La TVR 1, povestea „Submarinului României – Prizonier în adâncuri”

Sâmbătă, de la ora 10.00, telespectatorii TVR 1 revăd un documentar despre s ubmarinul care urma să figureze, alături de scutul antirachetă de la Deveselu, pe lista priorităţilor Romaniei.

Figurează în acte drept submersibil spion şi vânător de submariune nucleare. A fost special conceput pentru contraatac în timpul Războiului Rece. Poate executa misiuni de cercetare şi poate sta 45 de zile sub apă. Cu toate acestea, în prezent, rugineşte în portul militar Constanţa, din lipsă de fonduri. Povestea Submarinului României – Prizonier în adâncuri ne-o spune producătorul TVR Cristina Ţilică, într-un documentar pe care telespectatorii îl pot revedea sâmbătă, 25 februarie, de la ora 10.00.

Cumpărat în 1985 cu bani grei de la ruşi şi adus de Ceauşescu în ţară pe ascuns, submarinul „Delfinul” a reînnodat tradiţia celor trei submersibile româneşti care au luptat în cel de-al doilea Război Mondial. Timp de 11 ani, întreaga flotă din Marea Neagră intra în stare de alertă ori de câte ori „Delfinul” părăsea portul Constanţa. Submarinul a efectuat în perioada 1985-1996 peste o sută de misiuni în Marea Neagră.

Din păcate, toate acestea au devenit istorie. „Delfinul” împlineşte 18 ani de când rugineşte în portul militar Constanţa şi nu sunt şanse reale să fie repus în exploatare prea curând. „Delfinul” are nevoie de 20 de milioane de euro pentru a se reîntoarce în mare. Acesta este constul schimbării bateriilor, fără de care submarinul nu se poate scufunda.

Cum arată submarinul „Delfinul” după 18 ani de când stă la mal, cât plăteşte pe an Statul român pentru „conservarea” lui, ce parte de securitate ar asigura dacă ar intra din nou în imersiune,  câţi oameni deservesc „paza în siguranţă” în portul militar din Constanţa şi de ce nu a fost vizitat de niciun preşedinte al României sunt câteva întrebări la care Cristina Ţilică a încercat să răspundă în documentarul Submarinului României – Prizonier în adâncuri. Filmul a avut premiera pe 18 septembrie 2016 şi poate fi revăzut pe 25 februarie, de la ora 10.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Sursa: TVR

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.