GFR: Ne gândim să dăm în judecată comisia de privatizare

Privatizarea CFR Marfă nu poate fi încheiată pentru că unele bănci creditoare al CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă Gruia Stoica, patronul GFR.

Dat fiind faptul că nu s-a ajuns la momentul finalizării, contractul se desfiinţează de drept la finalul zilei, iar cumpărătorul, GFR, nu are baza legală să achite diferenţa de preţ, menţionează GFR.

„Am fost chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesare pentru a-şi da avizul. În aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării. Dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi”, a menţionat Gruia Stoica.

Astfel, conducerea GFR a menţionat că ia în calcul să acţioneze în instanţă comisia de privatizare a companiei.

„Eu am spus clar aici că nu neapărat Statul (n.r. să dăm în judecată). Dacă aş face o acţiune, aş face-o împotriva comisiei de privatizare pentru ca pe viitor să nu mai fie aceste probleme. Vrem să dăm un exemplu ca cine se va ocupa de aşa ceva să aibă şi simţul responsabilităţii”, a spus Gruia Stoica.

Conducerea GFR a menţionat că exista varianta unei decizii prezidenţiale care ar putea continua procesul de privatizare a companiei.

Întrebat dacă va participa la un alt proces de privatizare a CFR Marfă, Gruia Stoica a răspuns: „Voi participa de 1000 de ori dacă va fi scoasă la privatizare pentru că e ţara mea şi atâta timp cât mă duc în alte ţări să particip şi să şi câştig licitaţiile, mi se pare corect să particip” .

În ceea ce priveşte eventualele despăgubiri pe care le-ar putea cere, Stoica a declarat: „Asta am concluzionat în 20 de minute, că nu s-au îndeplinit condiţiile suspensive şi stăm de şase ore şi jumătate ca să ne convingă să dăm declaraţie că nu ne putem îndrepta asupra comisiei de privatizare”.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version