Festivalul Peninsula, în tranziție spre Zero Waste/Zero Deșeuri – “Greeninsula”

Peninsula este primul festival din România care își asumă reducerea risipei de resurse prin implementarea pe termen lung a unui program de prevenție, colectare selectivă, refolosire și compostare.

 

Cu ocazia celei de-a patra ediții, organizatorii își propun ca la finele următoarelor cinci ediții, deșeurile produse la festival și duse la rampele de gunoi să ajungă la maximum 10% din volumul actual și astfel să tindă spre zero.

 

În 2013, în plus față de edițiile precedente, pe lângă deșeurile reciclabile “clasice”, vor fi colectate selectiv și resturi de alimente, deșeuri lichide, uleiuri alimentare folosite (arse) și alte deșeuri biodegradabile. Resturile alimentare vor fi predate Asociației Arca lui Noe – adăpostul de animale din Florești și adăpostului Primăriei Cluj-Napoca.

 

Conform ICF[1], compostarea deșeurilor organice, alături de reciclare, reduce de 46 de ori emisiile de gaz cu efect de seră și economisește de 3-4 ori mai multă energie comparativ cu un incinerator producător de energie.

 

În viziunea Zero Waste deșeurile sunt resurse ce pot fi reutilizate. Reducerea spre zero a deșeurilor fără eliminarea în natură, îngroparea sau arderea acestora este posibilă, pe termen lung, prin implimentarea unor varietăți de strategii, printre care educarea și implicarea comunităților, responsabilizarea atât a industriei cât și a consumatorului, și colaborarea dintre actorii implicați.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version