Groenlanda, unul dintre cele mai reci locuri de pe Pământ, afectată de cel mai mare incendiu înregistrat vreodată

Groenlanda este afectată de un incendiu de proporţii, care acoperă câteva mii de hectare de teren. Nu este clar de la ce a pornit focul, dar se speculează că a pornit de la mai multe incendii mai mici.

De asemenea, experţii consideră că de vină este schimbarea climatică – resturile vegetale sunt de obicei prinse în permafrost şi se pot aprinde odată cu dezgheţarea solului, scrie Science Alert.

Savanţii au observat mai multe incendii în Groenlanda în 2017 decât au observat în anii trecuţi.

Stef Lhermitte de la Delft University of Technology susţine că „incendiul de acum este cel mai mare înregistrat de sateliţi din anul 2000 până acum”.

Incendiul a fost detectat pentru prima dată pe 31 iulie, la aproximativ 150 de kilometri de oraşul Sisimiut, iar datele sugerează că acesta s-a extins pe o arie de mai multe miii de hectare.

Cea mai mare parte a Groenlandei este acoperită cu gheaţă,  care, în unele zone, este şi de trei kilometri grosime, dar pe coastă există vegetaţie. Neexistând prognozată ploaie, incendiul va mai continua o perioadă, iar acest lucru va grăbi desigur şi mai mult topirea gheţii. În acest sens, nu doar creşterea temperaturii prezintă o problemă, ci şi funinginea eliberată de incendii care se aşează pe gheaţă.

În prezent, temperatura din zona unde are loc incendiul este de 12 grade, peste valorile medii ale regiunii.

Mai mult decât atât, în ultimii trei ani, s-a observat o creştere semnificativă a ocurenţei incendiilor, conform datelor culese de NASA.

Schimbările climatice îşi fac resimţite efectele din plin, în ultimul timp în întreaga lume fiind înregistrate temperaturi extrem de ridicate sau fenomene meteo extreme. Inclusiv în România au fost înregistrate temperaturi extreme.

Citiţi şi:

Gheţarii din Groenlanda se topesc cu 30% mai repede decât acum 10 ani

Creşterea nivelului mării are loc cu o viteză mai mare decât se credea anterior

Un sunet misterios din adâncul mării provoacă panică într-o parte a Canadei. Localnicii, disperaţi, au cerut ajutor militar

NASA: Deşeurile radioactive îngropate în calota glaciară din Groenlanda pot ieşi la suprafaţă . Este ”mormântul de gheaţă”

 

Sursa: descopera.ro

Foto: RT.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.