Manipularea prin reclamele la medicamente, difuzate la TV

Sunt din ce în ce mai multe ţări care iau măsuri împotriva acţiunilor de promovarea a medicamentelor la televizor şi nu este foarte greu să înţelegem de ce se întâmplă acest fenomen. Reclamele la medicamente conduc la un nivel ridicat al supradiagnosticării şi al tratamentului în exces, scrie Mercola.com.

Într-un sondaj din 2009 realizat de Harris Poll, 51% dintre respondenţi s-au arătat convinşi că reclamele la medicamente îi încurajează să pună întrebări atunci când merg la doctor, iar 44% dintre ei cred că publicitatea la pastile îi ajută să afle mai multe informaţii despre afecţiunea de care suferă.

Recent, un nou studiu care a evaluat efectul reclamelor la medicamente “direct către consumator” a concluzionat că reclamele la TV pentru statine ar putea fi un factor principal al supradiagnosticării afecţiunilor legate de colesterolul mărit şi al tratamentului excesiv cu medicamente.

Motivul este clar. Oamenii care îşi întreabă doctorii despre un medicament promovat la televizor ajung de obicei să obţină o reţetă pentru acel produs.

Nu este de mirare că, în SUA de exemplu, unul din patru americani cu vârsta de peste 45 de ani ia un medicament cu statine, în ciuda faptului că există peste 900 de studii care dovedesc efectele adverse ale acestor pastile, ce variază de la probleme musculare la diabet şi până la un risc crescut de cancer.

Mai multe informatii pe Financiarul.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.