Kazahstan – Sport și performanță

Kazakhstan, ca orice stat modern al lumii, participă constant la competiţii internaţionale şi, în special, la toate Jocurile Olimpice, câştigând mai multe medalii la box.

Oraşul Almaty a participat de două ori la alegerile pentru a deveni gazda Jocurilor Olimpice de iarnă în 2014 şi din nou, pentru ediţia JO de iarnă din 2022. Fotbalul este cel mai popular sport în Kazakhstan.  În ultimul timp, echipe de club kazakhe şi naţionala au intrat în câteva rânduri în competiţie şi cu cele româneşti. Oraşele Astana (acum se numeşte Nur-Sultan) şi Almaty au găzduit în 2011 jocurile de iarnă ale Asiei. Cum toate ţările lumii au valorile lor în sport, tot aşa şi Republica Kazakhstan are sportivi de notorietate mondială, pe care am să încerc să-i identific în continuare.

Atletism

Dmitry Karpov este un atlet care a participat la decatlon, la J.O. de  vară din 2004 şi Campionatele Mondiale de Atletism din 2003 şi 2007, fiind deţinătorul medaliei de bronz la această disciplină. Olga Rypokova a obţinut medalia de argint la proba de triplu salt la Campionatele Mondiale de Atletism din 2011 şi medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 2012.

Bandy

Echipa naţională a Kazakhstanului este printre cele mai bune din lume, câştigând de mai multe ori medalia de bronz la Campionatul Mondial de Bandy, inclusiv în ediţia din 2012, când Kazakhstanul a găzduit turneul.

Box

Boxerii kazakhi sunt cunoscuţi în lume datorită performanţelor lor la ultimele trei Jocuri Olimpice, câştigând cele mai multe medalii, după Cuba şi Rusia. În anii 1996 şi 2004, doi boxeri kazakhi (Vasiliy Jirov în 1996 şi Bakhtiyar Artayev în 2004) au primit trofeul „Val Barker” acordat pentru cel mai bun boxer al turneului. La Jocurile Olimpice de vară de la Sydney-Australia, doi boxeri, Bakzat Sattarkhanov şi Yermakhan Ibraimov au obţinut medalii, în timp ce Bulat Jumadilov şi Mukhtarkhan Dildabekov au luat argintul la diverse categorii.

Schi fond-cros

Schiorul Vladimir Smirnov a câştigat un total de 7 medalii la J.O.de iarnă din 1988, 1994 şi 1998, inclusiv una de aur. A reprezentat întâi URSS şi apoi, după destrămarea Uniunii Sovietice, Kazakhstanul la campionatele mondiale, obţine 4 medalii de aur.

Fotbalul, considerat cel mai popular sport, are echipe naţionale de bărbaţi şi femei, dar şi echipe de futsal, o versiune a fotbalului clasic, care se practică în sălile de sport.

Kazakhstan, ca orice ţară care se respectă, are Comitet Olimpic Naţional, care se ocupă de pregătirea loturilor naţionale şi a avut prima participare la competiţii internaţionale ca ţară independentă în anul 1994 şi de atunci a trimis sportivi să concureze la toate Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă.

Ciclismul este cel mai de succes sport din Kazakhstan.

Alexander Vinokourov a reprezentat Kazakhstanul, component al echipei din Astana, a terminat Turul Franţei pe locul 3. Tot pe locul 3 s-a clasat  Andrey Koshechkin în Vuelta a Espãna în 2006. Un alt ciclist profesionist cu care s-a mândrit Kazakhsatanul a fost Andrey Kivilev, care din păcate, a murit după un accident în ediţia din 2003 a cursei Paris-Nice.

Gimnastică ritmică

Aliya Yussupova s-a clasat pe locul 4 la J.O. de vară de la Atena.

Anna Alyabyeva este o altă mare şi talentată sportivă.

Rugby este un sport popular praticat în Kazakhstan încă din 1966, când s-a constituit echipa naţională. În anul 1993 a fost înfiinţată Uniunea de Rugby a Kazakhstanului, ea dezvoltând tradiţia în practicarea acestui sport. În anul 2002 echipa naţională de femei a devenit pentru a treia oară campioană în zona asiatică.

Echipa de băieţi este în prezent în clasamentul IRB World Ranking, pe locul 32 din 59 de echipe.

Polo

Din anul 2012 s-a înfiinţat Federaţia de polo a Kazakhstanului. Nu putea să existe tradiţie în sport mai mare ca aceea a călăritului pe care o regăsim în polo, care este un sport în care competitorul este format din cal şi călăreţ. Este unul din cele mai vechi sporturi din lume, fiind coordonat de Federaţia Polo Intenaţională.

Primele competiţii de polo au fost organizate în Persia (Iran) în secolele VI î.Hr. – secolul I după HR., dăinuind până în zilele noastre.

Pentru urmaşii lui Gingis Han este un sport „mănuşă”.

La început a fost doar antrenament pentru unităţile de cavalerie, de obicei garda regală sau alte trupe de elită. Astăzi este răspândit în 100 de ţări membre ale Federaţiei de Polo Internaţionale. Este jucat profesional în 16 ţări. A fost sport olimpic între anii 1900 şi 1936. Este cunoscut ca sportul regilor. A devenit un spectacol sportiv ecvestru pentru societatea kazakhă.

Jocul este între două echipe opuse, folosind un ciocan de lemn cu mâner lung pentru a lovi o minge mică şi tare spre obiectivul echipei adverse. Fiecare echipă este formată din patru călăreţi, iar jocul durează de  obicei de la una până la două ore, împărţit în reprize numite chukks.

Alte sporturi care au câştigat popularitate includ: hochei pe gheaţă, patinaj de viteză, haltere şi gimnastică.

În Kazakhstan Ministerul Culturii şi Sportului este cel care coordonează, finanţează şi se implică permanent pentru dezvoltarea sportului şi o face în şcoli şi licee, prin diverse cluburi sportive de profil şi prin programe guvernamentale.

 

                                                                        Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.