Maria Dan Păucean: Roua dragului de frumos
Glăsuitoare de melos popular, interpreta Maria Dan Păucean are o frumuseţe interioară ce nu decurge din premise, căci, armonizată cu celelalte calităţi ale sale, invalidează consideraţia că succesul se clădeşte în viaţă numai pe temelii deja existente.
Cântă prefăcând emoţiile în şirag al sufletului, graţios şi deopotrivă energic, păsările codrului fiind şovăitoare pe lângă ea, are o privire în care-s scufundate oceane de melancolii şi jaruri. Gura ei, cu umbră de surâs, glăsuieşte cântec ivitor de fericire şi convenienţă chiar şi unde deferendele vieţii urcă diguri. Vocea ei de liră zideşte iubire! Dacă ar auzi-o toată lumea, măcar o singură dată, în acelaşi timp, ar ivi comuniunea mondială şi-ar centra viaţa pe osia universală a armoniei.
Este imposibil de evaluat ce-ar putea să însemne aceasta, iar ipotezele optimismului universal nu se vor intersecta niciodată cu adevărul! Ceea ce confruntă speranţa cu irealitatea, în ce o priveşte pe artista Maria Dan Păucean destramă cu suavitate cântecele ei ce deschid larg uşa inimii, pentru a intra zefirul proaspăt şi înviorător!
Un cântec pe zi cu Maria Dan Păucean e o fericire pe zi, e un dar de clipe neirosite, ce-adaugă câte o nouă viaţă în fiecare nouă dimineaţă sufletească.
Combinat cu bunătatea umană oglindită pe chipul ei, ce spală ochii în roua dragului de frumos, fiecare cântec al artistei este o fărâmă a necuprinsei privelişti, auziri şi trăiri lăuntrice, pe umărul îngerului muzicii!
Cu muzica sa pe fundalul sonor s-a creat un mediu ambiental de interferenţă a conversaţiilor din care a prins viaţă confesiunea sa largă şi naturală, ce-i acuarelează un portret cum nu se poate de uman, departe de orice umbră de rezervă pe care şi-o iau unii artişti, cu intenţia de distanţă.
În cântecele tale vuieşte râul, foşneşte pădurea şi răzbat freamătele satului românesc transilvănean. Calea ancestrală a acestei transfigurări, de unde porneşte?
M-am născut pe 2 mai 1968, în străvechea aşezare din Podişul Secaşelor, localitatea Doştat, judeţul Alba. Aici se alcătuieşte tabloul sătesc al cântecelor mele şi aici e fântâniţa emoţiilor în care se înflăcărează spiritul lor!
Orizontul vieţii porneşte prin ochii şi inima părinţilor. Ce şi cât le datorezi în ce priveşte îmbrăţişarea cu iubire a muzicii şi primirea răsplăţii din partea ei? Moşteneşti o fărâmă de talent de la părinţi?
Sunt fiica Elisabetei şi a lui Ispas Păucean, ţărani autentici de la care am primit educaţia necesară şi bunul simţ, ce m-au ajutat ulterior în formarea mea ca om şi ca artist. Talentul si vocea le-am moştenit de la ambii părinţi, care mi-au cântat de mică şi m-au familiarizat cu folclorul autentic şi obiceiurile păstrate cu sfinţenie în satul românesc.
Rar se aude de un interpret de melos popular care nu a luat pospaiul de duh al satului său, ca să-l sporească şi prefacă glorie a scenei după ani de râvnă, muncă, dăruiri înmlădiate proporţional pe talent. Cum s-au petrecut acestea în ce te priveşte?
Am avut o copilărie fericită, în care s-au împletit frumos atât bucuriile, cât şi lipsurile acelei perioade, dar mereu am simţit căldura şi sprijinul părinţilor. Îmi amintesc cu drag de anii de generală, 1974-1982, când grijile cotidiene nu-şi aveau locul.
Satul, aşadar, şi părinţii, îţi vor fi umbră ce te va însoţi şi-ţi va indica de acum calea, însufleţindu-te, inspirându-te. Care a fost întâiul pas obiectiv spre scena ce pentru unii are barieră, pentru alţii uşă.
Am început să cânt la spectacolele şcolare din localitatea Doştat, iar debutul meu pe o scenă mare a fost în anul 1979, la vârsta de unsprezece ani, la etapa judeţeană a Festivalului „Cântarea României”, unde am obţinut locul al II-lea.
Apoi?
Împreuna cu Ansamblul „Mărţişorul”, al fostului Combinat de prelucrare a lemnului din localitatea Sebeş-Alba, la care am activat cu rolul de colaborator, din anul 1985 până în 1989, am participat la diverse festivaluri din judeţul Alba şi din ţară, obţinând diverse premii, printre care cel mai important a fost marele premiu la Festivalul „Cântecele Oltului”, în anul 1988, pentru ca în 1989 să obţin premiul special al juriului la Festivalul concurs de interpretare a muzicii populare „Mureş pe marginea ta” de la Ocna Mureş.
În timpul acesta erai şcolăriţă. Se împăcau cele două activităţi, nu domina una în defavoarea celeilalte?
Nu! În anul 1982 am urmat cursurile Liceului Economic din Alba Iulia, la profilul Alimentaţie publică. Nefiind în acele vremuri treapta a doua, cursuri de zi, am urmat liceul seral, terminându-l în anul 1987. În timpul studiilor m-am angajat muncitor în bucătarie la Liceul Industrial Nr. 4 din oraş, muncind mulţi ani în acest domeniu.
