În Sectorul 6: 19 construcţii care nu deţineau acorduri de funcţionare, demolate

Prin dispoziţia nr. 6263/29.07.2013 a Primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu, 19 construcţii provizorii cu destinaţie comercială amplasate în zona Bulevardului Constructorilor, Calea Crângaşi şi Şoseaua Virtuţii au fost dezafectate.

Drept urmare, astăzi, 31.07.2013, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 – Serviciul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, alături de echipe ale Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, au desfăşurat o amplă acţiune de demolare a cabinelor din lemn şi a construcţiilor care nu deţineau avize de amplasare, autorizaţii de construire sau autorizaţii de funcţionare eliberate de Primăria Sectorului 6.

Dezafectarea construcţiilor provizorii a intervenit în urma nerespectării somaţiilor aplicate celor vizaţi de către inspectorii din cadrul Primăriei Sectorului 6.

Totodată, au fost efectuate şi acţiuni de igienizare şi salubrizare a zonei.

„Ori de câte ori va fi nevoie, se va interveni acolo unde există nereguli.

Acţiunea de dezafectare a celor 19 construcţii derivă din lipsa avizelor şi a autorizaţiilor de construire şi funcţionare, precum şi a nerespectării cerinţelor de întreţinere a zonei”, a declarat Primarul Sectorul 6, Rareş Mănescu.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version