Îl folosim zi de zi, dar ce știm despre el? Ceasul…
Soarele, luna, planetele și stelele au oferit de-a lungul timpului un mijloc de a măsura trecerea timpului. Vechile civilizații se bazau pe mișcarea aparentă a acestor corpuri celeste pentru a stabili anotimpurile, lunile și anii.
Nu se știu prea multe referitor la măsurarea timpului în preistorie, dar, cu toate acestea, s-au găsit câteva înregistrări și obiecte care duc la concluzia că, indiferent de cultura căreia aparțin, oamenii erau preocupați de măsurarea trecerii timpului. Au fost găsite dovezi ale faptului că oamenii de acum 20 000 de ani făceau semne în piatră, numărând astfel zilele scurse între fazele lunii. Acum 5000 de ani, locuitorii din actualul Irak făcuseră un calendar care împărțea anul în luni a 30 de zile și ziua în 12 perioade, fiecare dintre acestea corespunzând la 2 ore din măsurătoarea actuală. Fiecare dintre cele 12 perioade ale zilei era împărțită în 30 de părți (fiecare corespunzând la 4 minute actuale). Nu există înregistrări scrise cu privire la construirea sitului istoric britanic Stonehenge de acum peste 4000 de ani, dar este cunoscut faptul că acesta a avut rolul unui calendar solar, stabilind anotimpurile, eclipsele de lună sau solstițiul.
Primul calendar egiptean se baza pe ciclurile lunii, dar ulterior egiptenii și-au dat seama că o anumită stea, numită astăzi Sirius, apărea la fiecare 365 de zile, cam în aceeași perioadă cu revărsarea Nilului. Astfel, au împărțit calendarul anual în 365 de zile. Acest calendar se pare că datează din anul 4236 Î.C., primul an înregistrat în istorie.
În Babylonia, iarăși în actualul Irak, s-a întocmit un calendar cu 12 luni, în care alternau lunile de 29 de zile cu cele de 30 de zile. Aceasta ducea la un total de 354 de zile pe an și datează din 2000 Î.C. În America Centrală, calendarul nu se baza numai pe soare și pe lună, ci și pe planeta Venus, ceea ce ducea la existența a două calendare, unul care prevedea 260 de zile și celălalt de 365 de zile.
Abia în 1577, Jost Burgi a inventat ceasul care indica minutele. Invenția lui Burgi făcea parte dintr-un ceas creat de astronautul Tycho Brahe. În 1656, a fost inventat pendulul de către Christian Huygens. În 1504, a fost inventat ceasul portabil la Nuremberg, în Germania, de către Peter Henlein, dar acesta nu era foarte exact. Prima persoană care a purtat un ceas de mână a fost matematicianul și filosoful francez Blaise Pascal. El și-a legat ceasul de buzunar la mână, cu o bucată de sfoară. Cuvântul ‘ceas’ provine de la francezul ‘cloche’, care înseamnă ‘clopoțel’. Sir Sanford Fleming a stabilit ora standard în 1878.
Un prototip al ceasului cu alarmă a fost creat de către greci în jurul anului 250 Î.C. Grecii au inventat un ceas de apă. Nivelul apei păstra ora exactă și lovea, la un anumit nivel, un mecanism care declanșa alarma. Primul ceas mecanic cu alarmă a fost inventat de Levi Hutchins din Concord, New Hampshire, în 1787. Dar ceasul nu declanșa alarma decât la ora 4:00. La 24 octombrie 1876, Seth E Thomas a brevetat ceasul cu alarmă care putea fi programat pentru orice oră.
Sursa: AGERPRES