Insula de la PODUL RUŞAVEI
Podul Ruşavei sau Orşova de sub ape. Povestea unei insule scufundate, Ada Kaleh şi istoria strămutării unor localităţi din spatele barajului de la Porţile de Fier
Prin anii ’60, concomitent cu lucrările de la sistemul hidroenergetic de la Porţile de Fier I, Orşova avea să fie strămutată pe un nou amplasament.
Pentru străvechiul port la Dunăre începea o nouă istorie deşi locuitorii săi nu vroiau să accepte ideea că oraşul lor va fi înghiţit de ape…
“Dacă plouă la Orşova, plouă şi la Viena”… spuneau odinioară, marinarii călători pe drumul de ape al Dunării…
Viena, Budapesta şi Belgrad sunt doar câteva din locurile de refugiu şi popas în care, venerat de antici şi disputat de fostele imperii, fluviul îşi aduna puterile pentru marea încercare…
Întâlnirea cu muntele de la “Porţile de Fier”. Mai jos de Moldova Veche, străvechea vatră dacică Mudava, peste care romanii vor construi castrul cu acelaşi nume, doar stânca de la Baba Gaia se ridica odinioară, impunătoare şi singuratică în faţa apelor…
Dincolo de ruinele cetăţii de la Golubac pe aproape 110 km lungime, fluviul şi-a croit cel mai impresionant şi mai sălbatic defileu din Europa. Evoluţia lui, extrem de complexă, începută cu sute de mii de ani în urmă, s-a încheiat, probabil, înainte de cristalizarea primelor comunităţi umane pe aceste meleaguri….
De la Şviniţa, pe sub zidurile cetăţii medievale “Tri Cule”, Dunărea îşi îndreaptă apele, odată cu poveştile şi legendele începuturilor de lume către “Cazane”, unul dintre cele mai fascinante sectoare ale defileului, dominate, până nu demult, de drumul roman săpat în stânca din versanţi.
Mai amintesc de el, gravurile de epocă şi textul de pe celebra “TABULA TRAIANA”, dăltuită în marmură în onoarea Împăratului, “…Nerva Traianus Augustus Germanicus” cel care cu aproape 2000 de ani în urmă, pecetluind cucerirea Daciei “…spărgea munţii, şi dura drum de-a lungul fluviului”.
Defileul a fost cunoscut din vechime şi sub numele de “Clisura Dunării”, după grecescul “clisis” care defineşte o vale îngustă cu versanţi abrupţi.
O semnificaţie aparte avea şi “Tierna” sau Lerna, râul şi aşezarea dacică din aval de “Cazane”, căreia romanii îi vor spune Dierna…
Peste veacuri, râul intrat deja în legendă va deveni Cerna, iar cetatea, ultima redută a voievodului Glad, va cunoaşte numeroase distrugeri.
Ea s-a numit de atunci Ruşava sau Orşova, după insula de la “Podul Ruşavei”, care zace acum la un kilometru în aval, sub apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier.
Anticii o numeau Erythia, iar turcii, care o vor ocupa, din 1520, datorită fortificaţiilor ridicate aici de către Iancu de Hunedoara, o vor numi Ada Kaleh sau “insula cetate”.
Sub dominaţie austriacă, pe insulă, numită vremelnic Carolina, pentru apărarea defileului, Eugeniu de Savoia, construia la 1717 o puternică cetate de tip Vauban. Peste veacuri, doar comunitatea turcă a supravieţuit, până de curând, odată cu legendele ce învăluie o istorie cu mult mai veche…
Primele relatări despre Defileul şi “Cataractele Dunării”, le găsim la Homer care le plasa lângă “…Okeanos Potamos…”, sau Istru, acolo unde, după Hesiod, “…Heracles ar fi aruncat într-o cavernă adâncă, balaurul cel legendar, care înspăimântase până şi pe zeii Olympului”. În sus pe Istru, fluviul gigantic din nordul universului antic grecesc, au navigat, spune legenda şi argonauţii conduşi de Iason… după ce au furat lâna de aur din ţinutul Colchidei…
În drumul lor, eroii s-au oprit pe insula Yernis sau Erythia, dincolo înfricoşătoarele vâltori şi de stâncile strâmtorii Munţilor Rhipaei… Să fie vorba de temutele “gherdapuri” de odinioară?
