Marele secret al Zilei Naționale la români

Anul la români e totdeauna cum începe, nu găsește nimeni puterea să îl redreseze peste vară.

Pentru PSD, 2018 a debutat cu agenda să mai recupereze ceva din influența pierdută asupra justiției sub Macovei și succesorii ei, deși se descurca deja destul de bine – jumătate din universitățile publice din România și un număr semnificativ de judecători reușiseră fără nici o schimbare fundamentală de lege să elibereze din pușcării pe mai toată lumea care contează – Năstase, Voiculescu, Voicu, Cocoș, să nu închidă pe Ghiță, și, mai ales, să păstreze intacte toate operațiile corupte – partide, firme favorite, companii de stat, universități, fisc, club de fotbal, televiziune sau ziar, nu mai are importanță cine merge la pușcărie și pe cît timp dacă operația e salvgardată, dacă modul de operare continuă cu aceiași actori – și e. Aici vezi eșecul anticorupție, ne mai consolăm cu condamnarea lui Șova și cam atît.  Și unde au părut că recuperează pe parcurs, adică la retragerea infamilor Nicolae/Iordache/Nicolicea, au revenit pînă la urmă cu brio, așa că termină anul fără să fi rezolvat nici o problemă, de parcă scopul lor principal era să compromită intern și extern și lucrurile bune pe care le plănuiau, salarii ridicate în sectorul sanitar, de exemplu, și lărgindu-și cercul de adversari continuu, reclamînd pe Soros și alți indiferenți.

Pentru opoziție/președinte/servicii în subordine anul a început cu contestarea rezultatului unor alegeri clare, cu care erau deciși să nu se împace și folosirea tuturor erorilor PSD în acest sens. Ideilor, programelor și alianțelor clare li s-au substituit slogane scrise de copywriterii agențiilor contractante de publicitate, ridicate sus în Piața Victoriei, dl Tătaru, șeful obișnuit de campanie al dreptei a desenat manifestații de protest în loc de mitinguri pentru partid, pe lîngă contribuția lui la Coaliția pentru familie, toată trupa de postaci a trecut de la tabăra cu cianura la tabăra cu justiția și în absența tuturor ONG-urilor care protestează de obicei s-au creat altele, unii inocenți, și alții responsabili cu păstorirea inocenților. S-au ocultat cu grijă toate subiectele care chiar ar schimba ceva și s-a făcut doar campanie electorală, în cel mai pur stil populist marca Băsescu din mandatul doi (probabil, aceiași jumătate de neuron a mai distribuit odată un material deja plătit), anume referendumuri populare (cînd nu știm cum să scăpăm de ele în toată Europa), pe subiecte imposibile, cum ar fi interzicerea prin lege a penalilor, de parcă marele succes al Coaliției pentru un Parlament Curat din 2004 nu ar fi dovedit deja peste ani, cînd a încetat să mai fie un succes, că deși votanții nu aleg penali cînd au de ales (deci nu e nevoie de lege), înlocuitorii penalilor devin penali la rîndul lor aproape de regulă în actualul context instituțional românesc. Deci, chiar presupunînd că ai avea o majoritate nepenală care trece o asemenea lege (sigur, după aceea nu ai putea strînge lumea la referendum pe așa o prostie, dar reformatorii nu se uită la fleacuri) problema e cu cei ce devin penali în viitor, nu cu cei de la trecut și cum scăpăm de acele circumstanțe care par să facă penali din mai toți cei care ajung la guvernare. Dar nu contează asta pentru promotorii acestei idei, care știu și ei că nu va ieși nimic, vor doar să mobilizeze lumea, că ei speră cumva să se mai țină odată alegerile pe care le-au pierdut acum un an. Și pe care nu au cum să le cîștige, cîtă vreme în țara care a ajuns pe locul 1 la injustiție socială în Europa ei poziționează anticorupția la un loc cu politicile (și sloganurile) anti-sociale, din acelea cum nu poți auzi la nici o dreaptă din Occident.

Iată așa intrăm în al o sutălea an de la Marea Unire, pe care îl vom pierde chiar cu Marea Unire, judecînd după cîte bugete de protocol s-au alocat deja, în ciuda penuriei teoretice de fonduri. Un număr fără precedent de nulități se pregătesc să dea și să primească decorații pentru contribuțiile lor la un secol aproape pierdut, în care eforturile civilizatoare ale cîtorva oameni izolați au fost și au rămas marginale. Nu poți să nu rîzi cînd vezi cum au sărit toți pe Kelemen cînd a zis că azi faci cu trenul de la Blaj la București mai mult ca acum o sută de ani- ce nemernic, să ne lovească exact unde ne doare, în inutilitatea unui veac, din care jumătate o fi fost ghinion (crize, ruși, etc), dar jumătate a fost contribuția noastră, sau mai bine zis absența ei. Nici ce am făcut bun, uneori cu costuri personale, ca intrarea României în UE în 2007 nu mai e de valoare sau de interes pentru majoritatea, și, oricum, detaliile a cum a fost nu le știe nimeni. BNR acum o lună a dat medalii lui Tăriceanu și Băsescu pentru această măreață realizare.

În acest răstimp, lucrurile cu potențial să schimbe ceva nu sunt făcute la ora asta, și nici măcar propuse, pentru că din păcate ele presupun să știi ce se poate realist face, pe de o parte (nu Constituții prin care să interzici imoralitatea din natura umană…) și o înțelegere, fie și limitată la unele arii, între cele două părți, și nu acest război civil nesfîrșit în care nici o parte nu e destul de tare să o extermine pe cealaltă.

 

Alina Mungiu-Pippidi

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.