Intalnirile ARCEN. "Oceanografie" de Mircea Eliade

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN organizează duminică, 3 noiembrie, începând cu ora 18.00, un dialog inedit în jurul cărții „Oceanografie” de Mircea Eliade, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Pornind de la eseurile de tinerețe ale lui Mircea Eliade, cuprinse în culegerea „Oceanografie”, publicul va fi invitat să dezbată teme care surprind frământări umane mereu actuale, trecând de la destinul înțelegerii la sinceritate, de la prietenie la tinerețe şi bătrânețe, de la adevărurile găsite la întâmplare la fericirea concretă.

Evenimentul ARCEN propune o serie de eseuri care pot ridica întrebări curajoase, pot oferi răspunsuri, pot lansa noi direcții și viziuni asupra vieții și a lumii, în contextul în care în ultima vreme constatăm o serie de inițiative, dileme și provocări ale tinerilor care au prins contur în stradă și în spațiile de socializare.

Invitatul serii va fi domnul Sorin Alexandrescu, critic, istoric și teoretician literar, care va mijloci întâlnirea cu eseurile lui Mircea Eliade şi va intra în dialog cu participanţii.

În deschiderea evenimentului vor fi citite câteva pasaje reprezentative din textele cuprinse la finalul anilor 30 în cartea „Oceanografie”, care atrag prin simplitatea, profunzimea şi francheţea lor.

Prin intermediul acestui eveniment, ARCEN propune realizarea unui spațiu de dialog, de confruntare a ideilor lansate de tineri, într-o încercare de a recupera libertatea de gândire, entuziasmul și originalitatea noii generații.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version