File de istorie: Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”
Aflat pe malul lacului Herăstrău, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” este unul dintre cele mai vechi muzee etnografice în aer liber din România și din lume. În anii ’30, în Europa existau două astfel de muzee: muzeul Skansen, înființat la Stockholm în 1891 și muzeul Bigdo din Lillehamer, Norvegia. În România, profesorul Romulus Vuia înființase la Cluj Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1929).
Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense și susținute, teoretice și de teren, al unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Școlii Sociologice din București. Ca șef al catedrei de sociologie din cadrul Universității București, Gusti a organizat, în perioada 1925-1935, cu specialiști din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloriști, geografi, statisticieni, medici) și cu studenții săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate (Fundu Moldovei — județul Suceava, Nereju — județul Vrancea, Drăguș — județul Brașov, Dragomirești — județul Maramureș, Clopotiva — județul Hunedoara, Runcu — județul Gorj , Rușețu — județul Buzău etc.).
Gusti și colaboratorii săi, printre care se aflau Mircea Vulcănescu, Traian Herseni, Mihai Pop și Anton Galopentia, au organizat două expoziții mari cu obiecte țărănești, la sediul fundației ”Principele Carol” și în cadrul Pavilionului Regal din parcul Carol.
Pe baza acestor experiențe, a unei munci asidue de concepție și a sprijinului moral și material al Fundației Regale „Principele Carol”, din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o operă muzeografică de excepție. În acest scurt interval, echipele de specialiști și studenți (aceiași care participaseră la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti și H. H. Stahl, au achiziționat din satele cercetate construcții țărănești (case, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice) și obiecte de interior (mobilier, ceramică, țesături, unelte etc.), considerate reprezentative pentru locurile lor de origine. Pentru mai multă autenticitate, la montarea construcțiilor în muzeu au lucrat meșteri aduși din satele de proveniență.
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936. În discursul inaugural, profesorul Dimitrie Gusti sublinia că Muzeul Satului este un muzeu original, care nu a fost creat după modelul muzeelor în aer liber existente în acea vreme în Europa, acestea fiind, după opinia lui ”prea etnografice și în mare măsură romantice”. El adăuga că muzeul trebuie să ”înfățișeze lucruri adevărate”, fiind o sinteză a satelor din toată România. Conceput ca un muzeu sociologic, misiunea muzeului este de a înfățișa vizitatorilor realitatea vieții satului, așa cum era sau este ea trăită de țăranul român.
La început, muzeul dispunea de 6,5 hectare de teren pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe, o biserică, troițe, instalații tehnice, fântâni și un scrânciob. La nici un an de la inaugurare, în februarie 1937, Dimitrie Gusti și colaboratorii săi, care au contribuit la punerea bazelor muzeului, au primit invitația de a participa, cu o selecție de obiecte reprezentative pentru cultura populară românească la expoziția Internațională de la Paris.
Elementul de noutate și autenticitate pe care Muzeul Satului îl ilustra ca muzeu sociologic a fost unul dintre factorii care au contat în alegerea, în 1939, a României și respectiv a Bucureștiului, ca loc de organizare a celui de-al XI-lea Congres Internațional de Sociologie.
Între 1940 și 1948, muzeul a fost închis vizitatorilor deoarece în casele existente au fost găzduite familii de refugiați basarabeni și bucovineni. După redeschiderea sa, spațiul de expunere s-a mărit ajungând la 6,9 hectare iar numărul complexelor de arhitectură populară a ajuns la 62. În anul 1978, Muzeul Satului a fuzionat cu Muzeul de Artă Populară sub titulatura de Muzeul Satului și de Artă Populară, funcționând cu această denumire până în 1990, când și-a recăpătat individualitatea.
Prin expoziția sa de arhitectură și tehnică populară, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum și prin noua concepție muzeografică de organizare, muzeul reușește să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic decât în trecut, imaginea unui sat — sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea și diversitatea sa. Totodată, respectarea și aplicarea cu consecvență a principiului unității în diversitate, a permis să fie surprinse și diferențierile de ordin etnic precum și interferențele dintre cultura populară românească și a altor naționalități din România, în muzeu fiind transferate o gospodărie de secui din Bancu, județul Harghita, și o alta de ruși-lipoveni din Jurilovca, județul Tulcea.
