Ieşirea de la guvernare: între criza de demnitate şi "spectacolul jalnic"
Telenovela liberală a început să capete accente tragi-comice. De unde decizia aproape unanimă de ieşire de la guvernare sugerase o criză de demnitate a partidului condus de Antonescu, intrarea în scenă a lui Tăriceanu a dus lucrurile într-o direcţie lipsită de sens. Ieşirea fostului premier pe sticlă a sugerat, pentru început, o reacţie logică. Tăriceanu apărea ca un personaj ponderat şi realist: „o criză de orgolii şi ambiţii politice”; „Am fost protagoniştii unui spectacol jalnic!”; „Nu voi accepta decizia luată ieri pentru că a fost luată pe baza unor afirmaţii false!”; „Colegii mei au fost induşi în eroare!”.
Spectacolul jalnic, însă, abia începea. De mirare pentru un om cu experienţă şi pretenţiile lui Tăriceanu ce s-a întâmplat în continuare: omul a luat chestiunea pe cont propriu şi s-a dus la Ponta să rezolve criza. Ca să fie mai elocvent, l-a sunat pe Antonescu din biroul premierului şi mă mir că nu i l-a dat pe acesta la telefon să-şi confirme bunele intenţii.
Odată cu această mişcare şi cu ceea ce a urmat, Tăriceanu s-a cufundat complet în ridicol şi penibil. A anunţat formarea unui nou partid (compus, deocamdată din el şi Stroe) care să suplinească partenerul liberal din USL, manifestându-şi chiar disponibilitatea de a candida la preşedinţie, susţinut de PSD, pentru a-l învinge pe Antonescu!
De aici înainte comentariile sunt inutile. Antonescu a profitat de ocazie şi l-a ridiculizat, soluţie infinit superioară unei strofocări autoritare faţă de rebeliunea in spe. Liberalii de la nivelurile superioare ale administraţiei au urmat directiva demisiei din funcţiile politice, unii mai calmi, alţii mai iritaţi. Excepţie a făcut Gelu Diaconu de la ANAF care s-a arătat atât de îngrijorat de pericolul prăbuşirii instituţiei în absenţa sa încât a refuzat să plece, argumentând că el este, de fapt, un tehnocrat. Probabil că exemplul său va fi luat şi de alţii, stimulaţi în special de faptul că tocmai cel care le cere acest sacrificiu, nu e dispus să-l facă el însuşi: mai presus de muritorii de rând, Antonescu nu demisionează din funcţia – tot politică – de preşedinte al Senatului, aşteptând probabil ca fostul său prieten să-l victimizeze prin înlocuire, cu votul plenului. Primul dintre cei care s-au arătat gata pentru o asemenea măsură este Blaga, cel de la care a preluat funcţia.
Deocamdată, domneşte o linişte relativă în tabăra liberală. Desigur, viaţa e mai comodă în Opoziţie, dar nu la fel de plăcută ca la Putere. Spiritele vor începe să se agite, de la nivelurile inferioare şi n-ar fi exclus ca ficţiunea reformatoare a lui Tăriceanu să aibă ceva succes. Mai ales dacă Ponta o va stimula cu niscai funcţii.
Octavian ANDRONIC