În apele domolite, câţiva kilometri în aval de locul unde se încheie marea aventură a Dunării în Defileul de la Porţile de Fier îşi oglindeşte chipul multimilenar… Cetatea Severinului.
La 17 octombrie 1910, începeau cu mare solemnitate, lucrările de aducţiune a apei din Dunăre, …”pentru îndestularea şi sănătatea oraşului Turnu Severin” iar aşa cum ne aminteşte placa memorială, fixată la temelia castelului de apă, ce domină de atunci împrejurimile: …”după trecere de patru ani de neîntreruptă muncă, în anul 1915, aceste mari şi mult aşteptate lucrări s-au termiant cu bine, fiind în acest an, Rege şi Regină a României, Majestăţile lor Ferdinand I şi Maria”.
O istorie multimilenară se ascunde sub temeliile oraşului, reconstruit după planurile arhitectului francez Xavier Villacrosse, în urma unui decret din 22 aprilie 1833, emis de generalul Kiseleff.
Pe la 1247, în “Diploma Ioaniţilor” era menţionată aici o puternică cetate, cu numele de “Castrum Zeurini”, centrul unei importante unităţi militar administrative numite “Banatul de Severin”, care strângea sub conducerea unui “ban”, sudul Banatului, regiunea Severinului şi o mică parte din vestul Olteniei.
Este cea de a patra formaţiune politică feudală românească din Oltenia, menţionată documentar, cu numele de “Terra Zeurinio” , “Ţara Severinului”, alături de Ţările lui Farcaş, Ioan şi Litovoi.
Fragmentele ceramice, aparţinând Culturii Gârla Mare, descoperite pe teritoriul oraşului cu ocazia diferitelor lucrări de construcţii, indică o intensă locuire a zonei încă din epoca bronzului, secolele XV – XIII înainte de Christos…
În antichitate, Ptolemeu menţiona aici aşezarea dacică numită Drobeta ce va intra definitiv în istorie, odată cu expansiunea romană în nordul Dunării şi cucerirea Daciei.
S-au păstrat până astăzi, ruinele castrului roman ridicat aici, pe la 103 – 105 după Cristos, menit să apere cel mai mare pod de piatră, construit la acea dată peste Dunăre, după planurile lui Apolodor din Damasc.
De dată mult mai recentă însă este o altă construcţie care a schimbat radical nu doar destinul locuitorilor dar şi geografia întregii regiuni.
După studiile şi planurile elaborate de oamenii de ştiinţă şi inginerii români, şi la iniţiativa României, încep, în anul 1964, lucrările la “Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie de la Porţile de Fier I”.
Lucrarea de proporţii ciclopice, proiectată şi executată în comun cu sârbii, avea un dublu scop.
Primul, era să pună în valoare uriaşul potenţial hidroenergetic al Dunării, iar cel de-al doilea, la fel de important, era rezolvarea definitivă a dificultăţilor de navigaţie din zonă.
Construcţia de aici, unică la acea dată, în Europa, şi sub anumite aspecte chiar în lume, a început, odată cu primul batardou de la Gura Văii, o imensă suprafaţă de 200.000 de m2 smulsă din apele Dunării, unde avea să fie amplasată ecluza românească.
Concomitent pe malul sârbesc, la Şip demara o lucrare similară. Complexitatea întregii connstrucţii era evidentă. Iată de ce, pe lângă batardourile celulare şi derocările sub apă cu ajutorul explozibililor, s-au folosit multe alte tehnologii de avangardă, la acea dată, în construcţiile de acest gen.
Fiecare element din infrastructura viitorului sistem hodroenergetic şi de navigaţie, a fost proiectat şi construit să dureze, să reziste în timp. Lucrările de aici erau unice, nu doar prin dimensiunile fără precedent. Ele aveau să producă modificări geografice majore, ireversibile, în spatele barajului, ce urma să se ridice la Gura Văii.
