Florin Bogardo, proiecţie internaţională
Puţini s-ar fi aşteptat la un asemenea succes încă de la prima ediţie! Public (plătitor!) numeros, sala arhiplină la Gala laureaţilor, câţiva concurenţi de peste hotare, artişti de renume în recitaluri, toţi veniţi din respect faţă de memoria marelui compozitor – aşa s-a prezentat Festivalul-concurs internaţional de muzică uşoară “Florin Bogardo”, găzduit de sala Savoy a Teatrului de revista “Constantin Tănase”, gazdă ospitalieră, pe scena căruia refrenele lui Bogardo au răsunat de atâtea ori. Evenimentul a fost organizat impecabil de Primăria Capitalei, primarul general Gabriela Firea dovedind încă o dată dragoste şi respect faţă de muzică. Din acest motiv, Stela Enache a găsit aici uşa deschisă, propunerile ei transformându-se în tot atâtea realizări notabile, puse în pagină cu ajutorul bunului prieten Paul Surugiu Fuego, care a semnat regia şi scenografia. Decorul acestuia, dominat de câteva din tablourile sale şi scăldat în lumini atractive, a creat ambianţa ideală pentru cele peste 10 ore de muzică de înaltă clasă. Un rol foarte important l-a jucat scenaristul manifestării, scriitorul şi omul de televiziune Narcis Avădanei, acest “trio de aur” fiind responsabil pentru reuşita deplină a festivalului, căruia îi prevedem viaţă lungă. Între iniţiativele demne de toată lauda am mai nota standul permanent al Casei de discuri Eurostar, la care melomanii au putut găsi albumele duble consacrate lui Florin Bogardo şi Stelei Enache, CD-ul în premieră al lui Alexandru Arşinel, ca şi apariţiile discografie consacrate majorităţii invitaţilor în recitaluri – Corina Chiriac, Marina Florea, Sergiu Cioiu, Oana Sîrbu, Aurel Moga, Silvia Dumitrescu, Marian Stere. De asemenea a surprins plăcut, prin consistenţă, profesionalism şi calitate tipografică, programul de sală, distribuit gratuit spectatorilor. În cuprinsul său pot fi citite mărturii ale Stelei Enache, fireşte, ale lui Paul Surugiu Fuego, ale Margaretei Pâslaru şi ale compozitorului Dan Dimitriu, care a acompaniat, în fruntea orchestrei sale, concurenţii. Pe copertă, o pilduitoare profesiune de credinţă a lui Florin Bogardo: “Sunt aici marile frumuseţi, ca şi marile adevăruri pe care trebuie să le transmitem o dată cu semnătura notată în dreptul unui cântec”…
Născut în 1942, Florin Bogardo a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, absolvit în 1967, dar încă din 1963 se impune ca un talent de excepţie, fiind laureat, cu piesa “Cum e oare?”, la prima ediţie a festivalului de la Mamaia. Plurivalenta înzestrărilor sale a fost remarcabilă, fiind şi interpret, instrumentist, orchestrator, textier, regizor muzical la Radioteleviziune (între 1967 şi 1982). A compus nu numai muzică uşoară şi de film (peliculele la care a colaborat cu regizorul Nicolae Corjos au făcut epoca), dar şi muzică simfonică, vocal-simfonică, electronică, de cameră, corală, cântece pentru copii. S-a căsătorit cu Stela Enache în toamna anului 1971, compunându-i acesteia nu mai puţin de 76 de melodii de succes, parte din ele reluate în versiuni cuceritoare, proaspete de tinerii finalişti ai competiţiei de faţă. S-a stins din viaţă în august 2009.
