GAȘCA POLITICĂ
Miracol ! Aseară m-a vizitat lelea Safta. Apărută după brusca dispariție de acum aproape două luni ! Trasă prin inel și cam tăcută. Mi-a întins o sticlă cu țuică de pere de Buzău. Nu era deloc în apele ei. După nici zece minute, dă să plece. Însă, și eu nu-s de ici-colea ! Când vreau să aflu, am metoda mea infailibilă. Tăcerea. Văzând că nu o întreb nimic-nimic îmi aruncă, din prag, vreo două vorbe.
– Să știi c-am văzut și auzit multe !
– !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
– Da !…
Tace și ea provocator. Îi fac semn să se așeze. Desfac sticla și pun în două păhărele.
– Bine te-ai întors, lele Safta !
Bem în tăcere !…
– Știi, am plecat atunci în grabă pentru că m-a chemat Ilie, un prieten de-al meu din tinerețe. Am crezut că-i bolnav, de aceea nici nu mi-am luat rămas bun.
Tac. Am bănuit atunci că e ceva serios la mijloc. Sunt numai ochi și urechi.
– După o zi, Ilie îmi dă haine groase, încălțări de munte și-mi spune că vom pleca în munți. Plecăm dis-de-dimineață și mergem vreo câteva ore bune. Nu am mai mers atâta de nu mai țin minte. Ajungem pe-o vale îngustă ce tocmai se înfundase.
Hopa !?! La viața mea, citisem multe povești despre tuneluri pe sub Bucegi, galerii pline de artefacte și tone de aur la Roșia Montană, brățări dacice pe post de bobine de inducție pentru încurajarea luptătorilor daci, despre uriași de prin câmpiile Munteniei, piramida virtuală de pe Ceahlău și câte și mai câte trăsnăi (!), dar să-mi povestească cineva, cunoscut și de încredere ca lelea Safta, că i s-a întâmplat personal ceva paranormal nu am întâlnit ! Presimțeam ceva straniu, mai ales că într-unul din scurtele mesaje telefonice, îmi spusese ceva despre o peșteră din Munții Buzăului.
– Am intrat în peșteră, mai mult târăș, până am ajuns într-o încăpere mare. Pe pereți tot felul de semne și figuri ciudate.
Brusc mi s-a activat neuronul. Unde am citit eu asta ? Parcă am văzut și niște poze neclare. Tocmai calitatea slabă a pozelor m-a făcut să pun povestea la îndoială. Prea era gogonată ! Era la fel ca la vânătorii de OZN-uri de prin pădurea de la Baciu sau de aiurea, cu poveștile lor funambulești.
– Ilie al meu (!) mi-a spus că vom sta câteva ceasuri în peșteră. A făcut focul. Ne-am așezat să mâncăm ceva, dar nici foame nu-mi era, nici sete ! Am băut un rachiu și, apoi, abia am îmbucat câte ceva. Când eram afară am crezut că voi cădea frântă. Înăuntru, nu am mai simțit pic de oboseală. Aveam chiar o stare euforică.
Ne-am așezat la povești, amintindu-ne de copilărie. De toate poznele făcute și nefăcute. Oameni bătrâni și râdeam ca proștii. La un moment dat, se uită fix la mine și începu să-mi spună, cu voce înceată, sugrumată, povestea peșterii. Cum el a găsit-o când era băietan de vreo paisprezece ani. N-a spus la nimeni multă vreme. Doar câțiva oameni serioși, așa mi-a zis, serioși, știu de peșteră.
De fiecare dată când intra în peșteră, nu mai simțea pic de oboseală. Cu timpul s-a obișnuit, dar niciodată nu a înțeles formulele și figurile de pe pereții negri de bazalt. Odată, l-a adus pe un profesor, pe care-l văzuse la televizor. Străbătuse lumea prin tot felul de locuri ciudate: piramide, America de Sud, Mexic, Tibet …I s-a părut lui om de încredere. Profesorul i-a povestit despre nu știu ce formule matematice și călătorii stelare. Că peștera ar fi un fel de capsulă a timpului ! I-a promis că va reveni, dar n-a mai venit niciodată.
Într-o bună zi, la puțin timp după ce ajunsese la peșteră, a început o furtună și a trebuit să rămână în peșteră. Era de-acum om în toată puterea cuvântului, trecut mult de prima tinerețe. A făcut focul și a adormit. A avut un vis extrem de ciudat. O voce îi spunea că țara va cunoaște în curând mari schimbări. Un grup de oameni, pregătit din timp, îl va ucide pe „conducătorul iubit” și-i va lua locul punând stăpânire peste țară pentru mulți ani. Țara va fi sistematic jefuită și distrusă cu bună știință de acești urmași ai celui ucis.
I-a fost atât de frică, încât n-a putut să spună nimănui ce visase. Iar după ce a fost ucis „conducătorul”, nici atât. Lumea l-ar fi crezut nebun.
După ani și ani, prin toamnă, a rămas din nou peste noapte în peșteră. A adormit. O formă neclară alburie îi povestea că e vremea ca țara să se elibereze de ciuma, care se întinsese peste toată țara. A stat și s-a gândit, și s-a gândit, mult timp. Abia, când a început balamucul cu alegerile din toamnă s-a hotărât să o cheme pe ea. Prietena lui din copilărie. În sat, aproape nu mai era nimeni de vârsta lui și babele care mai erau n-aveau cum să-l înțeleagă.
– Frumoasă poveste, lele Safta ! Hai, să mai bem un păhărel !
– Nu mă crezi, profesore !
Când mă lua cu profesore, era, sigur, supărată pe mine.
– Ei, lasă, lele Safta, că nu-i dracu’ așa de negru ! Uite au venit ăștia cu banii pentru „buzunarele românilor”, bag eu fitilul. Și o să fie bine !
– Să știi că Ilie al meu (!) are dreptate ! Ceva se întâmplă ! De ce a pomenit neamțul, în piață, de gașca politică ? Știe el ceva ! Așa cum știm și noi. De ce s-au pornit oamenii, din senin, să iasă cu sutele de mii ? Când s-a mai pomenit așa ceva ? De ce s-a repezit Drac-nea, mai întâi, să-i scape pe hoții politici ai neamului ? De ce a zis Papa că suntem Grădina Maicii Domnului ? De ce nu mai scăpăm de ciumă ? Nu ajung 70 de ani ?
Chiar, de ce ?
P.S. Tot lelea Safta. „Abia după dușul ăsta siberian prin piețe, pot avea, în România, alegeri apropiate de adevăratele dorințe ale românilor. Chiar dacă nu reprezintă toată România, semnalele străzii întotdeauna au fost corecte ! Totul e ca partidele să-și finalizeze propria reformă morală. Radicală, nu de ochii lumii, cum au făcut anul trecut, Va fi foarte greu ! Mașinăria media fesenistă, foarte bine pusă la punct, toacă Opoziția non stop. Cum a făcut timp de 27 de ani.”
Pe Dreapta, unificarea PNL cu USR este posibilă, însă cu PMP este de-a dreptul toxică. Așa cum a fost și cu partea din PDL rămasă după plecarea echipei de manipulatori a lui Băsescu. Tot au mai rămas multe conserve feseniste. Unele infiltrate din 1990 sau pe parcurs, altele rămase din rămășițele oastei pedeliste.
Toate bune ?
Sergiu Găbureac