Lucrările Consiliului de Administrație UNEP, Nairobi, 18-22 februarie

În continuarea discuțiilor care au avut loc în cadrul celui de-al 27-lea Consiliu de Administrație al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care se desfășoară în cursul acestei săptămâni la sediul Nairobi, la sediul UNEP, au fost organizate consultări ministeriale cu tema Provocările de mediu în cadrul dezvoltării durabile, contribuția UNEP la procesul de elaborare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și promovarea consumului și producției durabile.

Cu această ocazie, România a participat la reuniunea prezidată de Comisarul european pentru mediu, domnul Janez Potočnik, fiind reprezentată de Elena Dumitru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
Șeful Delegației României a intervenit precizând că obiectivele de dezvoltare durabilă trebuie să fie definite în primul rând la nivel național și local, având în vedere o abordare integrată a celor trei piloni ai dezvoltării durabile – economic, social și mediu. În acest mod, procesul de stabilire a obiectivelor la nivel internațional va fi facilitat și va permite o implementare efectivă a acestora la nivel național. Întărirea rolului centrelor regionale ale UNEP poate să fie, de asemenea, foarte utilă în acest proces.

În ceea ce privește sprijinul UNEP pentru crearea unei rețele descentralizate privind monitorizarea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă, Secretarul de Stat Elena Dumitru a precizat următoarele: ”considerăm că un UNEP consolidat ar trebui să furnizeze un mecanism de raportare la nivel global, care să permită o colectare unitară a datelor și monitorizarea progresului la nivel național”.

Șeful delegației României a prezentat în continuare câteva exemple de punere în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel național. În acest sens, a precizat că stabilirea priorităților la nivel național, în ceea ce privește protecția mediului, propuse să fie susținute  prin viitorul Cadru UE Financiar Multianual 2014 – 2020, se bazează pe un proces intern permanent de consultare inter-instituțională, transparent și cu informarea tuturor factorilor interesați, în ceea ce privește îndeplinirea condiționalităților ex-ante: respectarea procedurilor de reglementare și evaluare a impactului asupra mediului, managementul apei, managementul deșeurilor,  schimbări climatice și protecția naturii.
Totodată, Secretarul de Stat Elena Dumitru a prezentat experiența României referitoare la încurajarea agenților economici, în special a IMM-urilor, în ceea ce privește implementarea Schemei UE de Eco-Management și Audit (EMAS) în România, precum și în utilizarea sistemului european de etichetare ecologică (Ecolabel).

În cea de-a doua zi a lucrărilor celui de-al 27-lea Consiliu de Administrație al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), 19 februarie 2013, au avut loc consultări ministeriale pe diferitele tematici ce fac obiectul deciziilor din această sesiune, în vederea implementării rezultatelor Summit-ului Rio+20: întărirea capacității instituționale a UNEP, economia verde, consumul și producția durabile, obiectivele de dezvoltare durabilă, programul de lucru și bugetul UNEP pentru perioada 2014 – 2015.

Șeful delegației României, Elena Dumitru, a participat la aceste consultări, organizate în vederea stabilirii viitoarelor linii directoare de acțiune în domeniul mediului la nivel global.

Astfel, în ceea ce privește sesiunea dedicată aspectelor referitoare la mandatul viitor al UNEP și la interfața care trebuie asigurată între știință și participarea societății civile în luarea deciziilor la nivel politic, Secretarul de Stat Elena Dumitru a precizat că miniștrii mediului trebuie să aibă un rol esențial în promovarea agendei internaționale de dezvoltare durabilă la nivel național: ”dacă miniștrii mediului vor asigura o vizibilitate mai mare a problemelor de mediu la nivel global, vor putea acționa și în cadrul propriilor guverne pentru implementarea deciziilor UNEP într-o manieră mai eficientă”.

Totodată, Secretarul de Stat a subliniat rolul esențial pe care rezultatele științifice furnizate de UNEP trebuie să le aibă în luarea deciziilor politice. ”În acest scop, trebuie stabilit un mecanism de monitorizare, măsurat de indicatori, o raportare periodică la UNEP, precum și o prezentare a nivelului de implementare a angajamentelor majore din agenda mediu  la nivel internațional, regional și local”, a continuat șeful delegației române.

În ceea ce privește numele viitoarei structuri de coordonare a UNEP, Secretarul de Stat a precizat că acesta trebuie să reflecte caracterul universal al UNEP, respectiv să fie denumit Adunarea Globală de Mediu (GEA – Global Environmental Assembly) sau Adunarea de Mediu a ONU (UN Environmental Assembly).

În cadrul Consiliului de Administrație a UNEP, la inițiativa Directorului Executiv UNEP, Achim Steiner, a fost organizat un schimb de opinii la nivel ministerial, referitor la economia verde în contextul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei. Cu această ocazie, în intervenția sa, Şeful delegaţiei române a precizat că aspectul cel mai important pentru dezvoltarea unei economii verzi constă în identificarea acțiunilor care conduc la o creștere verde, durabilă. ”Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea de politici și acțiuni emergente cum ar fi: scheme de investiții verzi pentru promovarea eficienței resurselor, energiilor regenerabile, reabilitarea eficientă a clădirilor, reciclarea deșeurilor”.

În continuare, Secretarul de Stat, Elena Dumitru a subliniat necesitatea stabilirii și dezvoltării de parteneriate cu comunitatea oamenilor de afaceri, asigurarea participării active a consumatorilor în îmbunătățirea politicii de mediu și modificarea comportamentelor de consum și producție nedurabile. În acest context, Elena Dumitru a menționat și necesitatea implicării comunităților locale, exemplificând faptul că 169 de primari din România au aderat la Convenția UE a Primarilor privind implementarea programelor de eficiență energetică la nivel local.

În prima zi a dezbaterilor a avut loc evenimentul organizat de UNEP, referitor la rolul acestuia în agenda de dezvoltare post-2015, obiectivele de dezvoltare durabile și consumul și producția durabile.

Cu această ocazie, Secretarul de Stat, Elena Dumitru a avut o intervenție prin care a subliniat necesitatea dezvoltării și actualizării cu prioritate a unui sistem de raportare pentru obiectivele de dezvoltare durabilă la nivel național. Totodată, a accentuat necesitatea asigurării unei participări efective a tuturor actorilor implicați și a societății civile pentru atingerea dezvoltării durabile și a prevederilor ambițioase ale documentului rezultat la Summit-ul Rio+20. ”Expertiza și experiența societății civile și a celorlalți actori implicați trebuie să contribuie la activitatea UNEP, a Consiliului de Administrație și organismelor subsidiare acestora. Trebuie să dezvoltăm un mecanism prin care acest lucru se poate realiza, ținând cont și de alte asemenea mecanisme utilizate de alte organisme și instituții internaționale ”.

În cadrul aceleiași reuniuni, Jaqueline McGlade, reprezentanta Agenției Europene de Mediu, a menționat importanța integrării procesului de mediu și sănătate în cadrul deciziilor viitoare în domeniul dezvoltării durabile.

În dimineața aceleiași zile a avut loc un mic dejun de coordonare a poziției comune a statelor membre UE la nivel ministerial, organizat de Președinția irlandeză a UE, în cadrul cărui Secretarul de Stat român a subliniat rolul deosebit de important al activității științifice în fundamentarea deciziilor politice în domeniul mediului, precum și necesitatea creării unei platforme știință – politică în cadrul procesului de întărire instituțională a UNEP.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.