Festivalul, cum spuneam, a fost unul special şi original, inclusiv sub raport regizoral, secvenţele de concurs alternând cu microrecitaluri muzicale sau coregrafice, valoroasa trupă de dans sportiv Destiny din Piteşti realizând şi o serie de inspirate ilustraţi dansante alături de concurenţi. Inafara Primăriei Capitalei, Teatrului de revista “Constantin Tănase” şi casei de discuri Eurostar se cuvin mulţumiri firmelor Nidec ASI Romania (familia Livia şi Ioan Gauzin, mereu alături de artişti) şi Maison d’Or, pentru aranjamentele florale. Juriul a fost unul de mare competenţă, fiind alcătuit din Jolt Kerestely, Horia Moculescu, Stela Enache, Paul Surugiu Fuego şi Dan Dimitriu, acesta din urma deschizând fiecare din cele 6 părţi ale concertelor cu o scurtă versiune orchestrala a şlagărului “Să nu uităm să iubim trandafirii” (1968). Nota principală a concursului a fost tinereţea, uimind literalmente uşurinţa şi plăcerea cu care adolescenţii s-au apropiat de melodii lansate pe vremea când nici părinţii lor nu erau născuţi. Dacă însă e ceva ce trebuie evitat la ediţia viitoare este permisiunea acordată unor finalişti de a cânta, la festivalul Florin Bogardo, piese… străine, care n-au avut nici în clin, nici în mânecă, evident, cu creaţia acestui mare compozitor român. La 14-15 ani e cazul ca soliştii să înveţe să cânte cât mai corect în limba natală piese româneşti, căci au vreme destulă să abordeze, gratie păgubosului globalism, refrene străine la concursurile TV de la posturile comerciale… unde nu se lansează niciodată vedete autohtone. Din fericire, finaliştii au interpretat obligatoriu o piesă compusă de Florin Bogardo, iar cei mai apreciaţi au fost tocmai cei care au dat viaţă ambelor melodii româneşti. Este şi cazul câştigătoarei Trofeului, Nora Filipoiu din Slobozia, 15 ani, care studiază (pian, flaut) la Liceul de arte “Ionel Perlea” din Slobozia. În cazul ei se vădeşte importanţa emulaţiei create de un puternic festival local, fiind vorba de cel de la Amara, unde a şi fost premiată, în 2017, la secţiunea pentru copii. Ea a primit Trofeul din mâna Stelei Enache, în timp ce premiul I a fost înmânat de fiul compozitorului, Anton Bogardo, venit special din Germania. Laureata a dat viaţă la rândul ei unor şlagăre româneşti, fiind vorba, de această dată, de o solistă cu mare experienţă, Lorena Muntenaş, 26, din Focşani, care are şi ea acasă un festival de tradiţie, “Florentin Delmar”. Premiul 2 a revenit solistei de 19 ani Miruna Diaconescu din Ploieşti, care are la activ distincţii la ambele concursuri amintite anterior, dar şi un premiu UCMR la “George Grigoriu”, la Brăila. Podiumul a fost completat de unul din mezinii concursului, Octavian Theodor Andrei, 14, din Bucureşti. Cu o versiune adorabilă a şlagărului “Ani de liceu”, studentul la Teatru Danuţ Kozak, 20, Braşov, a primit un meritat Premiu de popularitate din partea firmei Nidec Asi România. Alte două premii speciale au fost primite cu aplauze. Premiul “Art by Fuego” a plecat la Sibiu, fiind cucerit de Dominique Simionescu, 17, iar premiul revistei “Actualitatea Muzicală” a răsplătit talentul cert al solistei