INS: 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an mor anual în România

Organizaţia Salvaţi Copiii A lansat, pentru al doilea an consecutiv, campania pentru dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți “Bun venit pe lume”.

Pornind de la datele statistice (I.N.S) conform cărora în România mor anual, în medie, 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an, organizaţia Salvaţi Copiii și-a propus să sprijine 25 maternități cu incubatoare, pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalității infantile și pentru a sprijini gravidele și mamele din 15 comunități să aducă pe lume copii sănătoși și să le ajute la creșterea copiilor lor.

Pe parcursul a două zile, 19 și 20 octombrie 2013, s-au  desfășurat, în centrul comercial Promenada din Calea Floreasca 246 B , o serie de activități,menite să atragă atenția asupra problematicii mortalității infantile din România: copiii vor avea ocazia să realizeze, în locuri special amenajate, felicitări speciale pentru copiii din maternități, alături de Amalia Năstase, Ambasador al programului “Fiecare Copil Contează’ şi Andi Moisescu. Tinerii părinți au fost invitați să participe la o demonstrație de schimbat scutece cu Andi Moisescu și să împărtășească din experiența lor de părinți. Părinții împreună cu copiii au luat parte apoi la mini concerte susținute de ONE Alina Erimia și Dorian Popa din La-La Band, Andra și Răzvan Gogan, trupa Fargolino, Florin Ristei (din trupa Freestay) și Andrei Leonte, binecunoscutul artist din cadrul concursului X Factor, și au personalizat body-uri cu mesaje speciale. Voluntarii Salvați Copiii au lucrat împreună cu copiii în ateliere de face painting.

‘Bun venit pe lume!’ este o campanie specială și emoționantă, din păcate la noi în țară prea mulți bebeluși nu au șansa să trăiască. Ne dorim foarte mult ca, prin continuarea acestei campanii, să atragem atenţia societăţii din România asupra acestor tragedii şi să demonstrăm că donaţiile pot avea un rezultat direct, dar şi un efect pe termen lung, în numărul de vieţi de copii salvate. Îi încurajăm pe toţi românii să contribuie cu donaţii prin SMS și pe site-ul nostru pentru că, într-adevăr, prin incubatoarele cumpărate, sporim şansa la viaţă a copiilor noştri”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version