ALEGEREA NOASTRA Cultură CULTURĂ 

MARIAN NAZAT: VIAȚA E UN ȘIR DE BANALITĂȚI

Săptămâna trecută, pe 13 iunie 2018, în ajunul Cupei Mondiale, am participat la lansarea volumului „Basmul fotbalului”. Marian Nazat a reușit să le ofere cititorilor săi proiectul despre care mi-am amintit că mi-a povestit, atât de emoționant, într-o emisiune. Vă ofer acum interviul, la distanță de la momentul în care discuția a avut loc pe unde de radio, tocmai pentru că îl consider o Mare Întâlnire. „Basmul fotbalului”, cu tot cu semnătura autorului, pe prima pagină, a completat raftul din biblioteca mea, unde păstrez volumele lui Marian Nazat, un om pe care l-am privit întâi cu mirare de copil, apoi cu admirație de adult!

Aș vrea să vorbim, pe larg, despre „Jurnalul banalității”, un volum cu elemente autobiografice care surprinde momente din viaţa dumneavoastră de avocat, un volum în care sala paşilor pierduţi devine o Sală a Justiţiei, un volum în care scriitura poartă emoția de soţ, tată şi bunic, dar care cuprinde şi pagini din copilărie, aspecte din lumea politică sau din cotidianul din România. Este un volum pe care l-ați oferit publicului dumneavoastră, atât prietenilor cât și neprietenilor. Mă întrebam cât de banală este viața unui om important. Sau… e banală tocmai pentru că nu vă rămâneți mult pentru dumneavoastră dincolo de profesie?
Viața, în general, e banală. E un șir de banalități, așa încât cred că nu putem spune că viața unui om mai important sau mai puțin important este mai mult sau mai puțin banală.

Critica spune despre acest volum că poate este o imprudență pe care ați făcut-o, dezgolindu-vă sufletul atât de mult în fața oamenilor interesați de parcursul dumneavoastră. 
Jurnalele conferă acest risc celor care se lasă descoperiți în paginile lor, însă m-am gândit adesea, atunci când am scris acest jurnal, la Adrian Marino și nu mi-aș fi dorit să îmi fie publicate niște memorii după o perioadă foarte lungă de la moarte. Cred că oamenii trebuie să aibă curajul unor memorii! Trebuie să spui anumite lucruri atunci când ești în viață și atunci când și oamenii despre care scrii sunt în viață. După moarte, astfel de memorii, din punctul meu de vedere, au darul mai mult de a încurca și cred că ar fi o lașitate să îți păstrezi niște memorii, niște mărturisiri după ce nu vei mai fi.

V-ați reașezat poziția în fața vieții sau a morții odată cu episodul în care ați înțeles că, treptat, o veți pierde pe mama?
Nu, această reașezare – ca să-i spunem așa – a avut loc mult mai înainte. Moartea mamei era o întâmplare care nu putea fi evitată. Din păcate, s-a produs mult prea brusc.

Ați mai scris un volum, destul de recent…
Da, se numește „Suflet în exil” și a apărut tot la editura Rao. Este o culegere de gânduri, o culegere de eseuri, o formă de răzvrătire a mea.

Simțiți nevoia ca, în scris, să fiți perceput altfel decât atunci când televiziunile scriu pe burtiere funcția dumneavoastră și vă alătură și numelor importante și contestate, controversate din România?
Nu, vreau să mă înțeleagă lumea așa cum sunt eu, de fapt, nu așa cum i se pare unuia sau altuia. Burtierele sunt pline de atâtea lucruri mai mult sau mai puțin adevărate dar, în general, toate scandaloase, încât nu mă interesează cum apar pe o burtieră sau alta.

Mai pictați?
Din păcate, nu. Dar, poate o să vină vremea când voi lua din nou pensula și mă voi juca cu o pânză, cu o hârtie. Nu știu… E un vis… e un paradis pierdut, din păcate.

Integral pe evelinepauna.ro

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version