din Republica Moldova Cristina Simion, 24, absolventă a Universităţii naţionale de arte “George Enescu” din Iaşi, clasa de canto clasic. Tot de dincolo de Prut, de la Chişinău, vine Petronela Donciu, 15, recompensată cu premiul Radio România Internaţional. Cele trei Menţiuni au confirmat şi ele media de vârstă foarte scăzuta a festivalului, fiind acordate solistelor Catinca Popa, 16, Bucureşti; Claudia Ioana Dumitru, 15, Constanţa; rockeriţei Daria Cojocaru, 15, din Craiova. Interesant este faptul că tocmai concurenţii cu mai mare experienţă n-au convins juriul, între aceştia numărându-se şi bulgăroaica Vasilia Stoicikova. Laureaţilor le-a fost oferit şi volumul de integrame muzicale semnat de Veronica Stroe. Dintre creaţiile lui Florin Bogardo cele mai multe sufragii din partea tinerilor de azi au fost întrunite de “Tu eşti primăvara mea”, “N-ai să mă poţi uita”, “Cum ploua azi peste iubirea noastră”, “Să nu uităm să iubim trandafirii”, “În casa foşnetului mut”, “Balada pescăruşilor albaştri”, “Ca soarele, ca floarea”, “Vorbe banale”, “Care din noi”, “Întâia oară”, “Un fluture şi-o pasăre”, “Dacă iubeşti fără să speri”, realizatorii reuşind să evite repetarea obsesivă a titlurilor de mare circulaţie. În aceasta autentică paradă a muzicii uşoare româneşti au mai fost cântate creaţii de Horia Moculescu, Marius Ţeicu, Titel Popovici, Adrian Romcescu, Dan Dimitriu, Andrei Tudor, Cristian Faur, Ovidiu Anton, Daniel Alexandrescu, dar, cum spuneam, se putea mai mult şi mai bine.
În primele două seri au fost programate 3 recitaluri ample, de mare atractivitate şi spectaculozitate. Stela Enache a avut şi câteva apariţii separate, dar clou-ul festivalului l-a constituit show-ul susţinut alături de Paul Surugiu Fuego. Adevărat campion al popularităţii, dar şi al respectului faţă de tezaurul de aur al genului, acesta din urmă, după cum am consemnat şi noi, a bătut toate recordurile cu recentele sale spectacole “Gramofonul cu amintiri” şi “Tu eşti primăvara mea”, impresionând şi de aceasta dată reverenţa făcută în fata marilor compozitori români de muzica uşoară. Fuego a mai propus manifestării două talente tinere viguroase, violonistul Iulian Băluâel, 18 ani, şi naista Mădălina Lupu, aceasta din urma sprijinită prin proiectul “Art by Fuego”, drept care artistul a urcat pe scenă pentru un duet-surpriză. În cele două spectacole-eveniment amintite figurează, alături de Paul Surugiu şi de Stela Enache, Marina Florea, care şi de această dată a făcut, într-un recital incendiar, dovada formei excepţionale în care se află. Este şi cazul trubadurului cu suflet tandru Gabriel Dorobanţu, care a încheiat apoteotic a doua seară de festival. În rest au fost aplaudaţi solişti valoroşi, care au ţinut la rândul lor să îşi înscrie numele pe genericul primei ediţii a acestei manifestări emblematice. Înafară de cei amintiţi deja: Dorin Anastasiu (formidabil recital, aducându-ne aminte de “Cerbul de aur” 1970!), Sanda Ladoşi, Cătălin Crişan, Ianna Novac şi Octavian Dobrota, valoroşii reprezentanţi ai teatrului gazdă, Bianca Sârbu şi Alin Gheorghişan (acesta aflat într-o formă vocală de graţie).
