Frozen (2013): Despre prințese capabile să fie propria lor salvare
Regie:Chris Buck, Jennifer Lee
Cu: Kristen Bell, Josh Gad, Idina Menzel
Raiting:
Imdb: 8,1 Rotten Tomatoes: 7,8
„Frozen” (2013) sau „Regatul de Gheață” este cea mai recentă animație Disney, dublu nominalizată la Premiile Oscar 2014, pentru cel mai bun lung-metraj animat și pentru cea mai bună melodie scrisă pentru un lung-metraj („Let it go”). Este, totodată, câștigătoare a Globului de Aur la categoria cea mai bună animație. Disney reușește, încă o dată, să valorifice un basm tradițional și să îl prezinte într-o lumină cu totul nouă și fascinantă, atât pentru tineri, cât și pentru adulți, astfel încât „Crăiasa Zăpezilor” a lui Hans Christian Andersen să prindă viață. Este o poveste în care nu prințul călare pe calul alb salvează situația, ci iubirea și legătura puternică dintre două surori.
Același sentiment de iubire o determină pe Prințesa Elsa să își sacrifice copilăria și prietenia cu sora ei, spre a o proteja de puterea din ce în ce mai mare pe care o deține. După ce, dintr-un joc pueril, îi pune în pericol viața surorii sale mai mici, Prințesa Anna, Elsa se retrage în camera sa, ducând o viață solitară, până la majorat. Astfel, Disney portretizează o prințesă ce dorește să posede autocontrolul asupra puterilor sale, o prințesă capabilă de sacrificiu; o prințesă umană. Destul cu naivitatea și supunerea Cenușăresei din 1950!
Se pare că, o dată cu trecerea timpului, Disney și-a adaptat personajele la societatea în care au apărut. Astfel, în ultimii ani, din ce în ce mai multe personajele feminine pot fi privite ca „politically correct,” creând și așteptări mai realiste tinerilor consumatori de animații.
Avem de-aface cu prințese de culoare, cum ar fi Tiana din „The Princess and the Frog,” prințese asiatice (Mulan), nativ-americane (Pocahontas), Irlandeze (Merida din „Brave”), orientale (Jasmine din „Aladin”). Mai mult, se trece de la imaginea de personaj feminin naiv, delicat, visător, incapabil să se descurce pe cont propriu, ce are nevoie de salvarea prințului, la personaje curajoase, curioase, gata să înfrunte diverse provocări și să se descurce pe cont propriu. Sunt personaje care nu mai respectă proporțiile de păpuși Barbie; personaje care se simt bine în pielea lor, chiar dacă nu sunt tocmai de mărimea 0. Iar aceste lucruri sunt importante, întrucât transmit un mesaj pozitiv tinerilor.
Mi se pare interesant cum, același Disney care ani la rând a promovat mesajul de „true love kiss,” unde iubirea dintre prinț și prințesă este de necontestat, deși cei doi nu se cunosc, lansează un mesaj complet opus: niciodată să nu ai încredere într-un necunoscut. Astfel, mezina Anna se îndrăgostește de Hans și acceptă propunerea lui de căsătorie, deși nici nu se cunosc, ceea ce declanșează furia Elsei și dezlănțuie forțele magice ale surorii celei mari, care transformă Regatul Însorit într-unul Înghețat. Așteptările Annei sunt însă înșelate, iar Hans se dovedește a fi personajul malefic ce dorește a prelua conducerea regatului, dorind să scape de cele două surori.
Încă un stereotip pe care „Frozen” îl combate este acela al puterii iubirii adevărate. În numeroase filme Disney, prințul a fost elementul salvator, capabil de a o readuce pe prințesă la viață: Albă ca Zăpada, Frumoasa din Pădurea Adormită, Rapunzel. În „Fozen,” însă, doar iubirea sinceră, pe care cele două surori și-o poartă una celeilalte, are puterea de învinge moartea. Mai mult, personajele pun pe primul loc familia, ci nu pe prințul salvator. Aceeași importanță acordată familiei apare și în Brave, unde Merida își salvează mama și frații. Așadar, epoca mamelor vitrege cu intenții malefice pare să fi fost înlocuită de valorificarea legăturilor strânse dintre membrii familiei.
Și în rândul personajelor masculine se poate observa o diferență: cel de sânge nobil, Hans, are interese ascunse, dorind să ia în stăpânire regatul fără a face prea multe sacrificii, pe când băiatul muncitor, Kristoff, este sincer și pune interesele celorlalți în fața celor proprii.
Astfel, „Frozen” surprinde printr-o încercare de a deconstrui stereotipuri mai vechi și de a crea spectatorilor imagini pozitive de sine. Pe lângă aceasta, este o poveste captivantă, cu o coloană sonoră pe măsură, cea mai cunoscută melodie fiind „Let it go,” ce a fost tradusă în peste 25 limbi.