Datorită campaniilor de cercetare și achiziții, patrimoniul muzeului a crescut, ajungând să cuprindă 123 de complexe distincte ce totalizează 363 de monumente. În toamna anului 2002, a fost pusă în funcțiune o clădire modernă, multifuncțională care adăpostește colecțiile de patrimoniu mobil, biblioteca, fondurile documentare și laboratoarele de conservare-restaurare.
Între monumentele recent transferate în muzeu, respectiv la începutul anului 2003, se afla biserica din Timișeni (județul Gorj), monument de o deosebită valoare pentru arhitectura rurală religioasă veche (1773) și pentru arta execuției picturii. O altă achiziție, ce merită menționată, este din anul 2010, o gospodărie cu ocol întărit specifică huțulilor din Bucovina.
Pe lângă patrimoniul din expoziția în aer liber și din colecții muzeul deține și un bogat fond documentar alcătuit din colecții de manuscrise, studii, schițe, desene, planșe, filme alb-negru și color, fotografii ce provin din cercetările pe teren ale echipelor de monografiști care au contribuit la fondarea muzeului cât și din investigațiile ulterioare.
Din păcate, istoria recentă a muzeului a înregistrat și două evenimente dramatice: incendiile din septembrie 1997 (sectorul Transilvania) și 20 februarie 2002 (sectorul Moldova și Dobrogea) care au afectat o serie de monumente și obiectele de inventar aferente.
Din anul 2001, Muzeul Satului face parte din rețeaua muzeelor cuprinse în programul Primăvara muzeelor, inițiat de Direcția Muzeelor Franței, ce încurajează contactele și schimburile între muzeele europene afiliate rețelei ca și realizare de acțiuni culturale (expoziții, conferințe, festivaluri etc) pe o temă comună.
Ca recunoaștere a prestigiului său, pe plan internațional, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” este membru al unor organisme și asociații internaționale, între care Asociația Europeană a Muzeelor în Aer Liber. Prezența specialiștilor străini la colocviile cu caracter internațional organizate de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, sub genericul „Satul european azi”, la sesiunile Asociației Muzeelor în Aer Liber, cât și participarea cercetătorilor și muzeografilor instituției la manifestările științifice realizate de instituțiile de profil din alte țări, sunt dovada acestor relații, atât de profitabile pentru toți cei implicați. În același timp, specialiștii români colaborează cu partenerii europeni (Misiunea Patrimoniului Etnologic din Ministerul Culturii din Franța, Muzeul Național de Arte și Tradiții Populare din Paris, Ecomuzeul Grandes Landes din Sabres — Franța, Muzeul Szolnok din Ungaria etc.), inclusiv într-o serie de parteneriate promovate de Consiliul Europei, în diferite proiecte de cercetare și de valorificare a patrimoniului material și imaterial al culturii populare.
Muzeul Satului urmează să se extindă, după ce, în 2008, a intrat în posesia a trei hectare de teren, suprafața vizitabilă urmând să ajungă astfel la aproximativ 10 ha. Partea nouă va include clădiri funcționale, precum o școală și un han, dar și gospodării specifice etniilor care trăiesc în România
În 2010, Muzeul Național al Satului l-a omagiat pe întemeietorul său, Dimitrie Gusti (1880-1955), în perioada 17 — 23 mai, printr-o serie de evenimente culturale dedicate marelui om de cultură, comemorat la 130 de ani de la naștere și 55 de ani de la dispariția sa.
Programele de pedagogie muzeală și toate activitățile cu publicul certifică împlinirea și exercitarea vocației Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” de „museum vivum”, de muzeu ce valorifică într-o manieră dinamică tot ceea ce este autentic și reprezentativ în cultura noastră populară. Intrate în tradiția muzeului, Târgul meșterilor populari, Tabăra de creație „Vara pe uliță”, Festivalul obiceiurilor de iarnă „Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice, Zilele Culturii diferitelor popoare, susținute de Ambasadele țărilor respective atrag un număr mare de vizitatori și contribuie, cu fiecare an, la creșterea publicului Muzeului Național al Satului. Printr-o diversitate de publicații, difuzate prin librăria muzeului: ghiduri, pliante, albume, cărți poștale, diapozitive, CD-uri, casete video și audio etc., publicul este invitat să descopere muzeul și valorile sale și, implicit, pe cele ale creației populare, să le cunoască și să le prețuiască. Obiectele de artă populară, creații ale meșterilor contemporani, puse la dispoziția vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificația de obiecte-amintiri, ci și rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust.
Site oficial: Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”
Sursa text: AGERPRES
Foto: Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”