Mai multe puncte de prim ajutor vor fi deschise în zonele aglomerate din Sectorul 4 pe perioada caniculei

Urmare a avertizării meteo referitoare la temperaturile foarte ridicate prognozate pentru zilele următoare în zona capitalei, în Sectorul 4 al Municipiului București vor funcționa 6 puncte de prim ajutor.

Amplasate în zonele Piața Sudului, Progresul, Apărătorii Patriei, Străduinței dar și pe bulevardele Tineretului și Constantin Brâncoveanu, în apropierea stațiilor de metrou, punctele de prim ajutor sunt dotate cu aparate de aer condiționat, apă potabilă, trusă medicală și vor fi deschise zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

În aceste locații, persoanele afectate de expunerea la soare vor primi apă și asisțență medicală  în caz de nevoie.

Totodată, instituțiile care au program cu publicul vor asigura măsuri de protecție împotriva caniculei. La sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4, ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 precum și la cele ale administrațiilor piețelor cetățenii vor primi apă și li se va acorda primul ajutor. De asemenea, în perioada următoare polițiștii locali vor împărți sticle cu apă  în  zonele aglomerate din sector.

 

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version