Leonard Orban: Nivelul de performanţă al administraţiei din România a scăzut

Autorităţile din România, la toate nivelurile, ‘arată un interes extrem de scăzut’ faţă de dezbaterea europeană, a declarat joi fostul comisar european, Leonard Orban, într-o dezbatere organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

‘Un exemplu în acest sens îl reprezintă recomandarea privind egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, o recomandare foarte greu de aplicat, ca şi recomandarea care cere să se recurgă într-o mai mare măsură la taxele de mediu, recomandare care este, de asemenea, foarte dificil de pus în practică, iar în această direcţie nu s-au făcut progrese. (…) Comisia Europeană cere României să recurgă în mai mare măsură la taxa de mediu, dar legea pe care este construit sistemul de impozitare face foarte dificilă implementarea acestei măsuri, consideră Orban.

Orban a spus că ‘avem o administraţie care nu mai este deloc conectată la performanţele europene’.

‘Nivelul de performanţă al administraţiei din România a scăzut după momentul aderării. Cel mai bine se vede această situaţie pe fonduri europene, pentru că aici regulile sunt foarte clare, cerute de Bruxelles, iar gradul de absorbţie este mic’, a arătat fostul comisar european, Leonard Orban.

Leonard Orban a participat joi la dezbaterea finală din cadrul campaniei naţionale de informare „Forum European”, pe tema guvernanţei economice europene.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.