Gala Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală

Cu prilejul Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală, ce a avut loc ieri, 22 octombrie 2013, la Hotel Caro au fost acordate premii persoanelor care în perioada 1993 – 2013 s-au implicat în domeniului sănătăţii mintale din România, care au susţinut prin orice mijloace campanii în favoarea persoanelor cu dizabilităţii sau care au încadrat în muncă persoane cu probleme psihice.
Evenimentul a fost organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împreună cu Fundaţia Estuar şi a avut ca scop celebrarea celor 20 de ani de activitate în domeniul sănătăţii mintale a Fundaţiei Estuar şi recompensarea celor care şi-au adus contribuţia în sănătatea mintală.
Gazdele din acest an au fost Daniel Georgescu (Escu) şi preşedintele Fundaţiei Estuar, doctorul Cristian Andrei.
Printre persoanele premiate anul acesta în cadrul Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală s-au numărat: domnul Peter Kampman – membru Mental Health Europe, fondatorul InterMind’s, domnul Mike Harland – consultant independent (membru fondator al Fundaţiei Estuar), Menthal Health Europe, doamna dr. Renne McDannel, doamna dr.Cătălina Tudose – fondatorul Societăţii Române de Sprijin a Vârstnicilor şi Suferinzilor cu Afecţiuni de tip Alzheimer, Ministerului Muncii Familie şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, doamna dr. Zvetlana Vaideanu – medic la spitalul Bel Air Franţa (membru fondator al Fundaţiei Estuar), doamna Georgiana Pascu – Centrul Juridic Român, doamna Alina Matiş – jurnalist Gândul, domnul George Mihalache – voluntar Fundaţia Estuar, domnul dr.Cristian Andrei – preşedintele Fundaţiei Estuar, doamna Ioana Avădani – director Centrul de Jurnalism Independent, doamna Andreea Marin, domnul Nigel Henderson – Director executive al Organizaţiei Penumbra Scoţia.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version