festivalul 3SOUND: lucrări spectaculoase, sonorități de impact

Muzeul Municipiului București anunță debutul Festivalului 3SOUND. Primul concert va fi susținut pe data de 14 septembrie de Arlinda Morava (soprană), Andreea Ștefănescu (vioară) și Bucharest Ladies Cvintet alături de Ascendis Choir. Dirijor este Eduard Dinu, director general al Ascendis Choir și vicepreședinte al Asociației Corul Regal.

Eduard Dinu (dirijor):Am fost onorat să primesc invitația de a participa în deschiderea Festivalului 3Sound, atât eu cât și ansamblul pe care îl conduc. Ansamblul nostru va cânta alături de minunata Arlinda Morava și de Bucharest Ladies Cvintet, două lucrări scrise de maestrul Christian Petrescu, lucrări pe care le pot numi de-a dreptul spectaculoase, sonoritățile acestora având un impact mare asupra auditorului. Am acceptat imediat invitația de a participa la festival, mai ales pentru că Ascendis Choir își propune să promoveze muzica nouă, de orice factură: de la reinterpretări și aranjamente pentru cor ale unor piese cunoscute pe întreg globul, până la muzica pe care o vom cânta vineri la Palatul Suțu. Practic, noi ne dorim să lărgim paleta muzicală oferită până acum de un cor și să atragem cât mai mult public tânăr în sălile de concerte. Locația evenimentului și lucrările muzicale propuse se află într-un contrast interesant, astfel îmbinându-se două lumi ce aparent sunt diferite, dar în profunzime au aceleași rădăcini. Noi promitem să facem spectacol vineri începând cu ora 19:00, așa că, fără să dezvălui mai multe, ne vedem la concert”!

Arlinda Morava (soprană):Festivalul va oferi spectacole extraordinare într-un cadru clasic consacrat oferit de muzeele Municipiului București. Artiști consacrați ori tinere talente vom construi, vreme de 10 zile, un discurs muzical pe care îl vom rosti în incinta a patru muzee îndrăgite de publicul bucureștean. Îi invit pe toți cei care au urmărit concertele mele, pe cei care vor să descopere farmecul muzicii albaneze și românești, să vină la concertul pe care îl voi susține, în acompaniamentul Bucharest Ladies Cvintet, la Palatul Suțu – o instituție muzeală cu tradiție. Veniți să descoperim împreună, la prima ediție a Festivalului 3SOUND, sunetele muzicii NOI!

Concertele din cadrul Festivalului 3SOUND vor avea loc la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1), după cum urmează:

Vineri, 14 septembrie 2018, ora 19:00, Palatul Suțu
Concert de debut al Festivalului 3SOUND, cu Arlinda Morava & Bucharest Ladies Cvintet alături de Ascendis Choir și Korada Vako (vioară), dirijor Eduard Dinu.

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, ora 19.00, Palatul Suțu
Concert al Ansamblului de muzică contemporană 
Traiect, conducerea muzicală Sorin Lerescu, compozitor.

Duminică, 16 septembrie 2018, ora 19.00, Casa Filipescu-Cesianu
Compozitorul Cătălin Crețu va prezenta în cadrul acestui festival noul concept al unui performance audio-vizual interactiv.

Luni, 17 septembrie 2018, ora 18.30, Muzeul Theodor Aman 
Concert a2nd (a duo non divisi) compus din Ana Chifu (flautistă a Orchestrei Naționale Radio din Atena) şi Zacharias Tarpagkos (flautist al Operei Naționale din Atena).

Marți, 18 septembrie 2018, ora 19.00, Muzeul Theodor Aman
Concert Trio 3 Sound format din Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian şi Mihaela Pletea – soprană, invitați Radu Vâlcu – chitară și Răzvan Orbişteanu – pian.

Miercuri, 19 septembrie 2018, ora 19.00, Muzeul Nicolae Minovici
Concert Bucharest Winds Ensemble: Amalia Iordache – flaut, Valentin Ghiță – oboi, Flaviu Ludușan – clarinet, Dumitru Dumitrache – corn și Ionuț Roșcă – fagot.

Joi, 20 septembrie 2018, ora 19.00, Palatul Suțu
Concert
 SEDUCANT, grup sincretic care adoptă un program artistic variat ce cuprinde muzică, dans și proiecție, având la bază tradiția și avangarda, format din Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană. Invitați speciali sunt Emil Vişenescu – clarinet, Alexandra Poenaru – dans şi coregrafie, Lucian Martin – dans şi coregrafie.

Vineri, 21 septembrie 2018, ora 19.00, Muzeul Nicolae Minovici 
Spectacol Into My GongSelf – un proiect interactiv, la granița între muzică live, sculptură sonoră, performance, ritual și meditație, o provocare, pentru artiști și pentru public, de a experimenta trans-realismul arhetipal. Concept artistic: Mihaela Vosganian & Raluca Ghideanu. Concept coregrafic și regizoral: Liliana Iorgulescu. Performeri: Mihaela Vosganian, Armine Vosganian, Liliana Iorgulescu, Raluca Ghideanu.

Sâmbătă, 22 septembrie 2018, ora 19.00, Palatul Suțu
Concert 
Sonomania, interpreți Raluca Stratulat (vioară), Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Mihai Murariu (pian), Diana Rotaru (pian, conducere muzicală).

Duminică, 23 septembrie 2018, ora 19.00, Muzeul Nicolae Minovici
Concert
Guitar World Fusion, Radu Vâlcu Quartet. Alături de chitaristul Radu Vâlcu vor fi Răzvan Florescu – percuție, Mihai Balabaş – vioară, Andrei Petrache – pian, Manăf Serghei – chitară şi Maria Chifu – voce.

Muzeul Municipiului București oferă astfel publicului o nouă oportunitate de a se apropia, în perioada 14 – 23 septembrie, de istorie și artă din perspectiva contemporaneității, de această dată a sunetului, ca o simbioză perfectă între vocea umană, instrumentele de suflat și cele acționate doar prin atingere.

Intrare: 10 lei / concert / persoană. 
Biletele se pot cumpăra de la standul de bilete al muzeului în care are loc concertul, în ziua spectacolului, și includ vizitarea muzeului gazdă în termen de 30 de zile.

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.