Insula Ada Kaleh, legendara Erythia, Roşa sau Ruşava de altădată, acest dar al Cernei şi al Dunării, avea să dispară definitiv sub apele lacului de aculmulare… Aceeaşi soartă urmau să o aibă şi aşezările de pe cele două maluri ale Dunării…
Dacă pentru marea lor majoritate, mutarea şi reconstruirea era o problemă, preponderent economică şi socială, în cazul insulei Ada Kaleh situaţia era mult mai complexă.
Nu doar micuţa comunitate umană de aici, în majoritate turcă, trebuia mutată, dar şi moscheea, bazarul, zidurile cetăţii şi vechile fortificaţii, într-un cuvânt… trebuia recuperată o întreagă istorie…
Monumentele importante, care dădeau insulei un aer oriental, au fost demontate, “la propriu”, piatră cu piatră, împachetate, transferate şi reconstituite pe insula Şimian din faţa municipiului Drobeta Turnu Severin…
Învăluită în misterul legendelor de început de lume, martoră a coagulării, primelor comunităţi umane din această parte a Europei, râvnită, disputată şi măcinată de războaie, insula cetate de la Podul Ruşavei şi-a dus tăcută destinul până la capăt…
Calea ferată şi şoseaua spre Turnu Severin se va înălţa cu 30 de metri. Rezultatul: 18 poduri şi viaducte, însumând 8 kilometri, 10 tuneluri cu o lungime totală de 2200 de metri, şi o gară nouă la Orşova, demolată şi reconstruită din temelii pe un nou amplasament.
Dispărea o lume pentru a face loc alteia…Pe lângă Orşova pe traseul noului lac de acumulare, dispărea Vârciorova, mutată şi înglobată, mai sus, pe Bahna, în comuna Iloviţa şi renăştea Şviniţa la o altă cotă tocmai dincolo de Cazane, pe noul drum ce se construia în amonte, spre Moldova Nouă…
Paralel cu aceste impresionante lucrări de construcţii şi reamenajări, oamenii de ştiinţă, în special arheologi, vor scotoci fiecare centimetru pătrat care urma să fie acoperit de ape…
Vara anului 1969 va fi extrem de importantă… Prin ecluza de la Gura Văii, odată cu Dunărea treceau şi primele nave, iar constructorii se pregăteau pentru ultima şi cea mai grea încercare… bararea Dunării, şi devierea apelor pe un nou făgaş.
Începută pe 9 august 1969 la 9 şi 18 minute, dimineaţa, operaţiunea nu trebuia să dureze mai mult de 24 de ore… Digul înainta concomitent, de pe ambele maluri, iar în Dunăre sunt basculate din trei în trei minute, peste 100.000 de tone blocuri uriaşe din beton şi piatră. Din acest moment, lucrările intră într-un ritm alert…
În spatele lanţului de stâci, cu care a fost barat fluviul, apărea un nou front de lucru… batardoul centralei. Luna martie 1970 va fi marcată în centrala de pe malul românesc, de începerea montării primei turbine, din cele 6 de tip Kaplan de 175 Mw.
Ea fusese construită cu un an înainte la Reşiţa şi se număra la acea vreme printre cele mai mari din Europa. După 30 octombrie 1970, odată cu punerea în paralel a turbinei nr.6, centrala de la Porţile de Fier I intra în funcţiune cu întreaga putere sa instalată, de 1050 Mw.
Investiţia de atunci a costat statul român 400 de milioane de dolari SUA iar centrala continuă să debiteze o energie medie anuală de 5,4 miliarde Kwh, în valoare de 220 de milioane de dolari SUA/an.
Iată de ce ea se număra printre cele mai importante centrale de acest gen de pe continent, şi şi-a câştigat statutul de cea mai eficientă investiţie din Europa, record greu de egalat.
După aproape trei decenii, aici la Hidroelectrica, sucursala “Hidrocentrale” Porţile de Fier, au fost înlocuite una câte una turbinele originale.
Motivul? Unul singur: un grad şi mai mare de eficientizare. Un asemenea complex funcţionează 24 de ore din 24, iar întreruperea lui bruscă, ar fi un dezastru. Iată de ce el necesită nu doar o supraveghere continuă, dar şi un sistem informaţional performant.
