Mă bucur cu amărăciune de mitingul PSD
Mă bucur că mitingul PSD nu a readus în București vechile cotonogiri. N-a fost nici mineriadă, iar manifestația n-a avut, slavă Domnului, contramanifestație. Câteva lucruri au fost însă tragice, fiindcă spunând hilare nu e tot ce e de spus.
Am văzut diferența între unele demonstrații cu oameni care își strigă nemulțumirile, revolta, și una făcută ”pe tabel”. Degeaba a întrebat în piață fosta noastră colegă de presă Firea, așteptând vuietul unui răpuns, ”nu-i așa că ați venit de bună voie, că nu v-a adus nimeni cu forța”? Cu forța, nu, dar unii oameni – era atât de evident – afișau oboseala unui drum lung și plistiseala unui demers inutil. Se cereau repede acasă, iar discursurile înflăcărate ale liderilor PSD nu au primit așteptatul ecou. În van a încercat Lia Olguța Vasilescu să adune din piepturi strigătul revoltei, acompaniamentul celor care ar fi trebuit s-o plângă pentru abuzurile procurorilor. Anemice ecouri au fost și la ceilalți, culminând cu discursul bine articulat, dar lung, prea lung, al liderului și inițiatorului acestui protest, Liviu Dragnea. De fapt, pesediștii din piață nu păreau revoltați decât de drumul obositor, costisitor, de timpul pierdut, frământați parcă de alte griji decât cele ale liderilor.
Aveau dreptate să protesteze ? Firește. Fiecare are dreptatea lui, iar pentru a arăta că Justiția e la fel de coruptă ca politica, nu-i greu de găsit argumente și dovezi.
O linie de demarcație cam severă, după opinia mea, a fost între revolta șefilor și apatia pesedistului de rând, adus cu autocarul din, să zicem, Satu Mare sau Botoșani, Timișoara sau Tulcea. În piață a lipsit entuziasmul și revolta reală, chiar dacă multe din cele strigate erau corecte. Justiția din România – și nu mă refer doar la procurori, ci la întregul organism al dreptății – e putredă în multe părți ca și politica. Dar a înlocui-o pe Kovesi cu Dragnea, că doar acolo nu e șef, și pe Iohannis cu Tăriceanu, mi se pare aiurea.
De ce a trebuit acest miting? Pentru a arăta că în România nimic nu e ce ar trebui să fie? Așa e. Justiția e nedreaptă de multe ori. Nu-s convins că e nedreaptă cu hoții care – unii dintre ei – erau pe scena din Piața Victoriei. Miting pentru a o da jos pe șefa DNA sau a-l suspenda pe Iohannis? Sunt alte căi, fără tăvălugul acestui marș forțat peste teritoriul patriei, costisitor ca o bucată de autostradă, de a scăpa de ei, dacă aici e problema. Dragnea are toate pârghiile puterii. Ce nu are – așa mi s-a părut mie aseară – este susținerea entuziastă a pesedistului de rând, care nu pare atât de frământat de ce-l înfurie pe liderul de partid, pe madam Olguța, pe alte madame și domni cu limuzină, palate și șifonări cu justiția.
Revenind la piesa mitingului. A fost regizată costisitor și bine, tone de motorină și benzină au curs în miile de autocare, recuzita a corespuns cerinței, dar a lipsit însuflețirea a ceea ce la teatrul Epidauros, în Grecia antică, se chema corul. Corul nu s-a suit la înălțimea regizorului și din astă pricină, ceea ce era de demonstrat n-a fost demonstrat. Secvențele mari, nu doar cea cu luminile, au lipsit. Chipul de la sfârșit al domnului Dragnea, epuizat de un discurs kilometric, cu, firește, excese personale, arăta dezamăgire. De ce oare?
Lumea a plecat acasă, ca de la o corvoadă care trebuia bifată pentru șefi. Că a rămas mizerie în piață? Așa rămâne peste tot în lume unde are loc o astfel de înghesuială umană. ”Mizeria lăsată în urmă de pesediști”, cum aud acum la televizor, nu e cea rămasă de la cornulețe și biscuiți și nu ține de omul de rând din acest partid. Mizeria e mai sus, la unii din latifundiarii dezmățului care vlăguiește de 28 de ani această nefericită țară.