Studii, serviciu, muzică…, apoi survine un al treilea element fundamental: căsătoria. Nici acum nu au apărut părţi contrarii?
Nici! Le-am organizat pe toate în armonie. M-am retras de pe scenă, pentru a-mi întemeia o familie. M-am căsătorit în anul 1990, după Revoluţie, până atunci am fost Maria Păucean, de atunci sunt Maria Dan Păucean.
Problemele încep să sporească. Au venit copiii. Acum, tot armonia face regula?
Tot! În anul 1991 a venit pe lume primul copil, Ovidiu Eugen, iar după zece ani Dumnezeu m-a binecuvântat cu al doilea copil, Andrada Maria. Am doi copii minunaţi, sănătoşi, frumoşi şi cuminţi, sunt o mamă fericită şi împlinită.
Apare în evocarea acestei perioade un repaos muzical. Cum a evoluat drumul tău spe marea consacrare ce părea la un pas de tine?
Sporadic, mi-am făcut remarcată prezenţa la câteva festivaluri, deoarece nu puteam să stau departe de scenă, la care am obţinut diverse premii: Premiul al II-lea la Festivalul Folcloric „La izvor de cânt şi dor” de la Lipova, judeţul Arad, un premiu special la Festivalul de folclor păstoresc „Mioriţa”, ediţia a IV-a, la Târgovişte, fiind foarte fericită deoarece preşedintele juriului a fost marele etnomuzicolog Emilia Comişel, cel mai sever jurat al tuturor timpurilor.
Întâlnirea cu ilustra savantă a folclorului românesc este benefică pentru orice glăsuitor al cântului popular. Ce urmează după această cu adevărat şansă?
Drumul spre marea scenă naţională a tezaurului nostru folcloric a fost ascensiv. La toate festivalurile concurs eram remarcată prin frumosul port popular specific zonei de interferenţă a Podişului Secaşelor cu Mărginimea Sibiului, purtând ia mândră cu ciocanele si poalele împăturate mărunt. Pe lângă costumul autentic m-am prezentat cu repertoriul bine ales, jiene, învârtite culese de la bătrânii satului, dar mai ales cu doinele de dor, dragoste şi jele pe care le simt până în adâncul sufletului meu. De fapt, trebuie să recunosc că doinele, ca gen muzical, sunt preferatele mele.
Ce ai studiat după liceu? Trăim în ţara Mioriţei. Ai ales un domeniu care să-ţi asigure un confort material sau unul care să te înalţe la ideal?
În anul 2004, la treizeci şi şase de ani, am avut ambiţia să urmez cursurile Facultăţii de Ştiinte Economice, specializarea Economia comerţului, turismului şi serviciilor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Am absolvit în anul 2009, crezând că mă pot adapta unei munci de birou, stând închisă în faţa calculatorului opt ore pe zi. S-a dovedit contrariul, eu fără muzică nu pot trăi, arta muzicală nefăcându-se închisă între patru pereţi. Încât am continuat să lucrez ca bucătar, deoarece şi bucătăria este o artă, îmbinând utilul cu plăcutul.
Să nu abatem firul discuţiei de la arta muzicală…!
Nu, dar pe ideea de continuitate a experienţei mele de îmbinare armonioasă a mai multor ramuri ale preocupărilor umane am inclus şi capitolele din viaţa mea ce privesc aspecte active în paralel cu muzica. Oricum, muzica a deţinut primordialitate în raport cu toate.
Poţi fixa punctul concret de start în elita spectacolului folcloric românesc?
Pe drumul cântecului popular determinarea şi ambiţia s-au concretizat în anul 2009, în albumul intitulat „Peste Secaş, peste Tău”, fiind şi singurul până în momentul de faţă. Acest album a fost realizat cu ajutorul grupului instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, cărora le mulţumesc.
Poţi exprima o proporţionalitate între talent şi celelalte coordonate presupuse de succesul în muzică?
Am muncit mult, am cules folclor de pe valea Sebeşului, Mărginimea Sibiului, Podişul Secaşelor, dar fără muncă, seriozitate şi puţin noroc nu poţi să realizezi nimic în viaţă.
Viaţa îţi întoarce răsplata pentru trudă şi râvnă, muzica îţi restituie iubirea?
La a doua tinereţe, aşa cum îmi place mie să spun, cred şi sper că am reuşit să ajung la sufletul omului cu cântecele mele. Aceasta este iubirea restituită şi răsplata de la viaţă.
Datorezi cuiva reazem şi susţinere?
De-a lungul timpului am găsit un sprijin în persoana profesorului Ioan Popa din Roşia de Secaş, renumit cercetător şi păstrător al tradiţiilor populare româneşti din zonă, căruia îi mulţumesc frumos pentru tot sprijinul acordat. Îmi place să cred că am avut mare noroc să întâlnesc pe drumul cântecului popular oameni frumoşi la suflet, ce-au ştiut să pună în valoare darul ce mi-a fost dat de Dumnezeu încă de la naştere. În fiecare zi îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce am: sănătate, voinţă şi puterea de a merge mai departe.
Ce proiecte te animă acum, la „a doua tinereţe”, cum îţi numeşti propria frumoasă vârstă?
Consider că mai am multe de spus pe plan muzical, momentan, obiectivul principal fiind cel de-al doilea CD.
Aurel V. ZGHERAN