Cu fiecare nouă schimbare, întinereşte şi inima uriaşului sistem hidroenergetic, ascuns în adâncul muntelui de beton, de aici, de la Gura Văii-Şip, ridicat nu departe de poarta de intrare în defileu de la Gherdapuri şi de culmea Sfântului Petru pe care se mai observă încă şi astăzi silueta fantomatică săpată în stâncă a “Moşului”…
Cândva, traversarea Defileului de la Porţile de Fier, reprezenta, chiar şi pentru cei mai experimentaţi marinari, o adevărată piatră de încercare. Întâmplările de atunci, intrate de mult în legendă, se ascund sub oglinda de apă a lacului de acumulare, pe care plutesc astăzi, leneşe, convoaiele de şlepuri.
Odată cu poveştile despre acel timp fabulos al începuturilor, acolo în adâncuri, s-a retras, tăcută şi insula de la Podul Ruşavei… antica Yernis, Erythia, insula cetate, sau Ada Kaleh…dar şi Orşova veche, Urscia romană sau Ruşava voievodului Glad, renăscută după milenii sub acelaşi semn al speranţei, metamorfozată într-un oraş al florilor…
Orşova este cu siguranţă cel mai nou şi cel mai tânăr oraş al României. El a fost reconstruit din temelii, în anii ’60 ai secolului trecut sub forma unui uriaş amfiteatru, la poalele culmilor ce străjuiesc confluenţa Cernei cu Dunărea, pe malul lacului de acumulare de la Porţile de Fier I.
Silueta sveltă “avangardistă”, a catedralei catolice de aici a devenit în scurt timp un fel de emblemă a localităţii… O copie a ei – spun orşovenii – s-ar afla tocmai în îndepărtata Australie la Sidney…
Orşova este cea mai mare localitate din cadrul Defileului Dunării, iar prin poziţia sa geografică şi raportul faţă de principalele căi de acces în regiune este, cu siguranţă, cea mai importantă.
Oraşul cel nou, urmaşul de drept al străvechiului port la Dunăre, nu şi-a uitat rădăcinile, tradiţiile şi istoria. De sus de pe una din culmile care domină Dunărea veghează asupra oraşului, mânăstirea Sfânta Ana aflată în grija unei comunităţi de maici…
Plantele şi florile de o rară frumuseţe sunt o prezenţă comună în incinta unor asemenea locaşuri de rugăciune.
Clădirea a fost edificată de Pamfil Şeicaru în anul 1937, într-un stil arhitectonic care aminteşte de bisericile maramureşene, construite din lemn.
Dincolo de profundele semnificaţii spirituale, prin poziţia sa, mânăstirea este un important punct turistic aici, în calea drumurilor de uscat şi de ape care urcă spre “Cazanele Dunării”, porţiunea cea mai pitorească din zona Defileului de la Porţile de Fier.
În această regiune plină de mister, aproape de Cazane, în locul unde sălbatica vale a Mraconiei se întâlneşte cu Dunărea, un grup de tineri temerari, urmaşii locuitorilor de altădată, au supus stânca şi au început să o modeleze după chipul şi asemănarea unuia din marii eroi ai neamului intrat în legendă…Decebal.
De aici drumul care leagă Orşova de localitatea Moldova Nouă, aflată la celălalt capăt al defileului, pătrunde în zona Cazanelor, dominată de pereţii verticali de calcare ce se apropie ameninţători unul de celălalt. Încă din cele mai vechi timpuri, zona defileului a fost intens populată iar Dunărea a fost o sursă sigură de existenţă pentru ginţile nenumărate care şi-au găsit aici adăpost.
Intens disputată de-a lungul istoriei, de marile imperii ale vremii, această importantă cale de acces între estul şi vestul continentului european continuă şi astăzi să fascineze şi să atragă prin spectaculozitate, prin frumuseţe şi sălbăticie…
Lucrările la sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I s-au încheiat demult iar regiunea nu dispune de alte resurse…Care să fie totuşi viitorul pentru locuitorii săi?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur – turismul, care înseamnă Porţile de Fier I, Cazanele, dar şi modul armonios în care muntele se întâlneşte cu apele Dunării odată cu legendele şi poveştile locului.
Teodora Marin
Mihai Răducă
Sursa foto: Internet