Au venit iubitori ai muzicii din Franţa, din alte oraşe ale ţării, dar din păcate, mediatizarea n-a post pe măsura calităţii şi importanţei evenimentului, mass media ignorând, trist, acest emoţionant remember. Cu o excepţie, Radio România Bucureşti fm, Liliana Popa postând acest cald mesaj: “Florin şi Stela, cei doi pescăruşi albaştri ai muzicii de ieri, păstrându-se ca un ecou permanent pentru cei atenţi la calitatea componistică a melosului autohton… Ce dar mărinimos i-a făcut propria soţie, călăuza şi mesagerul acestor armonii şi simţiri cuprinse într-un suflet prea vibrant şi cald pentru omenirea eşuată în uitarea de sine! Gala de la Teatrul “Constantin Tănase” nu a fost numai “aducere-aminte”, ci expresia înaltă a frumuseţii muzicale şi sufleteşti în nişte ani “strâmţi” şi totuşi nemărginiţi în redarea unui soi de libertate, pe care astăzi mulţi nu o găsesc în tot verbiajul democratic al realităţii. Prezenţa discretă şi prea tăcută a fiului sau, copie fidelă a tatălui, a părut în egală măsură fascinantă, dar şi amară, amestec de nostalgie şi exil. Se pare că numai youtube-ul poate derula, DELIRANT ŞI SALUTAR, ROTIRILE MELODICE ALE “STELEI” DIN PROXIMITATEA CELUI PURTÂND NUMELE DE FLOARE, CĂCI “CEI CE IUBESC MAI aproape sunt de zbor”…
Prezent pentru câteva săptămâni în ţară (după cum se ştie este stabilit în Canada), actorul-cântăreţ Sergiu Cioiu a susţinut la rându-i un microrecital în limba franceză şi ne-a încredinţat câteva rânduri scrise în urmă cu câţiva ani: “Trecerea în nefiinţă a unuia dintre cei mai talentaţi, sensibili, cultivaţi şi prolifici compozitori, în persoana distinsului, delicatului Bogardo, m-a umplut de o imensă şi iremediabilă tristeţe. Un foarte mare talent, un excelent melodist, un inspirat orchestrator, armonist excepţional şi un nepreţuit maestru de sunet întrutotul dedicat creaţiei muzicale. Întotdeauna am avut un gând ales şi o mare admiraţie pentru Florin Bogardo. Revăd privirea-i caldă, uşor melancolică, aerul plutitor şi enigmatic, imagine a unui personaj romantic, parcă desprins din paginile unui roman din literatura antebelică. Prezenţa lui, ca interpret al propriilor sale compoziţii, făcea bine aşa-zisei muzici uşoare româneşti, multă vreme sub influenţa tangourilor argentiniene de altădată, apoi a standardelor americane sau a hit-urilor italieneşti “sanremiste”. Bogardo s-a apropiat de poezie, a avut simţire şi dăruire poetică. Cântecele sale sunt muzică şi poezie fără să fie folk şi fără acea superficialitate pe care o aduc în ureche şlagărelele cu texte potrivite doar ca să rimeze şi să respecte ritmul dorit. N-am putut rezista şi am ales două dintre cele mai cunoscute cântece ale cantautorului spre a le interpreta în franceză. Cu unul din ele am participat la unul din festivalurile francofone din Belgia, la Spa Francorchamps (unde în prezent are loc o celebră cursa de Formula 1- N.A.). Romulus Vulpescu a echivalat în franceză “Tablourile” lui Marin Sorescu, pentru muzica lui Bogardo, iar celalalt cântec este varianta franţuzească a emblematicului “Să nu uităm trandafirii” – “N’oublions pas les roses”. Nu ştiu dacă “Iubirea cea mare”, în interpretarea lui Aurelian Andreescu, a fost primul cântec de autor-compozitor al creatorului atâtor cântece de iubire. Am dorit să dedic “Pescăruşului albastru” câteva rânduri, plecând de la acest prim cântec pe care l-am auzit în foarte multe interpretări din ’64 până astăzi. Într-o bună zi, prin vara lui ’64, ajungând pe litoralul românesc spre a da curs unui contract, întâlnesc muzicanţii cu care urma să repet. Pianistul, un tip simpatic, Bebe Lambertini, era şi vocalist; tocmai începuse să cânte “Iubirea se cere păzită”… Am ascultat acest cântec de sute de ori, se cânta în toate barurile, melodios, amplu, cu armonii bogate. A fost primul contact cu un univers muzical care mi s-a părut că trece rampa cu brio: Bogardo, “Iubirea cea mare”…”.
Festivalul internaţional “Florin Bogardo” a fost un omagiu peste timp adus nu numai unui mare compozitor, dar şi muzicii uşoare româneşti în întregul ei.
Octavian URSULESCU