Isărescu: Trebuie evitate măsuri care pot conduce la schimbări bruşte

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avertizat într-o alocutiune că reglementările bancare nu trebuie să fie considerate suficiente pentru prevenirea acumulării vulnerabilităţilor sistemice. Declaraţia a fost făcută laseminarul ‘Spre o nouă arhitectură de supraveghere a pieţelor financiare’ organizat de către BNR.

„A veni şi a spune acum că nu o să mai avem riscuri în viitor, aşa cum mai aud şi în dezbateri, „cum de nu s-a ghicit criza sau amplitudinea ei?”, înseamnă a fi nerealist. Nu putem să transformăm pe nimeni, nicio instituţie şi nicio persoană să zicem aşa, într-un fel de Dumnezeu, să facă previziuni clare. Nu aşa a lucrat şi nu aşa cred eu că va lucra umanitatea, cel puţin cât pot eu să văd. Noi încercăm să gestionăm riscuri, nu să ghicim viitorul, să ne transformăm în altceva. Reglementările bancare, deşi au o orientare macroprudenţială din ce în ce mai pregnantă, nu trebuie să le considerăm suficiente pentru prevenirea acumulării vulnerabilităţilor sistemice, sunt o componentă. (…) De asemenea, trebuie evitate măsuri care pot conduce la schimbări bruşte în situaţia financiară a debitorilor şi în disciplina creditării. Aceasta deoarece sensibilitatea ridicată a fluxului de credite la impulsuri ale venitului mediu induce oscilaţii puternice ale cererii de credite, iar evoluţia impulsului creditului contribuie la amplificarea ciclităţii economice”, a spus Isărescu.

Isărescu a mai spus că promovarea unor politici economice anticiclice în domeniul fiscal previne alimentarea cererii de credite peste capacitatea de rambursare pe termen mediu şi evită crearea unor presiuni nefavorabile asupra capacităţii de rambursare.

„Cât de vinovate au fost băncile că au dat credite în perioada 2006 – 2007 – 2008, când veniturile s-au dublat? E vorba de veniturile în perioadă de boom, dar nu în sectoare sustenabile, ci în sectoare precum construcţiile, care au dispărut. Nu s-a mai construit. Nu o să construieşti tot timpul mall-uri în România. Nu numai în sectorul privat s-au dublat salariile, ci şi în sectorul public. Am avut în câţiva ani o dublare ca pondere, deci în termeni reali în PIB, de la vreo 4 – 5% la 10% din PIB a fondului de salarii din sectorul bugetar. Dublare, a fost şi creştere de salariaţi. Atunci, banca care se uită la salariul lui X-ulescu şi zice: „Da, ne menţinem prudenţi, îi luăm numai o treime din salariu”. Trebuia să ghicească şi faptul că acele creşteri salariale nu sunt realiste, cu toate că s-au aplicat prin lege şi prin legi aprobate de Parlamentul României”, a mai spus guvernatorul Băncii Naţionale a României.

În acelaşi context, guvernatorul a mai spus că pe piaţa românească nu există bănci „too big to fail”, dar sunt instituţii de credit mari comparativ cu economia românească.

„E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în Romania nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă”, a precizat Isărescu.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version