Gala Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală, ediția a XI-a

 
            Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundaţia Estuar, organizează cea de-a XI-a ediţie a Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală”.
Evenimentul va avea loc miercuri, 15 noiembrie 2017, începând cu orele 18:00, la Hotel JW Marriott, iar gazdele ediţiei din acest an vor fi preşedintele Fundaţiei Estuar, doctorul Cristian Andrei, şi jurnalista Eveline Păuna.
Evenimentul se va bucura de participarea domnului Gabriel Mutu, Primarul Sectorului 6.
Gala Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală” are ca scop celebrarea celor peste 20 de ani de parteneriat de succes în domeniul sănătăţii mintale, derulat între Fundaţia Estuar şi Primăria Sectorului 6.
Programele implementate au vizat, printre altele, consiliere psihologică, psihiatrică, vocațională, dezvoltarea propriului potențial și a stimei de sine, intervenții psihoeducaționale, precum și terapie ocupațională. Până în prezent, peste 3.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală au beneficiat de aceste servicii și au primit șansa la o viață independentă.
În cadrul Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală vor fi premiați specialişti, angajatori, persoane publice şi voluntari, pentru contribuţia pe care au adus-o la îmbunătăţirea situaţiei în care se află semenii noştri cu probleme de sănătate mintală.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.