ALEGEREA NOASTRA EDITORIALE de COLECȚIE - ION MARIN PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI PUNCTUL PE Y RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ 

La început a fost libertatea cuvântului

Presa independentă, care nu are în spate guvernul, un partid sau unmagnat, ci doar banii cititorului, nu este altceva decât parte integrantă a opiniei publice. Vocea instituţionalizată a acestei opinii. Evident, opinia publică este extrem de diversă, câte capete atâtea păreri, cum se spune. Totuşi, ele se centrează, se coagulează în jurul câtorva idei perene, câtorva valori esenţiale, general umane şi, de ce nu, naţionale. Gazetarul nu poate fi gândit în afara condiţiei de cetăţean. Am avut surpriza să constat că un industriaş confrate consideră o asemenea postură drept insultătoare. Sunt mulţi care cred că, dimpotrivă, ea este singura care ne îndreptăţeşte demersul profesional.

Nu suntem aici nici a patra putere – care nu înseamnă altceva decât o metaforă – nici opinie oficială sau oficioasă, ci formă organizată, legală a opiniei publice. De aici şi puterea noastră, dar şi fragilitatea. Aşa cum este, în general, opinia publică în raport cu puterea. În această calitate nu putem amenda puterea, autoritatea, guvernanţii, decât sub aspect moral. Nu-i drept să se reproşeze presei că nu rezolvă nimic, că scrie degeaba. În primul rând, fiindcă nu este aşa. Sunt numeroase cazurile semnalate de presă care s-au soluţionat, inclusiv de către justiţie. Nu sunt puţini directori sancţionaţi, destituiţi, chiar miniştri, alţi reprezentanţi ai autorităţilor ajunşi astfel în faţa organelor legii. Dar nu acesta este în primul rând scopul pentru care scriem. Presa nu există pentru a sancţiona, ci pentru a avertiza, a atenţiona. Importantă este opinia creată. Corupţia a năvălit peste noi, cum constatăm în permanenţă. A existat şi înainte şi niciunde nu a fost lichidată. Dar trebuie să ne întrebăm ce ar fi fost corupţia acum, aici, în această etapă de tranziţie, în absenţa presei? Ce-ar fi făcut indivizii veroşi, rapaci, în absenţa presei? Ce-ar fi făcut rechinii scăpaţi în băltoaca legislativă a tranziţiei fără acest ultim zăgaz? Ar fi făcut tot ce ar fi vrut, ar fi  instaurat puterea discreţionară, dictatul voinţei şi intereselor lor. În absenţa libertăţii cuvântului există dictatură.

Înăsprirea regimului punitiv pentru aşa-zisa calomnie prin presă poate duce într-o asemenea direcţie. Ne poate întoarce de unde am plecat. Actuala putere şi actuala opoziţie ar trebui să fie îngrijorate nu de prea multa libertate a presei, ci de faptul că încet-încet această libertate a fost îngrădită, a fost diluată. Imediat după revoluţia din Decembrie au apărut mii de gazete. Ele erau cu adevărat independente, exprimând punctul de vedere al ziariştilor, al celor carele scriau – în funcţie doar de felul în care percepeau ei realitatea. Erau şi excepţii. Acum ce se întâmplă? Gazetele cu adevărat independente au ajuns să formeze ele excepţia. În spatele celorlalte se află acum interesele economice sau politice ale magnaţilor sau puternicilor zilei, se află partide sau alte grupuri de interese. În felul acesta a început să funcţioneze maşina perfectă a presei de acest fel, latura formativ-insidioasă, manipularea, ca să nu utilizăm un termen prea folosit astăzi şi aproape golit de conţinut.

Este un mare pericol ca ultimle redute ale presei libere să cadă la rândul lor. Dau târcoale rechini ai banilor, dau târcoale şogunii politicii de ieri şi de mâine, de aici şi de aiurea. Opinia publică este în pericol să fie lipsită de singura ei parte care-i reprezintă cinstit (şi uneori eficient) interesele – presa liberă. Guvernanţii şi parlamentarii, în loc să fie îngrijoraţi, ajută cât pot, voluntar sau nu, acest proces. Scumpind hârtia dincolo de orice limite raţional-economice, introducând pentru opinia liberă un regim descurajant, oprimant de-a dreptul, diriguitorii acestei ţări vor să conribuie la îngroparea presei libere. Şi alături de ei hălăduiesc în cortegiul funerar inşi care mimează că sunt gazetari independenţi, dar în realitate sunt mânuiţi, cedându-şi pe te miri ce demnitatea şi calitatea de ziarist, de apărător şi reprezentant al opiniei publice. Evident, nu altcineva, ci tot opinia publică îi va sancţiona în singura formă pe care o cunoaşte: a oprobriului public, a dispreţului, a uitării.

(4-5 decembrie 1993)

 

 

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version