Google, silit să plătească editori de presă

Grupul Google va remunera editorii de presă parteneri din Germania, Australia şi Brazilia şi va oferi anumitor utilizatori un acces gratuit la site-uri de ştiri cu plată, au anunţat reprezentanţii acestei companii americane, citaţi de AFP.

Acest anunţ a fost făcut după o serie de acţiuni în instanţă, depuse în special de editori de presă din Franţa şi Australia, în urma refuzului grupului Google de a plăti pentru conţinuturile lor.

Într-un mesaj pe blogul său oficial, grupul Google anunţă că va lansa „un program de licenţă cu scopul de a îi plăti pe editori pentru un conţinut de înaltă calitate, în vederea obţinerii unei noi experienţe a informaţiei”, care ar trebui să înceapă în a doua jumătate a acestui an.

Brad Bender, vicepreşedintele departamentului de gestionare a produselor din cadrul companiei Google, a anunţat că grupul american poartă negocieri de mai multe luni cu editorii săi parteneri – în special cu grupul Spiegel din Germania şi Diarios Associados din Brazilia – şi că alte discuţii „urmează să aibă loc în viitor”.

Trei companii media australiene (Schwartz Media, The Conversation, Solstice Media) fac parte, de asemenea, dintre partenerii vizaţi de aceste discuţii, potrivit postului ABC.

Google propune, în plus, finanţarea accesului gratuit al utilizatorilor la articole cu plată pe site-ul unui editor”, precizează grupul american, fără să ofere însă alte detalii.

Potrivit lui Brad Bender, programul îi va ajuta pe editorii de presă „să îşi valorifice conţinuturile prin intermediul unei mai bune experienţe narrative”.

El a adăugat că programul se va baza pe „Google News Initiative” din 2018, un proiect dotat cu un buget de 300 de milioane de dolari, care luptă împotriva dezinformării online şi ajută site-urile de ştiri să se dezvolte din punct de vedere financiar.

Giganţii internetului, mai ales grupul Google, sunt tot mai mult presaţi să accepte să remunereze conţinuturile editorilor de presă.

Pe 9 aprilie, Google a pierdut o bătălie a războiului său cu organizaţiile de presă franceze, inclusiv cu AFP, care îl acuzau că sfidează noua legislaţie europeană aferentă „drepturilor conexe”, creată pentru a favoriza o mai bună partajare a veniturilor din sectorul digital.

Autoritatea franceză din domeniul concurenţei a ordonat grupului Google să negocieze „cu bună-credinţă” cu editorii şi cu agenţiile de presă din Franţa în privinţa remuneraţiei asociate afişării conţinuturilor lor protejate prin drepturile conexe.

Aceeaşi autoritate a oferit grupului american un interval de trei luni pentru a propune „efectiv” o remunerare editorilor şi agenţiilor care doresc să participe la aceste negocieri.

Australia a anunţat în aprilie că intenţionează să oblige Google, Facebook şi alţi giganţi ai sectorului digital să partajeze încasările din publicitate ce provin din conţinuturi de actualitate preluate de site-urile lor.

Autoritatea australiană din domeniul concurenţei pregăteşte o serie de propuneri în acest sens.

Însă Google a depus la începutul lunii iunie o moţiune de anulare a solicitărilor companiilor media australiene, care îi cereau despăgubiri de sute de milioane de dolari din cauza însuşirii de către grupul american a încasărilor din publicitate, susţinând că cea mai mare parte a acelor venituri nu este asociată cu site-urile de ştiri.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.