„ÎNVĂȚĂTORII SENIORI – SĂRBĂTORIȚI ÎN AN CENTENAR”

Mai sunt două zile până la încheierea, pe 14 martie 2019, a proiectului „ÎNVĂȚĂTORII SENIORI – SĂRBĂTORIȚI ÎN AN CENTENAR”, un proiect de succes al Primăriei Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București CSMB, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București ISMB!

Din 14 ianuarie şi până în prezent, 345 de cadre diactice au depus dosarele aferente proiectului!

Aşa cum ştiţi deja, cadrele didactice (învățători, institutori, profesori pentru învățământul primar de stat), în exercițiu, din învățământul primar bucureștean care au împlinit cel puțin 40 de ani de activitate pedagogică și care au domiciliul sau reședința în Municipiul București de cel puțin 5 ani, au  primit şi mai pot primi, fiecare, din partea Primăriei Capitalei, suma de 1.000 de lei net si o plachetă onorifică.

Vă aşteptăm aşadar în continuare până joi, 14 martie 2019, orele 15.00, să depuneţi dosarul privind acordarea premiului aferent proiectului „ÎNVĂȚĂTORII SENIORI – SĂRBĂTORIȚI ÎN AN CENTENAR”

 

Iată care sunt actele doveditoare:

  1. a) cerere tip;
  2. b) copie conformă cu originalul a actului de identitate (C.I. sau B.I.);
  3. c) documente justificiative care să ateste o vechime de cel puțin 40 de ani în învățământ (copie);
  4. d) adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care este încadrat beneficiarul la data depunerii dosarului, semnată și ștampilată, din care să reiasă obținerea de rezultate deosebite în activitatea didactică;
  5. e) extras de cont din care să reiasă IBAN și nume beneficiar.

Adresa de depunere a dosarelor:

Biroul de Relații cu Publicul al PMB

B-dul Regina Elisabeta nr. 42, Sector 5, București

Programul de lucru: Luni – Joi (09:00 – 15:00)

Relații cu publicul: 0761.336.399 /0755.061.885

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.