FILE DE ISTORIE: Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru-Furnică Minovici

Publicat: joi, 08 martie 2018

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru-Furnică Minovici” este amplasat în Casa Minovici din strada Dr. Nicolae Minovici, nr. 3, din București. Imobilul impresionează nu doar prin colecția pe care o adăpostește, ci și prin arhitectura sa.

Construcția este ridicată în stil Tudor, numit și „gotic terțiar” sau „perpendicular-englezesc”, cu inserții specifice stilului normand. La realizarea sa au fost folosite materiale aduse din alte țări: de la cărămizi și piatră, la lambriuri pentru tavanele interioare din lemn și la pardoseală. Cărămida cu care vila este placată la exterior și travertinul provin din Italia, iar scândura de stejar și feroneria sunt germane. Și meseriașii care au ridicat-o au fost străini: germani, italieni și austrieci. Terminată în anul 1942, Casa „Ing. Dumitru Furnică-Minovici” a fost donată Academiei Române în 1945 și a intrat în circuitul turistic în 1946, sub numele de Muzeul de Artă Feudală.

Structura clădirii a fost gândită atât de arhitectul Enzo Canella, cât și de fondatorul ei, Dumitru-Furnică Minovici, special pentru a adăposti colecția muzeului. Colecția Muzeului de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru-Furnică Minovici” cuprinde arme medievale și moderne, vitralii austriece, germane, elvețiene, flamande, tapiserii flamande țesute la război vertical, mobilier austriac și italian, opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarități bibliofile etc.

După cum mărturisea Dumitru-Furnică Minovici însuși, „mult timp mi-a trebuit până să mă hotărăsc în ce stil ar fi mai nimerit să construiesc casa în care urma să fie expusă colecția, dorind în primul rând să realizez o concordanță între stilul casei și obiectele din interior. De aceea, ani de-a rândul am făcut zeci, mai curând sute de schițe după detalii de arhitectură a vechilor construcții, căutând cea mai nimerită soluție arhitectonică. Am socotit că stilul gotic terțiar englez era cel mai potrivit, geamurile fiind foarte numeroase, chiar lipite unul de celălalt și, mai mult, adesea suprapuse. Acest stil se mai numește și stilul Tudor, după numele dinastiei Tudorilor, fondată de Enric al VIII-lea, care a durat aproape tot secolul al XVI-lea. Caracteristicile stilului sunt și ogivele liniștite, turtite, în completa contradicție cu stilul gotic terțiar francez, așa-zis flamboiant, foarte înflorit și cu ogivele foarte ascuțite”.

Salonul, camera principală a muzeului, are lungimea de 12 metri și înălțimea de 8 metri. Vizitatorii pot admira aici, printre altele, un cămin toscan din Epoca Renașterii, două scaune cu spătar înalt, sculptat, de proveniență lombardă din secolul al XVII-lea și o sculptură în lemn, policromă. O altă lucrare înfățișează o pictură gotică germană de sud, lucrată pe lemn, în tehnica tempera de către Niclas Mager-von-Landshurst, după experți în anul 1510. În continuarea vizitei, poate fi admirat un portret de femeie, lucrat în ulei pe lemn, achiziționat la o licitație publică organizată în orașul Amsterdam. Portretul reprezintă o nobilă englezoaică de la Curtea Reginei Elisabeta, îmbrăcată într-un costum bogat al epocii respective, având un guler și o ghipură în dantelă fină și broderii cu perle.

Tapiseria, de origine flamandă și foarte bine conservată, a fost executată la Bruxelles, în atelierul lui Jacob von Sergers. În stânga, vitroul îl reprezintă pe Sfântul Ieronim, iar în dreapta pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sub tapiserie, se găsește o ladă venețiană din secolul XVI. Alături, un tablou în ulei pe pânză, achiziționat în orașul Padova, ce înfățișează un bărbat. Este o lucrare din secolul XVI, atribuită lui Franc Rossi. Expresia feței, aerul arogant și privirea disprețuitoare indică faptul că suntem în prezența unui nobil.

O altă pictură pe lemn, tratând o scenă bucolică, este o lucrare a Școlii Florentine. În aceeași cameră, se mai găsește un tablou reprezentând un colț din Veneția cu cupola bisericii Santa Maria de la Salute, ce se profilează pe un cer albastru, văzută printr-un mare portal de piatră cu colonade, în lemn policrom, lucrare provenind din Veneția. Deasupra lăzii, între două sfeșnice baroce din secolul XVIII, se vede o sculptură în lemn, policrom.

Demarcația dintre hol și bibliotecă este făcută de doi lei impozanți, în marmură, replici ale leilor romani ce se regăsesc în „Loggia dei Lanzzi” din Florența, executați în secolul al XVI-lea.

Lemnăria bibliotecii este din lemn de nuc masiv și cuprinde coloane lucrate de mână, purtând capiteluri corintice. Este o lucrare din secolul al XVIII-lea și provine din castelul Weilburg de lângă Viena. Rafturile bibliotecii conțin circa 2.000 volume, unele dintre ele deosebit de valoroase.

Geamurile din bibliotecă sunt încrustate cu vechi vitralii, ce conțin scene în miniatură, executate la comanda unui nobil elvețian în anul 1599. Pe o masă masivă, în stil elisabetan, sunt expuse câteva bronzuri din Renașterea italiană. Într-un raft al bibliotecii pot fi admirate câteva obiecte vechi în argint, din celebrul centru de argintării din Augsburg, precum și o colecție de linguri, pești, busole și o mică corabie cu pânze în argint, de proveniență daneză.

Dumitru Furnică-Minovici s-a născut la 14 decembrie 1897, în București, fiind nepotul de soră al doctorilor Mina și Nicolae Minovici. Sora acestora din urmă, Elena Minovici, a fost căsătorită cu negustorul brașovean Zaharia Z. Furnică. Dumitru a absolvit cursurile Liceului Sf. Sava din București, iar între 1914 și 1918 a urmat cursurile Facultății Tehnice a Universității din Toulouse, devenind inginer chimist. A urmat cursuri doctorale la Școala de Petrol din Strasbourg.

Întors în țară, inginerul a fost angajat, la 1 martie 1927, de către Creditul Minier, ca director al Rafinăriei de Uleiuri din Orșova. Simultan, este trimis al societății în Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria și Austria, pentru a promova și comercializa produsele firmei. Astfel de funcții l-au obligat să călătorească frecvent în toată Europa pentru încheierea de contracte, fapt ce i-a dat posibilitatea să viziteze muzee, anticariate și să ia parte la licitațiile de obiecte de artă. În această etapă a vieții sale, a cumpărat multe obiecte de artă medievală, pe care le-a expediat în țară cu intenția de a fonda un muzeu.

După 1945, Dumitru-Furnică Minovici a devenit director al propriului muzeu, iar după 1948, a participat cu regularitate la comisiile de achiziție ale diferitelor muzee.

Dumitru-Furnică Minovici s-a stins din viață la 22 aprilie 1982. Multă vreme, soția sa, Ligia Viorica Furnică-Minovici, a fost ghid-muzeograf al instituției de cultură înființată de partenerul său de viață. Doamna Minovici a trecut la cele veșnice în 2004, la vârsta de 90 de ani.

Sursa: AGERPRES

Post Views: 716